Începutul secolului al XVII-lea a fost o perioadă de mare revărsare duhovnicească în spațiul românesc, mai ales în Țara Românească, unde Mănăstirea Cozia strălucea ca un adevărat far al vieții monahale.
Din această obște bine rânduită, păstrătoare a tradițiilor atonite, au răsărit doi cuvioși nevoitori care aveau să devină întemeietorii vieții pustnicești de la Mănăstirea Turnu: Sfinții Cuvioși Daniil și Misail. Acești sfinți pustnici, plini de smerenie și dragoste pentru Dumnezeu, au viețuit în ascultare, rugăciune și aspră nevoință, ajungând modele de sfințenie și luminători ai monahismului românesc.
Prin ei, pământul Vâlcii s-a sfințit, iar peșterile de sub Muntele Cozia au devenit loc de rugăciune și izvor de binecuvântare pentru cei ce caută liniștea inimii.
Cuviosul Daniil, duhovnicul Coziei și pustnicul din stânci
Sfântul Cuvios Daniil a fost unul dintre marii monahi ai Coziei de la începutul secolului al XVII-lea. A intrat în mănăstire din tinerețe, fiind atras de rânduiala sfântă și de viața chinovială a acestei lavre, unde se păstrau rânduieli de inspirație athonită. În obște a arătat multă ascultare, sârguință și dragoste față de frați, împlinind cu bucurie toate ascultările, oricât de grele ar fi fost.
Prin smerenie, tăierea voii și blândețe, Cuviosul Daniil a dobândit virtuțile cele mai înalte ale vieții monahale. Fugea de clevetire și osândire, pe care le socotea „cele mai grele păcate, ce prefac dulceața Liturghiei în amărăciune”. De aceea, era un exemplu viu pentru frații săi, căci în el se împlinea cuvântul Evangheliei: „Întru răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre.”
Retragerea în pustie și dorul după liniștea desăvârșită
Văzând în el chipul unui adevărat părinte duhovnicesc, obștea l-a rânduit ca duhovnic și povățuitor. El îi primea pe toți, dându-le sfaturi folositoare și cuvinte pline de Duh Sfânt. Din gura lui, monahii și credincioșii au învățat dragostea de Dumnezeu, rugăciunea curată și taina smereniei.
Totuși, în adâncul inimii sale, Cuviosul Daniil tânjea după liniștea desăvârșită. Mulțimea credincioșilor care veneau la Cozia, deși erau prilej de bucurie duhovnicească, îi tulburau dorul de pustnicie. Dorea să se retragă într-un loc tainic, pentru a se ruga neîncetat și a se uni deplin cu Dumnezeu, urmând exemplul Sfântului Arsenie cel Mare, care spunea: „Dumnezeu știe că vă iubesc pe voi, dar nu pot fi și cu oamenii și cu Dumnezeu.”
Cu binecuvântarea starețului, Cuviosul Daniil a părăsit Cozia și a trecut peste râul Olt, oprindu-se sub stâncile muntelui, unde și-a săpat o peșteră. Așezată cu pricepere, cu deschidere spre soarele de amiază și spre adierea Oltului, chilia lui era un loc potrivit pentru rugăciune și nevoință. Acolo s-a nevoit în post, priveghere și lacrimi, ziua și noaptea, rugându-se pentru lume și pentru cei care căutau mântuirea.
În tăcerea aceea de piatră, Cuviosul Daniil a trăit ca un înger în trup, pătruns de dragostea lui Hristos. Întru el s-a împlinit cuvântul Evangheliei: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adăuga vouă.”
Cuviosul Misail, ucenicul ascultător și împreună-nevoitorul
Sfântul Cuvios Misail, născut din părinți binecredincioși, a intrat și el tânăr în Mănăstirea Cozia, unde a ales viața monahală cu toată dăruirea inimii. Aici l-a cunoscut pe Cuviosul Daniil și l-a avut ca părinte duhovnicesc și povățuitor.
Prin ascultare desăvârșită și smerenie adâncă, Misail a devenit cel mai apropiat ucenic al lui Daniil. L-a însoțit în toate slujbele, în nevoințe și în rugăciuni, împărtășindu-se din harul și înțelepciunea părintelui său. Deși ar fi dorit să-l urmeze în pustie, a fost o vreme oprit, pentru a se întări mai mult în lupta duhovnicească.
Ucenicia și împreuna-nevoință a Cuviosului Misail cu părintele său duhovnicesc
După o perioadă de răbdare și osteneli, cu binecuvântarea starețului și a părintelui Daniil, Cuviosul Misail a părăsit și el obștea Coziei și a venit lângă părintele său, sub stâncile muntelui. Acolo și-a săpat o altă peșteră, aproape de cea a lui Daniil, luminată de soarele dimineții și învăluită de liniștea pădurii.
