Istoria Bisericii Ortodoxe este plină de nume sfinte care au strălucit ca niște stele pe cerul credinței, într-o vreme când a-L mărturisi pe Iisus Hristos însemna a merge de bunăvoie spre moarte. Între aceștia se numără și Sfinții Mucenici Acachie și Codrat, pomeniți împreună în data de 7 mai. Deși trăitori în vremuri și locuri diferite, acești doi mucenici au avut în comun aceeași bărbăție, aceeași nestrămutată credință și aceeași dragoste arzătoare pentru Iisus Hristos, pe care nici chinurile cele mai cumplite nu le-au putut stinge.
Sfântul Acachie
Sfântul Mucenic Acachie a trăit în vremea împăratului păgân Maximian, în răsăritul Imperiului Roman, când persecuțiile împotriva creștinilor atinseseră un nou val de cruzime. Acachie era de neam din Capadocia și avea o funcție militară importantă – sutaș în armata romană, sub conducerea tribunului Firm, parte din cohorta numită Martesie. Așadar, nu doar că era soldat, ci și un ofițer cu autoritate, cunoscut și respectat între ostași.
Împăratul Maximian poruncise ca toți cei ce nu se închină zeilor păgâni să fie anchetați și pedepsiți cu moartea. Astfel, Firm a început să-și cerceteze soldații, întrebându-i despre credința lor. Mulți, slabi cu duhul, s-au lepădat de Iisus Hristos. Dar Acachie, când a fost întrebat, a rostit cu glas puternic:
„Eu m-am născut între creștini; deci, creștin sunt și creștin voiesc să rămân. Martor îmi este mie Domnul meu Iisus Hristos, că nu numai de la tatăl și de la maica mea sunt creștin, ci și de la moși și strămoși.”
Văzând voința neclintită a mucenicului, Firm l-a legat în lanțuri și l-a trimis la voievodul Vivian, un alt judecător păgân. Acolo, Acachie a fost întrebat de numele său. Răspunsul său a fost plin de înțelepciune:
„Numele meu este Acachie – adică fără răutate – și bine și cu dreptate sunt numit așa, că nu voiesc să fiu părtaș răutății diavolului.”
Când judecătorul l-a batjocorit pe Hristos și L-a numit „om osândit la moarte”, Acachie nu s-a temut să-l mustre. A mărturisit că este urmaș al mucenicilor din Capadocia, ale căror moaște săvârșesc minuni și izvorăsc tămăduiri. El a ales să le urmeze lor, nu să se supună unor legi nedrepte care, cum spunea, „vor pieri degrabă împreună cu voi.”
Pentru această credință, Sfântul Acachie a fost supus unor chinuri greu de imaginat. A fost torturat în Pyrrinthus, cetate din Tracia, apoi adus la Bizanț, unde a fost din nou schingiuit cu cruzime. În cele din urmă, i s-a tăiat capul, iar sufletul său s-a dus în împărăția cerurilor. Era anul 303, într-una dintre cele mai sângeroase prigoane ale primelor veacuri creștine.
Sfântul Codrat
Dacă Acachie a fost militar roman, Codrat a fost un elen (grec), creștin înflăcărat, care a trăit în vremea împăraților Deciu și Valerian, în cetatea Nicomidiei. A fost prins împreună cu mai mulți creștini și dat pe mâna unui judecător păgân, fiind acuzat că refuză să jertfească idolilor.
Sfântul Codrat a fost bătut cu vine de bou, timp în care sângele său curgea șiroaie pe pământ. A fost aruncat în temniță, dar acolo nu și-a pierdut curajul. Dimpotrivă, a devenit sprijin și întărire pentru cei ce erau cu el. Văzând că unii se tem și sunt gata să se lepede, le-a amintit de frica de Dumnezeu și de răsplata cea veșnică, întărindu-i până în ceasul arderii lor pentru Hristos.
Într-un gest de curaj răsunător, Codrat a intrat într-un templu păgân și a sfărâmat idolii, arătând fără echivoc disprețul față de cultul mincinos. Drept pedeapsă, a fost spânzurat, zdrobit și bătut din nou, în timp ce alți doi convertiți, Satornin și Rufin, au fost decapitați pentru credința lor.
