Biserica Ortodoxă îi cinstește în fiecare an, la data de 26 iulie, pe Sfinții Mucenici Ermolae, Ermip și Ermocrat, trei slujitori ai Domnului Iisus Hristos care, în vreme de prigoană, și-au păstrat credința cu neclintire, alegând să moară pentru adevăr. Ei fac parte din rândul clericilor bisericii din Nicomidia, care în timpul persecuțiilor împăratului păgân Maximian Galeriu (284-305) au suferit chinuri cumplite pentru numele Domnului Iisus Hristos.
Contextul istoric și prigoana din Nicomidia
La sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea, Imperiul Roman era zguduit de persecuțiile împotriva creștinilor. Împăratul Dioclețian, împreună cu ginerele său, Maximian, a pornit una dintre cele mai crunte prigoane din istoria creștinismului. Bisericile erau dărâmate, Sfintele Scripturi arse, iar creștinii care refuzau să aducă jertfe idolilor erau condamnați la moarte.
Nicomidia, capitală a provinciei Bitinia, a fost una dintre cetățile cele mai afectate. În anul 303, în timpul unei sărbători creștine, peste 20.000 de credincioși au fost arși de vii în biserica orașului, din porunca lui Maximian. Printre cei care au scăpat de această tragedie s-au numărat și preotul Ermolae, împreună cu diaconii Ermip și Ermocrat. Aceștia s-au ascuns în locuri tainice, continuând să propovăduiască Evanghelia în secret.
Viața și slujirea Sfântului Ermolae
Sfântul Ermolae era un preot înțelept, plin de har și de curaj, cunoscut pentru râvna sa în a-i învăța pe credincioși dreapta credință. El nu s-a temut să vestească Evanghelia, chiar și atunci când viața îi era pusă în primejdie. Împreună cu slujitorii săi, Ermip și Ermocrat, a continuat să-i îndrume pe cei rămași în viață după cumplita ardere a bisericii din Nicomidia.
Un episod deosebit de important din viața sa este întâlnirea cu tânărul Pantoleon, cel care avea să devină Sfântul Mare Mucenic Pantelimon. Acesta era un medic vestit, dar păgân. Văzându-l plin de întrebări despre sensul vieții și despre adevărul credinței, Sfântul Ermolae i-a vorbit cu blândețe despre Hristos, adevăratul Doctor al sufletelor și al trupurilor. Prin cuvintele lui pline de înțelepciune și prin puterea Duhului Sfânt, Pantoleon a fost adus la credința creștină și botezat, primind numele Pantelimon, care înseamnă „cel cu totul milostiv”.
Arestarea și mărturisirea credinței
Mărturisirea Sfântului Pantelimon a atras mânia împăratului Maximian. Fiind prins și supus chinurilor, Pantelimon a fost întrebat cine l-a învățat credința creștină. Nedorind să mintă și să se lepede de părintele său duhovnicesc, tânărul mucenic a mărturisit că preotul Ermolae este cel care l-a adus la Hristos.
Astfel, soldații păgâni au pornit în căutarea lui Ermolae și i-au arestat pe el, împreună cu credincioșii săi apropiați, diaconii Ermip și Ermocrat. Au fost aduși înaintea ighemonului, fiind supuși întrebărilor și amenințărilor. Cu o neclintită credință, cei trei slujitori ai lui Dumnezeu au mărturisit că Domnul Iisus Hristos este adevăratul Dumnezeu și Mântuitor, iar idolii păgânilor sunt doar lucruri neînsuflețite și fără putere.
Mucenicia Sfinților Ermolae, Ermip și Ermocrat
În ciuda amenințărilor și torturilor, niciunul dintre cei trei nu a dat înapoi. Răspunsurile lor au fost pline de tărie și curaj, defăimând cultul idolesc și aducând slavă Domnului Iisus Hristos. Văzându-i neclintiți în credință, Maximian a poruncit să li se taie capetele cu sabia. Astfel, în anul 305, au primit cununa muceniciei și s-au mutat la Hristos, Domnul pe care Îl slujiseră cu atâta credință.
