Pe data de 20 septembrie, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Mari Mucenici Eustatie și soția sa Teopista, împreună cu cei doi fii ai lor, Agapie și Teopist. Viața acestor sfinți este o mărturie impresionantă a puterii credinței, a răbdării în necazuri și a biruinței Domnului Iisus Hristos asupra ispitelor diavolești. Ei au rămas până la sfârșit statornici în credința cea adevărată, primind cununa muceniciei prin focul încercărilor și al pătimirilor.
Plachida, general roman și binefăcător
Sfântul Eustatie s-a născut la Roma, purtând inițial numele de Plachida. El era un dregător vestit, de neam nobil și de mare vitejie în războaie, fiind temut de dușmani și cinstit de romani. A fost ales căpetenie a oștirilor Romei pe vremea împăratului Tit și apoi a slujit și sub Traian (98–117).
Deși era închinător la idoli, viața sa era plină de fapte bune și de milostenie. Hrănea pe cei flămânzi, îmbrăca pe cei goi, ajuta pe cei aflați în primejdii și elibera pe mulți din legături și temnițe. Asemenea sutașului Cornelie din Faptele Apostolilor, Plachida împlinea multe fapte plăcute lui Dumnezeu, dar îi lipsea credința cea adevărată în Hristos. Împreună cu soția sa, Tatiana (mai târziu numită Teopista), și cu cei doi copii ai lor, trăia o viață bine rânduită, plină de dărnicie și bunătate.
Dumnezeu, Care nu trece cu vederea pe cei ce fac dreptate și caută adevărul, a rânduit ca Plachida să cunoască lumina credinței. Astfel, i-a dăruit o descoperire minunată, asemenea celei trăite de Sfântul Apostol Pavel.
Vedenia cerbului și chemarea la Domnul Iisus Hristos
Fiind într-o zi la vânătoare, Plachida a zărit un cerb mare și l-a urmărit până când s-a despărțit de ceilalți vânători. Cerbul s-a oprit pe o stâncă, iar între coarnele lui a apărut o cruce luminoasă, mai strălucitoare decât soarele, pe care se afla chipul Domnului răstignit. Uimit de vedenie, Plachida a auzit un glas zicând: „Plachida, pentru ce mă prigonești? Eu sunt Hristos, pe Care tu Îl cinstești fără să știi prin lucrările tale cele bune”.
Cutremurat, a căzut de pe cal și a rămas mult timp fără cunoștință. După ce și-a revenit, Domnul i S-a arătat din nou, întărindu-l în credință și descoperindu-i că El este Dumnezeu adevărat, Creatorul cerului și al pământului, Care din iubire pentru oameni S-a întrupat și a pătimit pe cruce. Plachida, recunoscând adevărul, a crezut cu toată inima. Împreună cu soția și cu fiii săi a primit Sfântul Botez din mâna unui preot creștin. Din botez a primit numele de Eustatie, soția sa numele de Teopista, iar copiii au fost numiți Agapie și Teopist.
Încercările vieții, asemenea lui Iov
După botez, Eustatie a primit o descoperire de la Domnul, Care i-a arătat că va trece prin multe încercări, asemenea dreptului Iov, dar că harul lui Dumnezeu îl va întări. La scurt timp, diavolul a pornit împotriva lui război cumplit. Și-a pierdut averile, a fost nevoit să plece în exil, iar familia lui a fost despărțită: soția a căzut în robie, iar fiii au fost răpiți de fiare. Sfântul Eustatie a rămas singur, sărac și pribeag, lucrând ca paznic de câmpuri într-un sat din Egipt vreme de cincisprezece ani.
Totuși, în toată această vreme, nu a încetat să se roage și să nădăjduiască în Dumnezeu. Răbdarea lui Eustatie este o mărturie vie a credinței puternice, care nu se clatină nici în fața celor mai grele necazuri.
Chemarea din nou la oaste și regăsirea familiei
Când barbarii au năvălit asupra imperiului, romanii au fost biruiți în lupte și împăratul Traian și-a adus aminte de viteazul general Plachida. Trimițând să-l caute, l-au aflat în sărăcie, dar l-au readus la Roma și i-au redat cinstea și dregătoria.
Pe drumul de întoarcere, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Sfântul Eustatie și-a regăsit și soția și fiii, păstrați nevătămați. Astfel, familia s-a reunit și a adus slavă lui Hristos pentru minunata Sa purtare de grijă.
