Mănăstirea Pângărați, așezată la poalele muntelui Păru, lângă Piatra Neamț, este una dintre vetrele monahale de mare însemnătate ale Moldovei. Aici au viețuit doi mari sfinți români, Cuvioșii Simeon și Amfilohie, întemeietori și ocrotitori ai acestei mănăstiri, care prin rugăciunile și nevoințele lor au lăsat Bisericii o moștenire duhovnicească de neprețuit. Viața lor curată, jertfelnicia și darurile primite de la Dumnezeu au atras mulțime de credincioși și i-au așezat între sfinții cei mai cinstiți ai neamului nostru.
Viața Sfântului Cuvios Simeon de la Pângărați
Sfântul Simeon s-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat de lângă Piatra Neamț, pe vremea domniei lui Alexandru cel Bun (1375-1432). Încă din tinerețe a arătat dorință pentru cele sfinte, intrând în obștea Mănăstirii Bistrița, unde a deprins rânduiala vieții călugărești.
Aici, prin ascultare și nevoință, și-a tăiat voile proprii și s-a îmbogățit în darurile Duhului Sfânt. Dorul după liniștea pustiei l-a îndemnat însă să ceară binecuvântare pentru retragere. Astfel, în anul 1432, împreună cu doi ucenici, s-a așezat într-o poiană liniștită de pe malul pârâului Pângărați, unde și-a construit o chilie de lemn.
Viața sa de rugăciune neîncetată și cugetarea la cele dumnezeiești l-au făcut cunoscut în scurt timp. Ucenici dornici de liniște s-au adunat în jurul său, iar așezământul a primit numele de „Sihăstria lui Simeon”.
Ctitorie și sprijin domnesc
Domnitorul Ștefan cel Mare, aflând de nevoința sa, i-a dăruit mijloace pentru ridicarea unei biserici de lemn, închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Aceasta a fost sfințită la 26 octombrie 1461 de Mitropolitul Teoctist I, care l-a hirotonit preot pe Simeon și l-a așezat egumen al noii obști. Din acel moment, „Schitul lui Simeon” a devenit cunoscut drept Mănăstirea Pângărați.
Sfântul Cuvios Simeon a fost nu doar întemeietor de mănăstire, ci și povățuitor de suflete. Datorită darului rugăciunii, al vindecării bolilor și al înainte-vederii, mulți credincioși veneau să primească alinare. Până și Ștefan cel Mare căuta sfatul și rugăciunea cuviosului, având mare încredere în el.
Plecarea în Transilvania și trecerea la Domnul
În anul 1476, turcii au năvălit asupra Moldovei și l-au biruit pe Ștefan cel Mare la Războieni. În aceste vremuri grele, Cuviosul Simeon și-a condus ucenicii peste Carpați, în Transilvania, unde s-au așezat la Mănăstirea Cașiva. Aici, în același an, Simeon s-a mutat la Domnul, intrând în ceata cuvioșilor. Ucenicii l-au îngropat cu cinste, iar mai târziu, Ștefan cel Mare a poruncit aducerea moaștelor sale la vistieria domnească, cinstindu-le cu evlavie.
Viața Sfântului Cuvios Amfilohie de la Pângărați
Sfântul Cuvios Amfilohie s-a născut în anul 1487, în nordul Moldovei. De foarte tânăr a intrat în viața monahală la Mănăstirea Moldovița, iar în anul 1508 a venit la Pângărați. Văzându-i nevoința și darurile, frații l-au ales egumen, slujind în această slujire timp de 56 de ani.
Părintele Anastasie de la Moldovița, care l-a cunoscut personal, mărturisește că Amfilohie a fost om de rugăciune, smerit, îndemânatic la scris și la lucrul în lemn, răbdător în ispite și iubit de toți. Conducerea lui a fost caracterizată de cumpătare și de înțelepciune duhovnicească.