Jertfa lor a fost un puternic exemplu pentru comunitatea creștină din Nicomidia și pentru toți cei care au auzit despre credința lor. Chiar dacă prigoana era cumplită, sângele martirilor a fost „sămânța creștinilor”, întărind și mai mult Biserica.
Legătura cu Sfântul Mare Mucenic Pantelimon
Viața și mucenicia Sfinților Ermolae, Ermip și Ermocrat sunt strâns legate de cea a Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, prăznuit la 27 iulie. Ei au fost părinții săi duhovnicești, cei care i-au arătat calea mântuirii și i-au insuflat dragostea pentru Domnul Iisus Hristos. Pătimirea lor este descrisă pe larg în viața Sfântului Pantelimon, fiind o mărturie a legăturii strânse dintre ucenic și duhovnicul său.
De altfel, în conștiința Bisericii, această legătură ne arată că misiunea preotului nu se oprește la cuvinte, ci continuă prin exemplul personal, prin jertfă și prin trăirea sinceră a credinței. Sfântul Ermolae a fost nu doar un învățător al credinței, ci și un martir care a întărit prin sângele său ceea ce predica.
Cinstirea Sfinților și învățăturile lor pentru creștinii de astăzi
Biserica îi pomenește pe acești mucenici în fiecare an la data de 26 iulie, iar pilda lor rămâne una de mare actualitate. Ei ne arată că adevărata credință nu se poate clătina în fața amenințărilor și că puterea lui Dumnezeu se arată în slăbiciunea omenească.
Așadar, Sfinții Sfințiți Mucenici Ermolae, Ermip și Ermocrat sunt modele de mărturisire și de curaj. Într-o lume în care credința este adesea marginalizată sau disprețuită, exemplul lor ne învață să rămânem statornici în Hristos, să nu ne temem de batjocuri și să nu renunțăm la adevăr.
Mai mult, viața lor ne amintește de importanța legăturii dintre păstor și credincioși. Sfântul Ermolae, ca preot, și-a asumat riscul de a propovădui Evanghelia, știind că aceasta îl poate costa viața. Însă prin el s-au întors la Dumnezeu multe suflete, iar rodul slujirii sale a fost atât Sfântul Pantelimon, cât și toți cei care l-au cunoscut.
Moștenirea spirituală a mucenicilor
Trupurile Sfinților Ermolae, Ermip și Ermocrat au fost îngropate de creștinii din Nicomidia cu mare cinste, iar mai târziu sfintele lor moaște au devenit izvor de binecuvântare și vindecare. Ei sunt pomeniți și în rugăciuni ca grabnici ajutători și mijlocitori înaintea Domnului Iisus Hristos pentru toți cei care le cer ajutorul.
Cinstindu-i, Biserica nu face doar un act de recunoștință istorică, ci ne cheamă să le urmăm credința și curajul. Viețile mucenicilor nu sunt povești îndepărtate, ci mărturii vii despre lucrarea harului în oameni obișnuiți, care prin credință au devenit biruitori asupra păcatului și morții.
Sfinții Mucenici Ermolae, Ermip și Ermocrat au fost oameni ai credinței, ai curajului și ai dragostei pentru Dumnezeu
Ei au trăit într-o perioadă în care a fi creștin însemna a-ți asuma riscul morții, dar nu au dat înapoi, ci au mărturisit cu îndrăzneală pe Domnul Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu.
Pilda lor rămâne un far de lumină pentru fiecare creștin, arătându-ne că nimic nu este mai de preț decât mântuirea sufletului. Exemplul mucenicilor ne cheamă să rămânem credincioși până la capăt, cu nădejdea că „ Dar cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui.” (Matei 24, 13).
Slăvind pe Sfinții Ermolae, Ermip și Ermocrat, să cerem și noi ajutorul lor ca să ne întărească în credință, să ne dea curaj în încercări și să ne călăuzească pe calea mântuirii, spre Împărăția lui Hristos.