A fost primită cu bucurie duhovnicească de Cuviosul Daniil prezența ucenicului său, căci vedea în el un adevărat fiu duhovnicesc. Amândoi s-au nevoit împreună, în post, rugăciune și dragoste frățească, făcând din pustia Coziei un rai al rugăciunii neîncetate.
Cuviosul Misail s-a arătat un chip viu al ascultării și smereniei. În orice greutate, alerga la duhovnicul său pentru sfat și luminare. Din cuvintele lui se revărsa înțelepciune și pace, căci Dumnezeu grăia prin gura lui. De aceea, obștea Coziei îl prețuia ca pe un adevărat povățuitor al sufletelor.
Întemeierea Sihăstriei Turnu
Cu trecerea anilor, sub stâncile Coziei s-au adunat și alți sihaștri, dornici de aceeași viață liniștită și plină de rugăciune. În jurul Cuvioșilor Daniil și Misail s-a format astfel o mică sihăstrie, numită la început „Sihăstria lui Daniil și Misail”.
Pe la mijlocul secolului al XVII-lea, ieroschimonahul Misail, devenit între timp egumen al pustnicilor, a ridicat o mică biserică de lemn cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Acolo se adunau sihaștrii pentru rugăciune comună, păstrând rânduiala atonită și liniștea pustiei.
După mutarea la cele veșnice a Cuviosului Daniil, ucenicul său Misail a preluat povățuirea obștii, fiind numit „nacealnic”, adică egumen al sihaștrilor. A dus aceeași viață sfântă, păstrând rânduiala duhovnicească a părintelui său și întărind pe toți cu cuvântul și pilda lui.
Curând însă, și el s-a mutat la Domnul, lăsând în urmă o obște bine rânduită și un loc sfințit de rugăciune. Pe temelia vieții lor, Mitropolitul Varlaam al Țării Românești a zidit, în anul 1676, o mică biserică de piatră la Turnu, așezând sub temelie sfintele moaște ale celor doi cuvioși.
Pe piatra de deasupra, stă scris până astăzi: „Daniil duhovnicul” și „Misail nacealnicul”, mărturie a sfințeniei și lucrării lor.
Moștenirea duhovnicească
Peșterile Sfinților Daniil și Misail se văd și astăzi în curtea Mănăstirii Turnu, ca niște altare săpate în piatră, mărturisind nevoința și dragostea lor pentru Dumnezeu. În liniștea acelor locuri, credincioșii simt și astăzi binecuvântarea celor doi sfinți, ale căror rugăciuni se înalță nevăzut pentru lume.
Viața lor este o lecție vie despre smerenie, ascultare și dragostea față de Dumnezeu. Ei ne învață că sfințenia nu se dobândește prin vorbe mari, ci prin fapte mici făcute cu inimă curată, prin rugăciune tainică și slujire smerită.
Cuvioșii Daniil și Misail au fost asemenea lumânărilor care ard tăcut, dar luminează adânc. Prin jertfa lor tainică, au aprins în inimile monahilor și credincioșilor dorul după Dumnezeu, după liniște și curăție sufletească.
Astfel, Mănăstirea Turnu, care își trage începutul din peșterile lor, rămâne până astăzi un loc de pace și har, un colț de rai unde sufletul se odihnește în rugăciune și tăcere.
Prin viața și nevoința lor, Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu s-au făcut rugători pentru neamul românesc și pentru toți cei ce caută pe Dumnezeu în taina inimii
Ei sunt dovada vie că sfințenia se poate naște și din stâncă, acolo unde omul se leapădă de sine și se unește cu Hristos.
Să ne rugăm, așadar, ca prin mijlocirea lor, Domnul să ne dăruiască și nouă pacea sufletului, puterea rugăciunii și dragostea curată față de aproapele, ca să putem și noi, după putere, a-L urma pe Hristos, asemenea acestor doi cuvioși pustnici ai Coziei și ai Turnului.
Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi, Dumnezeul lui Israel!
Condac – Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu, glasul al 4-lea
Pe apărătorii credinței și fericiții călăuzitori ai călugărilor și credincioșilor, pe sfeșnicele luminii dumnezeiești și rugătorii neîncetați ai Duhului să-i lăudăm, pe Daniil și Misail, următorii Domnului, în cântări preamărindu-i și zicând: Rugați-vă să se mântuiască sufletele noastre!
Tropar – Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu, glasul 1
Dascăli ai rugăciunii neîncetate și ai luptelor duhovnicești v-ați arătat, Cuvioșilor Daniil și Misail, că de iubirea Mântuitorului Hristos nedespărțiți fiind, cu apostolească râvnă Preasfintei Treimi ați slujit cu osârdie, în peșteri nevoindu-vă. Pentru aceasta cerem cu smerenie: Rugați-vă, să se mântuiască sufletele noastre!