Judecătorul, hotărât să-l zdrobească sufletește, l-a dus prin mai multe locuri: la Niceea, la Apolonida, apoi prin zona numită Rundacul și în cele din urmă la Ermupolis. Deja neputincios, a fost purtat într-un car. Acolo, în ultimul loc al pătimirii sale, Codrat a fost întins pe un grătar înroșit, peste care i s-au turnat untdelemn și smoală, după care i s-a tăiat capul.
Chinurile sale au fost cumplite, dar în fața lor Codrat nu s-a înfricoșat. Pentru el, a mărturisi adevărul era mai de preț decât viața. A primit cununa muceniciei ca o răsplată pentru statornicia și bărbăția lui.
Ce învățăm de la Sfinții Mucenici Acachie și Codrat?
Viața acestor doi sfinți ne pune în față câteva adevăruri esențiale:
- Credința nu este moștenire pasivă, ci o alegere vie, reînnoită zilnic în fața ispitelor și a încercărilor. Deși născut în familie creștină, Acachie nu s-a mulțumit cu tradiția, ci a făcut din Iisus Hristos centrul existenței sale.
- Mărturisirea cere curaj, mai ales într-o lume ostilă. Mucenicii nu au fost naivi sau fanatici, ci oameni lucizi, conștienți de prețul pe care îl plătesc. Dar l-au plătit cu bucurie.
- Dragostea pentru Iisus Hristos dă putere supraomenească. Chinurile groaznice nu i-au doborât, ci, paradoxal, i-au întărit. Acolo unde trupul se rupea, sufletul strălucea mai tare.
- Mucenicia nu este un act istoric izolat, ci o chemare veșnică a Bisericii. Astăzi nu suntem poate puși să murim pentru Iisus Hristos, dar suntem chemați să trăim pentru El, să-I mărturisim numele în mijlocul unei lumi secularizate, indiferente sau chiar ostile credinței.
Sfinții Mucenici Acachie și Codrat sunt frații noștri mai mari în credință, modele vii ale statorniciei, ale curajului și ale dragostei jertfelnice
Prin viețile lor, ei ne arată că adevărul se trăiește cu prețul cel mai mare – viața însăși – dar și că răsplata este negrăită: împărăția lui Dumnezeu, unde moartea nu mai are putere, iar Iisus Hristos să fie toate în toţi.
Cântare de laudă la Sfântul Mucenic Acachie
Acachie, oșteanul Celui Preaînalt, se pregătește de moarte,
Cu sufletul binemiresmat de tămâia rugăciunii.
Păgânul judecător îl întreabă:
„De ce nu-i mântuie Hristos
pe credincioși de aste chinuri?
De ce nu-i trăznește pe chinuitori,
Din moment ce îl numiți Atotputernic?”
Mucenicul îi răspunde liniștit:
„Deoarece mult milostiv Stăpânul Hristos este,
mult îndurat și mult milosârd.
El cu răbdare așteaptă întoarcerea păcătosului,
Iar de la credincioși, răbdare întru suferință.
Cum s-ar mai vedea milostivirea Lui,
Dacă îndată pe păcătoși i-ar pedepsi?
Iar credincioșii cum ar mai da pe față puterea Lui
Dacă întru răbdare chinurile pentru El nu le-ar suferi?
Făclie luminoasă a răbdării-ntru chinuri cum ar mai străluci ei lumii?”
Zicând acestea Acachie tăiat este,
Iar sufletul lui se sălășluiește în Rai.
Condacul Sfântului Mucenic Acachie
Glasul 4
Degrab ne întâmpină…
În pâraiele sângiurilor tale, mucenice Acachie, ai înecat pe vrăjmaşul, ruşinând toate oştirile tiranilor. Şi ajungând la cetele cele fără trupuri ale îngerilor, ai primit cununa cea neveştejită a neputrejunii. Pentru aceasta prin rugăciunile tale, izbăveşte-ne pe noi din primejdii.
Troparul Sfântului Mucenic Acachie
Glasul 4
Mucenicul Tău, Doamne, Acachie, întru nevoinţa sa, cununa nesctricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.