În istoria Bisericii Ortodoxe, veacul al IV-lea a fost marcat de cumplitele prigoane împotriva creștinilor, prigoane stârnite de împărații romani Dioclețian și Galeriu. Printre nenumărații mărturisitori ai Domnului Iisus Hristos care și-au pecetluit credința cu sânge se numără și Sfinții Mucenici Donat diaconul, Romul preotul, Silvian diaconul și Venust, toți legați de pământul Sirmiului și al cetăților de pe malurile Dunării. Viețile lor, unite prin aceeași credință și jertfă, ne sunt astăzi pilde de curaj, statornicie și dragoste jertfelnică pentru Domnul Iisus Hristos.
Contextul istoric al prigoanei
În vremea împăraților Dioclețian și Galeriu, care au dat edicte sângeroase împotriva Bisericii, slujitorii și credincioșii Domnului Iisus Hristos erau vânați fără cruțare. Locurile de pe malurile Dunării, între cetățile Singidunum și Sirmium, au fost pline de sângele martirilor. Episcopul Irineu de Sirmium, de pildă, a fost ucis prin înec în apele Savei, pecetluindu-și astfel credința. După el, mulți clerici și credincioși au urmat aceeași cale mucenicească, printre care și cei patru sfinți pomeniți astăzi: Donat, Romul, Silvian și Venust.
Ei au fost jertfiți în anul 304, într-un val de prigoană care urmărea nu doar să lovească în creștini, ci și să dezrădăcineze credința cea adevărată din inimile daco-romanilor care trăiau pe acele meleaguri.
Sfântul Mucenic Donat diaconul
Sfântul Mucenic Donat a fost diacon al Bisericii din Singidunum, aproape de Sirmium. Își îndeplinea slujirea cu râvnă și cu multă tărie sufletească, neîncetând să-L mărturisească pe Domnul Iisus Hristos chiar și atunci când primejdiile creșteau. Pentru mărturisirea sa a fost prins și aruncat în temniță, unde și-a petrecut noaptea în rugăciune, cerând Domnului putere pentru el și pentru toți slujitorii lui Hristos aflați în încercări.
A doua zi, a fost adus înaintea dregătorului Victorian, care l-a întrebat cine l-a convins să nu mai cinstească pe zeii romani. Diaconul Donat a răspuns cu hotărâre: „Eu nu pot cinsti pe zeii voștri, surzi și muți, închipuiți prin metale, piatră sau marmură, ci cinstesc pe Domnul meu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”.
Mânia lui Victorian a fost mare, dar curajul și cuvintele tăioase ale lui Donat au întărit și mai mult mărturisirea sa. În cele din urmă, pentru că a rămas neclintit, a fost osândit la moarte prin sabie. La 21 august 304, diaconul Donat și-a plecat capul sub lamă, lângă apele Dunării, devenind astfel unul dintre strămoșii mucenici ai credinței noastre.
Sfântul Mucenic Romul preotul
În același timp cu Donat slujea în Sirmium preotul Romul, păstor al credincioșilor săi, plin de dragoste și de har duhovnicesc. Romul era gata să-și pună sufletul pentru turma sa și, asemenea diaconului Donat, înfrunta cu bărbăție prigoanele.
Prins și el, a fost dus la Cibales împreună cu alți creștini. Acolo, după multe chinuri, a primit cununa muceniciei prin tăierea capului. Jertfa sa, ca și a celorlalți, nu a fost zadarnică, ci a devenit temei de întărire pentru creștinii rămași în viață.
Mai târziu, moaștele Sfântului Romul au fost mutate în localitatea Concordia din Friuli, în Italia, unde au fost cinstite de credincioși. Aceasta dovedește răspândirea cultului său și importanța mărturisirii lui pentru întreaga Biserică.
Sfântul Mucenic Silvian diaconul
Silvian a fost diacon în aceeași biserică din Sirmium, slujind împreună cu preotul Romul. La începutul vieții sale a fost păgân și se închina idolilor, dar, luminat de Dumnezeu, a părăsit înșelăciunea și a îmbrățișat credința cea adevărată.
