Biserica Ortodoxă îi cinstește la data de 30 august pe cei trei mari păstori ai cetății împărătești, Constantinopolul: Sfântul Alexandru, Sfântul Ioan Postitorul și Sfântul Pavel cel Nou. Toți trei au purtat aceeași chemare sfântă, de a apăra și a întări credința ortodoxă în vremuri tulburi, când ereziile, prigoanele și presiunile împăraților căutau să clatine unitatea Bisericii. Prin viața lor, prin suferințe și prin nevoințe, acești patriarhi au dovedit că scaunul Constantinopolului este nu doar o poziție de cinste, ci mai ales o cruce grea, purtată pentru apărarea Adevărului lui Hristos.
Sfântul Alexandru, Patriarhul Constantinopolului (+340)
Ucenic al Sfântului Mitrofan
Sfântul Alexandru a trăit în vremea marelui împărat Constantin cel Mare și a Sfântului Mitrofan, primul patriarh al Constantinopolului. Era de neam simplu și lipsit de învățătura filosofică a lumii, dar bogat în virtuți și în înțelepciunea de la Dumnezeu. A slujit ca protopop și episcop-vicar al Sfântului Mitrofan, fiind pentru toți pildă de smerenie, blândețe și statornicie în dreapta credință.
Mărturisitor la Sinodul I Ecumenic
Când s-a adunat la Niceea, în anul 325, Sinodul I Ecumenic, Mitrofan, fiind foarte bolnav și bătrân, l-a trimis pe Alexandru să participe în locul său. Acolo, sfântul a stat împotriva lui Arie, apărător al dreptei credințe. Deși nu avea pregătire retorică, a fost întărit de Duhul Sfânt și a rușinat prin cuvânt și prin minuni pe filosofii păgâni și pe eretici. Se povestește că, înfruntat de un ritor elin, i-a zis: „În numele Domnului meu Iisus Hristos, îți poruncesc să taci!”, și îndată acela a rămas mut. Minunea a adus la credință mulți păgâni, care s-au botezat, iar credincioșii s-au bucurat, preamărind pe Dumnezeu.
Patriarh al Constantinopolului
După ce Mitrofan și-a dat sufletul Domnului, arătând mai înainte prin vedenie că Alexandru va fi succesorul său, acesta a fost înălțat patriarh al Constantinopolului. Ca păstor, a rămas neobosit apărător al Ortodoxiei. Nu numai cu arienii a avut luptă, ci și cu împăratul Constanțiu, fiul lui Constantin cel Mare, care se lăsase atras de uneltirile ereticilor.
Cea mai cunoscută biruință a sa a fost rugăciunea împotriva lui Arie. Chemat la Constantinopol pentru a fi primit iarăși în Biserică, Arie a încercat să înșele pe împărat și pe credincioși cu o falsă mărturisire. Presat să îl primească la Sfânta Împărtășanie, Sfântul Alexandru s-a retras în Biserica „Sfânta Irina” și s-a rugat cu lacrimi: „Doamne, dacă Arie trebuie să fie împăcat cu Biserica, slobozește pe robul Tău cu pace. Iar dacă ai milă de Biserica Ta, atunci ridică-l pe Arie din viața aceasta, ca oamenii să nu creadă erezia lui drept Adevăr”. Dumnezeu a ascultat rugăciunea sa: înainte de a intra în biserică, Arie a căzut mort, rușinându-se astfel erezia lui.
Sfântul Alexandru a trecut la Domnul în anul 340, la vârsta de 98 de ani, după o viață lungă de jertfă și de apărare a Adevărului. El este socotit primul patriarh al noii capitale, Constantinopolul, și chip de păstor neînfricat.
Sfântul Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului (+595)
Viața și lucrarea
Sfântul Ioan, numit „Postitorul” pentru asprimea nevoințelor sale, a trăit în veacul al VI-lea. Viața sa este strâns legată de domnia împăratului Anastasie, care era de partea ereticilor akefali, adversari ai Sinodului de la Calcedon (451). În aceste vremuri grele, Ioan a fost ridicat patriarh și a păstorit Biserica cu multă înțelepciune și smerenie.
Nevoință și daruri duhovnicești
Se povestește că Sfântul Ioan a fost mare postitor, trăind cu o asprime care l-a făcut cunoscut până la marginile Imperiului. Avea darul înainte-vederii și al vindecărilor, fiind căutat de mulți pentru rugăciunile și sfaturile sale.
El a introdus și o rânduială bisericească ce avea să dăinuie veacuri: canonul penitențial, care statornicea pocăințe pentru anumite păcate, spre îndreptarea credincioșilor. Aceste canoane au fost primite de întreaga Biserică și stau la temelia disciplinei duhovnicești ortodoxe.