În fruntea armatelor romane, Eustatie a învins pe barbari și a întors pacea imperiului. Pentru vitejia lui, împăratul i-a redat rangul cel dintâi și toate onorurile. Însă adevărata încercare abia urma să vină.
Mărturisirea credinței și mucenicia
După moartea împăratului Traian, a urcat pe tron Hadrian (117–138). Acesta, deși inițial i-a arătat cinste lui Eustatie, l-a chemat mai apoi pe el și pe familia lui să aducă jertfă idolilor pentru victoriile obținute. Sfântul a răspuns cu tărie că biruințele nu s-au datorat zeilor păgâni, ci numai lui Hristos, Dumnezeul cel adevărat.
Împăratul, mâniindu-se, a poruncit ca Eustatie, Teopista și fiii lor să fie dați spre mâncare fiarelor sălbatice. Dar animalele nu s-au atins de ei, rămânând blânde în preajma sfinților. Văzând aceasta, Hadrian a dat poruncă să fie aruncați într-un bou de aramă încins în foc. În această cumplită pătimire și-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu, rămânând nevătămați de foc, spre mirarea păgânilor și întărirea credincioșilor.
Moștenirea spirituală a Sfinților Eustatie, Teopista, Agapie și Teopist
Mărturia acestor sfinți arată că Dumnezeu lucrează în chip minunat în viața celor care Îl caută și că încercările vieții nu sunt altceva decât trepte spre desăvârșire și mântuire. Sfântul Eustatie a fost un nou Iov al Noului Testament, pierzând totul, dar păstrând credința; a fost un nou Cornelie, cinstit pentru faptele sale bune și adus la lumina lui Hristos; a fost un general viteaz, dar mai ales un ostaș al lui Hristos, biruitor prin răbdare și credință.
Soția sa, Sfânta Teopista, și fiii lor, Agapie și Teopist, au fost părtași aceleiași cununi mucenicești, întărind prin mărturisirea lor unitatea familiei în Hristos. Ei reprezintă chipul ideal al unei familii creștine, unite nu doar prin legătura de sânge, ci mai ales prin credința vie și prin jertfa comună.
Cinstirea în Biserică
Sfinții Mari Mucenici Eustatie, Teopista, Agapie și Teopist sunt pomeniți în fiecare an la 20 septembrie. În icoane, Sfântul Eustatie este adesea reprezentat înveșmântat ca un general roman, iar în fundal apare cerbul cu crucea între coarne, amintire a convertirii sale minunate. Familia sa este zugrăvită alături de el, ca mărturie a sfințeniei prin unitatea în credință și mucenicie.
Viața lor este o încurajare pentru toți creștinii care trec prin încercări: să nu-și piardă nădejdea, să rabde cu credință și să rămână statornici în Hristos, știind că „ Întărind sufletele ucenicilor, îndemnându-i să stăruie în credinţă şi (arătându-le) că prin multe suferinţe trebuie să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu.” (Fapte 14, 22).
Sfinții Mari Mucenici Eustatie, Teopista și fiii lor, Agapie și Teopist, au fost o familie unită în credință, încercată prin necazuri, dar întărită prin harul lui Dumnezeu
Pilda lor ne arată că bogățiile și rangurile acestei lumi sunt trecătoare, dar credința în Domnul Iisus Hristos este comoara cea veșnică.
Ei au suferit prigoană, sărăcie, pierderi și, în cele din urmă, moarte mucenicească, dar au câștigat împărăția cea neclintită a lui Dumnezeu. Pentru aceasta, Biserica îi cinstește ca pe niște mari biruitori ai credinței și mijlocitori ai celor ce se roagă cu nădejde.
Astfel, pilda lor rămâne vie, chemându-ne și pe noi să urmăm calea credinței, a răbdării și a mărturisirii curajoase a Domnului Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat.
Condacul Sfântului Mare Mucenic Eustatie şi al celor împreună cu dânsul: soţia sa Teopisti cu cei doi fii ai lor Agapie şi Teopist
Glasul 2
Cele de sus căutând…
Aievea râvnind Patimilor Lui Hristos şi cu credinţă bând paharul Lui, te-ai făcut părtaş şi împreună moştenitor măririi Lui, Sfinte Mucenice Eustatie; de la Însuşi Dumnezeul tuturor, luând dintru înălţime Dumnezeiască iertare.
Troparul Sfântului Mare Mucenic Eustatie şi al celor împreună cu dânsul: soţia sa Teopisti cu cei doi fii ai lor Agapie şi Teopist
Glasul 4
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.