În fiecare an, la data de 2 noiembrie, Biserica Ortodoxă pomenește pe Sfinții Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor și Anempodist, împreună cu mulțimea celor care au primit cununa muceniciei alături de ei.
Acești sfinți sunt printre cei mai luminați mărturisitori ai lui Hristos din Persia secolului al IV-lea, într-o vreme în care împăratul Sapor (Savorie al II-lea) a pornit o cumplită prigoană împotriva creștinilor.
Viața lor este o adevărată lecție de credință, curaj și iubire de Dumnezeu, arătând cum harul lui Hristos poate birui chiar și cruzimea celor mai neînduplecați prigonitori.
Credința în taină și începutul prigoanei
Pe vremea împăratului Sapor, în Persia idolatră, creștinii erau urâți și urmăriți, fiind socotiți dușmani ai zeilor și ai tronului. În curtea împărătească însă se aflau și câțiva credincioși adevărați ai lui Hristos, care, deși slujeau împăratului, își păstrau în taină credința cea adevărată. Dintre aceștia se numărau Achindin, Pigasie și Anempodist, oameni de neam ales, înțelepți și temători de Dumnezeu. Ei își împlineau cu cinste datoriile lumești, dar în inimile lor ardeau pentru Hristos. Prin cuvântul și pilda lor, aduceau pe mulți dintre curteni la cunoașterea adevărului și la credința în Domnul.
Văzându-le râvna, unii dintre cei invidioși i-au pârât împăratului, spunând că acești oameni nu numai că se închină unui Dumnezeu străin, dar și îndrăznesc să-i întoarcă pe alții de la cinstirea zeilor perși. Împăratul, aprins de mânie, a poruncit să fie aduși înaintea lui. Când au fost prinși, sfinții se aflau la rugăciune, ușile casei fiind încuiate. Prigonitorii au spart ușile și, legându-i, i-au dus la palatul împărătesc.
Mărturisirea credinței înaintea împăratului
Sapor i-a întrebat cu blândețe, încercând la început să-i ademenească:
„De unde sunteți, fiii mei? Și ce neam aveți?“
Dar sfinții, plini de Duhul Sfânt, au răspuns cu tărie:
„Patria și viața noastră este Preasfânta Treime, Cea de o ființă și nedespărțită: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Unul Dumnezeu adevărat.”
Auzind acestea, împăratul s-a înfuriat, socotind mărturisirea lor o insultă la adresa zeilor perși. A poruncit ca sfinții să fie bătuți fără milă cu toiege ghimpoase, iar sângele le curgea șiroaie pe trupuri. În timp ce erau chinuiți, sfinții nu încetau a cânta:
„Vezi, Doamne, și nu ne părăsi; întărește-ne întru credință, ca să cunoască toți că Tu ești Dumnezeul Cel viu!”
Răbdarea și liniștea lor l-au înspăimântat pe împărat, care nu putea pricepe cum oameni din carne și sânge pot suferi fără să scoată un geamăt. Într-un moment, chiar el a căzut de pe tron, lovit de o putere nevăzută, și părea mort. Dar sfinții au strigat către el:
„Dumnezeul nostru, Cel ce ți-a dat viața, Acela te ridică iarăși, ca să vezi puterea Lui!”
Împăratul și-a revenit, dar în loc să se cutremure și să creadă, a socotit minunea o vrăjitorie. A poruncit atunci ca mucenicii să fie spânzurați de mâini și focul să ardă sub ei, însă sfinții cântau din nou, înălțând slavă lui Dumnezeu:
„Luminători ne faci, Doamne, în mijlocul văpăii, căci focul Tău arde păcatul, nu trupul cel curat!”
Minuni în mijlocul chinurilor
După aceasta, tiranul a poruncit ca sfinții să fie aruncați pe paturi de fier înroșite în foc. Îndată însă s-a pogorât o ploaie cerească și a stins flăcările, lăsându-i nevătămați. Împăratul, orbit de mândrie, a socotit că zeii săi s-au mâniat și a cerut să fie aprins focul mai tare. Dar Dumnezeu, arătându-Și puterea, a făcut ca idolul principal al Persiei să se prăbușească în fața tuturor.
Mulți dintre cei de față, văzând minunea, au început să creadă în Hristos. Printre ei se afla Aftonie, unul dintre călăi, care, văzând cum plumbul topit turnat peste sfinți nu le face niciun rău, a strigat cu glas mare:
„Mare este Dumnezeul creștinilor!”
Pentru această mărturisire, Aftonie a fost ucis pe loc. Dar sufletul lui s-a mutat în slava cerească, iar trupul i-a fost lăsat ca o mărturie a puterii lui Dumnezeu. Curând după aceasta, alt nobil, Elpidifor, cel dintâi dintre sfetnicii împăratului, mișcat de minunile văzute, a mărturisit și el pe Hristos ca Dumnezeu adevărat. A mustrat aspru pe Sapor pentru cruzimea și nebunia sa, iar împăratul, neputând suferi mustrarea, a poruncit să-i taie capul. Împreună cu Elpidifor au fost uciși și alți șapte mii de creștini, printre care se număra chiar și mama împăratului, care se întorsese la credința creștină văzând minunile lui Hristos.