Adormirea sa
După o viață plină de nevoințe, Sfântul Ioan s-a mutat la Domnul în anul 595. Moaștele sale au fost cinstite de credincioși, iar Biserica l-a așezat în rândul sfinților părinți. El este pomenit și astăzi pentru râvna sa de păstor și pentru smerenia cu care a purtat crucea patriarhiei.
Sfântul Pavel cel Nou, Patriarhul Constantinopolului (+784)
Un păstor într-o vreme tulbure
Sfântul Pavel al IV-lea, numit „cel Nou”, a păstorit Constantinopolul în secolul al VIII-lea, într-o perioadă marcată de erezia iconoclastă. Patriarh timp de cinci ani și opt luni, el a fost pus în fața unor presiuni uriașe, deoarece mulți împărați și dregători se ridicau împotriva cinstirii sfintelor icoane.
Retragerea în pocăință
Simțindu-se vinovat că, din frică de prigoane și din slăbiciune omenească, nu a mărturisit pe deplin Adevărul, Sfântul Pavel a renunțat la scaunul patriarhal. În taină, a luat marea schimă monahală și a trăit în pocăință adâncă, rugându-se cu lacrimi pentru iertarea sa și pentru întărirea Bisericii.
Retragerea lui a fost o mărturisire în sine: arăta credincioșilor că slujirea nu este pentru slavă, ci pentru mântuire, și că nimeni nu trebuie să se rușineze a se pocăi atunci când a greșit.
Moștenirea sa
Sfântul Pavel a adormit în Domnul în anul 784, în vremea împărătesei Irina și a fiului ei Constantin. A fost predecesorul marelui patriarh Tarasie, care avea să conducă Biserica spre biruința Ortodoxiei în Sinodul VII Ecumenic (787).
Astfel, prin smerenia și pocăința lui, Sfântul Pavel a pregătit calea pentru restabilirea cinstirii sfintelor icoane și pentru biruința Adevărului în Biserică.
Moștenirea comună a celor trei patriarhi
Deși au trăit în vremuri diferite, Sfântul Alexandru, Sfântul Ioan și Sfântul Pavel au împărtășit aceeași chemare: apărarea Bisericii lui Hristos în fața ereziilor și a presiunilor politice. Alexandru s-a ridicat împotriva lui Arie, Ioan a întărit Biserica prin post și prin rânduieli canonice, iar Pavel a arătat chipul pocăinței și al smereniei.
Ei ne arată că scaunul patriarhal nu este o demnitate lumească, ci o slujire jertfelnică. Toți trei au fost păstori care au suferit pentru turma lui Hristos și care au pus mai presus de toate Adevărul credinței.
Pomenirea Sfinților Ierarhi Alexandru, Ioan și Pavel cel Nou ne aduce aminte că Biserica a fost și rămâne întărită prin jertfa și mărturisirea păstorilor ei
În fiecare veac, Dumnezeu ridică oameni care să fie stâlpi ai Ortodoxiei: unii prin cuvânt și minuni, alții prin nevoințe și rânduieli, alții prin smerenie și pocăință.
Astăzi, credincioșii se pot ruga acestor trei mari patriarhi pentru întărire în dreapta credință, pentru pocăință și pentru izbăvirea de învățăturile străine. Viața lor arată că, indiferent de vremuri, Biserica rămâne a Domnului nostru Iisus Hristos și porțile iadului nu o vor birui.
Condacul Sfântului Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, la Sărbătoarea Sfinţilor Ierarhi Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, Patriarhii Constantinopolului
Glasul 5
Mărită tăierea Înaintemergătorului, rânduială Dumnezeiască a fost, ca şi celor din iad să propovăduiască venirea Mântuitorului. Să se tânguiască Irodiada care a cerut ucidere fărădelege. Că nu Legea lui Dumnezeu nici Viaţa Cea Vie a iubit, ci pe cea amăgitoare şi vremelnică.
Troparul Sfântului Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, la Sărbătoarea Sfinţilor Ierarhi Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, Patriarhii Constantinopolului
Glasul 2
Pomenirea dreptului cu laude, iar ţie destul îţi este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat mai cinstit şi decât proorocii. Că te-ai învrednicit a boteza în repejunile Iordanului pe Cel Propovăduit. Drept aceea, pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te, ai binevestit şi celor din iad pe Dumnezeu, Cel Ce S-a arătat în trup: pe Cel Ce a ridicat păcatul lumii şi ne-a dăruit nouă mare milă.