Creștinismul s-a clădit pe sângele martirilor. Fiecare generație de creștini a avut oameni care au trăit cu credință până la capăt și au murit cu demnitate, refuzând să abdice de la Iisus Hristos în fața presiunii sociale, politice sau religioase. Dintre aceștia, Sfinții Mucenici Amfian și Edesie, pomeniți în Biserica Ortodoxă în ziua de 2 aprilie, rămân modele de curaj și convingere pentru orice creștin sincer care trăiește într-o lume ostilă credinței.
Cine au fost Sfinții Amfian și Edesie?
Amfian și Edesie au fost doi frați de neam ales, născuți în cetatea Patara din provincia Licia (Asia Mică), în secolul al III-lea. Proveneau dintr-o familie păgână bogată și educată. Au primit o instruire filosofică riguroasă în orașul Beirut (numit în acea vreme Berytus), unul dintre centrele universitare importante ale vremii.
Cu toate acestea, în ciuda educației păgâne primite, cei doi tineri au fost atrași de învățătura creștină, pe care au cunoscut-o prin contactul cu creștini locali și, probabil, prin lucrarea harului. Au fost botezați în taină și, din acel moment, și-au dedicat viața slujirii lui Iisus Hristos.
S-au mutat în cetatea Cezareea Palestinei, un loc unde persecuțiile împotriva creștinilor erau violente și frecvente, mai ales sub domnia împăratului Dioclețian și a urmașului său, Maximian Galeriu.
Curajul lui Amfian în fața autorităților
În anul 306, în timpul unei sărbători păgâne, guvernatorul Cezareei, Urban, se afla în templu, aducând jertfă idolilor. În mijlocul acestui ritual sângeros și public, tânărul Amfian, în vârstă de doar 20 de ani, a intrat în templu și a întrerupt ceremonia. L-a înfruntat pe guvernator, chemându-l la pocăință și criticând idolatria ca fiind mincinoasă și fără viață. Această faptă era nu doar o provocare religioasă, ci și un act de nesupunere față de autoritatea imperială, într-o epocă în care religia păgână era profund legată de viața politică.
Amfian a fost arestat imediat. A fost bătut crunt, iar apoi închis. Timp de câteva zile, a fost supus torturii. Autoritățile încercau să-l facă să se lepede de credință și să aducă jertfă zeilor, dar el a rămas neclintit. În cele din urmă, a fost scos din temniță și aruncat în mare cu o piatră legată de gât. Trupul i-a fost scos apoi la mal și îngropat în taină de creștinii din cetate.
Mărturisirea lui Edesie
La scurt timp după martiriul fratelui său, Edesie a fost și el prins și întemnițat pentru că mărturisea credința în Iisus Hristos. A fost eliberat temporar, dar în loc să se ascundă sau să fugă, el a mers la Alexandria Egiptului, unde guvernatorul Hieroclis conducea persecuțiile împotriva creștinilor cu cruzime extremă.
Acolo, Edesie a fost martor la tortura unor creștini nevinovați. Nu a putut rămâne tăcut. Într-una din zile, când guvernatorul se afla în tribunal, Edesie s-a apropiat de el și i-a reproșat în public cruzimea, nedreptatea și batjocura față de creștini. Ca răspuns, a fost arestat pe loc și supus la bătăi până la moarte. Trupul său a fost aruncat în mare, așa cum se întâmplase și cu fratele său.
Mesajul vieții lor
Ce anume face din acești doi frați mucenici o prezență vie în conștiința ortodoxă, chiar și după mai bine de 1700 de ani?
În primul rând, tăria lor de caracter. Nu au fost oameni simpli sau neștiutori. Din contră, veneau dintr-un mediu intelectual înalt. Tocmai faptul că și-au părăsit filosofia păgână și au ales calea creștină arată că nu a fost o alegere emoțională sau impulsivă, ci una profund conștientă. Într-o vreme în care a fi creștin era sinonim cu a fi vânat, ei au decis să urmeze Adevărul până la moarte.
În al doilea rând, publicitatea mărturisirii lor. Nu au trăit un creștinism ascuns, de taină, ci unul public, asumat. Au confruntat autoritatea față în față, fără teamă, și au fost dispuși să sufere totul pentru Iisus Hristos. Amfian, în special, este un exemplu de „mucenic activ” – nu a așteptat să fie prins, ci a mers să își apere credința direct în templu. Astfel de mărturisiri directe sunt rare, dar inspiră până astăzi.
În al treilea rând, jertfa lor frățească. Faptul că au murit amândoi, la scurt timp unul după altul, și în moduri similare, sugerează o comuniune duhovnicească profundă. Frați după trup, dar și frați în Iisus Hristos, uniți nu doar prin sângele familiei, ci prin sângele muceniciei.
Relevanța lor astăzi
Deși trăim într-o lume în care persecuțiile sângeroase sunt mai puțin frecvente în unele regiuni, presiunea socială asupra creștinilor este reală. Credința este ridiculizată, valorile tradiționale sunt atacate, iar mărturisirea publică a lui Iisus Hristos este considerată de multe ori un act ofensator sau „radical”. În acest context, Sfinții Amfian și Edesie devin modele pentru creștinii care refuză să își compromită credința.
Ei ne învață că a crede nu este un act privat, ci un angajament care trebuie să modeleze toată viața – inclusiv atunci când ne poate costa cariera, reputația sau confortul. Curajul lor devine pentru noi un standard de verticalitate. Ne provoacă să ne întrebăm: cât suntem dispuși să riscăm pentru Iisus Hristos?
În Biserica Ortodoxă
Sfinții Mucenici Amfian și Edesie sunt pomeniți pe 2 aprilie în calendarul ortodox. Acești doi tineri mucenici stau în rândul celor care, prin jertfa lor, au făcut ca Biserica să nu fie o simplă instituție religioasă, ci un trup viu, hrănit cu sângele sfinților. Ei nu au fost doar victime ale unui regim, ci eroi duhovnicești, care au înțeles că nimic nu valorează mai mult decât viața veșnică.