Sfârșitul mucenicesc și încununarea cerească
După moartea lui Aftonie și Elpidifor, împăratul, cuprins de ură, a poruncit ca Achindin, Pigasie și Anempodist să fie aruncați în căldări cu smoală și plumb topit. Dar, prin puterea lui Dumnezeu, au rămas nevătămați, iar chipurile lor străluceau de lumină. În acea clipă, în temnița lor s-a arătat însuși Domnul Iisus Hristos, înconjurat de îngeri, și i-a întărit, zicând:
„Nu vă temeți, robii Mei credincioși! Puțină vreme mai aveți de răbdat, și veți primi cununa cea neveștejită.”
După plecarea Domnului, paznicii au mărturisit că au văzut o lumină mare coborând din cer, dar împăratul nu s-a pocăit. În cele din urmă, i-a aruncat pe sfinți într-un cuptor înroșit, împreună cu douăzeci și opt de soldați care crezuseră în Hristos și cu mama sa, cea întoarsă la credință.
Focul a ars multe zile, dar trupurile sfinților au rămas neatinse, iar sufletele lor s-au înălțat în slava cerească, primind cununile biruinței. Astfel, cei cinci sfinți mucenici și toți cei împreună cu ei s-au învrednicit de viața cea veșnică și de slava cea negrăită a Împărăției lui Dumnezeu.
Mărturia credinței și puterea rugăciunii
Pilda acestor sfinți este o chemare la statornicie și la curajul de a mărturisi credința chiar și în fața celor mai grele încercări. Ei nu au cunoscut frica, nici îndoiala, ci au mărturisit cu bucurie numele Domnului, arătând că dragostea pentru Hristos este mai puternică decât moartea.
Prin suferințele lor, au arătat că trupul poate fi biruit, dar sufletul credincios rămâne neclintit. Chinurile, focul, loviturile și amenințările nu i-au putut despărți de Hristos. Ei au fost ca aurul trecut prin foc, mai strălucitori și mai tari, făcându-se pildă de tărie pentru toți cei ce cred.
Rugăciunea lor neîncetată a fost arma biruinței. În mijlocul chinurilor, nu s-au plâns, ci au cântat psalmi, întărindu-se unul pe altul și înălțându-și mintea la Dumnezeu. Această rugăciune a fost izvor de minuni și semne, prin care mulți au fost aduși la credință.
Cinstirea Sfinților și moștenirea lor duhovnicească
De-a lungul veacurilor, Biserica i-a cinstit pe acești sfinți mucenici ca pe adevărați biruitori ai lumii păgâne. Viețile lor s-au răspândit în toate țările creștine, iar numele lor se pomenesc cu evlavie în rugăciunile de la data de 2 noiembrie.
În iconografie, Sfinții Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor și Anempodist sunt reprezentați în veșminte persane, cu aureole luminoase, ținând în mâini cruci, semn al biruinței prin jertfă. Ei sunt chemați ca ocrotitori ai celor prigoniți, ai celor ce suferă pentru credință și ai celor care caută curajul de a-L mărturisi pe Hristos în mijlocul lumii.
Învățătură pentru credincioși
Viața Sfinților Mucenici Achindin și a celor împreună cu ei ne amintește că adevărata credință nu se trăiește doar în cuvinte, ci în fapta mărturisitoare. În vremuri de pace sau de prigoană, creștinul este chemat să fie „lumina lumii și sarea pământului”, asemenea acestor mucenici, care nu au ascuns lumina lui Hristos sub obroc.
Ei ne arată că Dumnezeu nu părăsește pe cei ce-L iubesc, ci Se arată în chip minunat în mijlocul suferinței. Căci focul încercării, departe de a-i mistui, i-a făcut să strălucească și mai tare în credință.
Astăzi, când lumea îndeamnă la compromis, la tăcere și la uitarea valorilor, Sfinții Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor și Anempodist ne amintesc că mântuirea se dobândește prin statornicie, prin dragoste și prin mărturisirea neclintită a lui Hristos, Domnul vieții și al adevărului.
Condacul Sfinţilor Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor şi Anempodist
Glasul 4
Cel Ce Te-ai Înălţat…
Cu Podoaba Treimii strălucind, Ddumnezeiască ceată, cea cu cinci raze a celor pătimitori, năvălirile tiranilor cele cumplite le-au slăbit, fără de pizmă, fără primejdie, fără de sminteală, harul tuturor izvorându-l cu nădejde Dumnezeieşte, celor ce vin cu dragoste printr-înşii la Ziditorul tuturor, Hristos Dumnezeul nostru.
Troparul Sfinţilor Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor şi Anempodist
Glasul 2
Purtătorilor de lupte ai Domnului, fericit este pământul care s-a adăpat cu sângele vostru şi sfinte locaşurile care au primit trupurile voastre. Că în privelişte pe vrăjmaşi aţi biruit şi pe Hristos cu îndrăznire aţi propovăduit, pe Acela ca pe un Bun rugaţi-L să mântuiască sufletele noastre.