Odată întors la Domnul Iisus Hristos, Silvian s-a dăruit deplin slujirii. Îi întărea pe ceilalți credincioși, arătându-le cu tărie deșertăciunea păgânătății și puterea cea mântuitoare a Evangheliei. Această îndrăzneală i-a atras ura dregătorilor păgâni.
A fost prins împreună cu Romul și dus la Cibales, unde, după multe chinuri, i s-a tăiat capul. Astfel, prin sângele său vărsat, Silvian s-a unit cu Domnul Iisus Hristos și a dobândit viața cea veșnică.
Sfântul Mucenic Venust
Venust, fratele geamăn al lui Donat, nu era slujitor hirotonit al Bisericii, dar era creștin statornic și neînfricat. Prigonirea lui a fost o continuare a cruzimii lui Victorian, care, după moartea lui Donat, a vrut să lovească și în fratele său.
Aducându-l înaintea sa, Victorian l-a întrebat pe Venust dacă-și amintește de uciderea fratelui său și l-a îndemnat să se lepede de Hristos pentru a-și salva viața. Venust a răspuns cu tărie: „Viu este Domnul meu, Iisus Hristos, fiindcă eu nu știu că există mai mulți dumnezei. Eu cunosc pe Unul Dumnezeu, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Care este și întreit și unul Dumnezeu”.
Această mărturisire a credinței în Sfânta Treime a umplut de mânie pe păgânul Victorian, care a poruncit să fie scos afară din cetatea Cibales și să i se taie capul. Venust a mers la locul de execuție cu rugăciune și pace în suflet, primind cu bucurie sabia care i-a deschis drumul spre Împărăția cerurilor.
Astfel, și el a fost jertfit în 21 august 304, împreună cu ceilalți slujitori ai Domnului Iisus Hristos, intrând în ceata sfinților mucenici.
Mărturisirea comună și însemnătatea lor
Toți acești patru sfinți mucenici: Donat, Romul, Silvian și Venust, au fost legați nu doar prin credința lor comună, ci și prin apropierea locurilor în care au slujit și au fost jertfiți. Ei au mărturisit, fiecare în felul său, adevărul Evangheliei și au arătat prin curajul lor cum se poate birui moartea prin credință.
Viața lor este o mărturie despre puterea Domnului Iisus Hristos de a întări sufletele chiar și în fața celor mai cumplite chinuri. Donat și Silvian, ca diaconi, Romul ca preot și Venust ca simplu credincios, au dovedit că nu doar slujitorii Bisericii, ci orice creștin este chemat să fie mărturisitor și apărător al dreptei credințe.
Moartea lor mucenicească nu a fost o înfrângere, ci o biruință. Prin sângele lor vărsat, acești sfinți au sfințit pământul de pe malurile Dunării și au întărit credința creștină în acele locuri. Ei rămân pentru noi modele de statornicie, de curaj și de iubire jertfelnică față de Domnul Iisus Hristos.
Cinstirea liturgică
Biserica îi pomenește pe acești sfinți mucenici la 21 august, ziua în care și-au dat viața pentru Domnul. Prin pomenirea lor, creștinii de astăzi sunt chemați să-și aducă aminte de rădăcinile credinței lor, să se întărească în mărturisire și să nu se lase biruiți de frică sau de ispite.
Sfinții Mucenici Donat, Romul, Silvian și Venust sunt, așadar, apărători ai Legii strămoșești și luminători ai credinței noastre ortodoxe. Ei stau mărturie că Biserica a fost clădită pe sângele mucenicilor și că Împărăția lui Dumnezeu se dobândește prin cruce și jertfă.
Viețile acestor patru mucenici sunt pentru noi o lecție vie despre cum se apără credința în fața prigoanelor
Ei ne arată că adevărata biruință nu este păstrarea vieții pământești cu orice preț, ci dobândirea vieții celei veșnice prin statornicie în Hristos.
Astfel, Sfinții Mucenici Donat diaconul, Romul preotul, Silvian diaconul și Venust rămân pilde de neclintită credință și mărturisire pentru toți creștinii, fiind slăviți în Biserica Domnului Iisus Hristos ca biruitori și rugători pentru sufletele noastre.