Arătarea Sfântului Dimitrie
Viața sa a fost străjuită de semne dumnezeiești. Domnitorul Alexandru Lăpușneanu a avut o vedenie în care Sfântul Mare Mucenic Dimitrie i s-a arătat, cerându-i să zidească o biserică de piatră la Pângărați, în locul celei de lemn arse de turci. Vedenia a fost confirmată de Amfilohie, iar voievodul a împlinit porunca sfântului. Astfel, cu sprijin domnesc, la Pângărați a fost ridicată o biserică trainică, ce a devenit loc de rugăciune și de adăpost pentru obștea monahală.
Această întâmplare arată legătura strânsă dintre viața sfinților și lucrarea lui Dumnezeu în istoria poporului.
Ultimii ani și trecerea la Domnul
Știind că i se apropie sfârșitul, Cuviosul Amfilohie s-a retras pentru ultimii patru ani la Mănăstirea Moldovița, unde s-a pregătit în liniște pentru întâlnirea cu Domnul Iisus Hristos. A trecut la Domnul în pace, lăsând în urmă o moștenire de credință și statornicie.
Moștenirea duhovnicească a Sfinților Cuvioși Simeon și Amfilohie
Atât Sfântul Cuvios Simeon, cât și Sfântul Cuvios Amfilohie au fost stâlpi ai monahismului moldovenesc. Prin ei, Mănăstirea Pângărați a devenit o vatră de rugăciune și de lumină pentru întreaga regiune.
Sfântul Cuvios Simeon a arătat calea pustniciei și a rugăciunii inimii, fiind un dascăl iscusit și un sfătuitor al domnitorilor și al credincioșilor.
Sfântul Cuvios Amfilohie, prin conducerea sa de lungă durată, a consolidat mănăstirea, a adus echilibru și a înfrumusețat locul cu biserica zidită prin descoperire dumnezeiască.
Amândoi sfinții au avut legături strânse cu domnitorii Moldovei, care au sprijinit lucrarea lor, iar evlavia lor a influențat hotărârile mari ale țării.
Cinstirea sfinților și învățăturile pentru noi
Sfinții Cuvioși Simeon și Amfilohie au fost canonizați de Biserica Ortodoxă Română, fiind prăznuiți împreună la 7 septembrie. Credincioșii vin la Pângărați pentru a le cere mijlocirea și pentru a se închina în locul unde s-au nevoit.
Sfinții Cuvioși Simeon și Amfilohie de la Pângărați sunt modele de viețuire sfântă și de slujire a lui Hristos. Prin nevoințele lor, au transformat pustia într-o grădină duhovnicească, iar mănăstirea lor a devenit far de lumină pentru Moldova și pentru întreaga Biserică.
Astăzi, chemarea lor rămâne actuală: să trăim cu rugăciune, cu nădejde în Dumnezeu și cu dragoste față de aproapele. Asemenea lor, suntem chemați să îmbinăm rugăciunea cu fapta, credința cu jertfa, iar atunci viața noastră va deveni plăcută Domnului.
Rugăciune către Sfinţii Cuvioşi Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi
Sfinţilor Preacuvioşi Părinţi Simeon şi Amfilohie, primiţi a noastră rugăciune şi mijlociţi nouă mila Celui Preaînalt. Izbăviţi-ne cu rugăciunea voastră, Preacuvioşilor, de relele ce vin asupra noastră, ca neîncetat să vă lăudăm pe voi. Ştiţi neputinţa firii noastre, dar şi credinţa noastră o vedeţi şi suspinurile noastre le auziţi; nu ne lăsaţi, Sfinţilor Părinţi, când alergăm la voi.
Rugaţi-vă Mântuitorului Iisus Hristos pentru noi, nevrednicii, să ierte greşelile noastre şi să ne dea dragoste curată şi putere a face tot binele spre slava Preasfântului Său nume.
Ne rugăm vouă: ajutaţi-ne, Sfinţi Părinţi, că deşi am greşit din ispita celui rău, dar cu inima zdrobită la voi alergăm să ne ocrotiţi de săgeata cea ucigătoare a vrăjmaşului care răneşte de moarte sufletele noastre; izbăviţi-ne de neputinţele noastre sufleteşti şi trupeşti, mijlociţi pentru Ţara în care v-aţi născut şi v-aţi desăvârşit, ocrotiţi mănăstirea întemeiată de voi şi pe toţi creştinii care aduc slavă, mulţumită şi închinăciune Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.