Biserica Ortodoxă Română este binecuvântată cu o mulțime de sfinți, monahi și sihaștri care, prin viața lor curată și plină de nevoințe, au luminat calea credincioșilor.
Între aceștia se numără și Sfinții Cuvioși Chiriac și Iosif de la Bisericani, doi mari pustnici ai Moldovei care, în vremuri diferite, au arătat aceeași dragoste arzătoare pentru Domnul Iisus Hristos și aceeași dorință neclintită de a trăi în sfințenie.
Cuvioșii Iosif și Chiriac, stâlpi ai nevoinței de la Bisericani
Prin asceză, rugăciune și smerenie, ei au devenit modele de urmat pentru toți cei ce doresc să împlinească poruncile Evangheliei.
Cuviosul Iosif este socotit întemeietorul Sihăstriei de la Bisericani, iar Cuviosul Chiriac este unul dintre cei mai aspri pustnici pe care i-a avut țara noastră, fiind asemănat cu marii sihaștri ai Egiptului.
Sfântul Cuvios Iosif de la Bisericani
Cuviosul Iosif s-a născut în ținutul Neamțului și încă din copilărie a arătat dorința de a-I sluji lui Dumnezeu. Luând aminte la cuvântul Evangheliei „Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. ” (Matei 10, 37), tânărul a lăsat toate și a intrat în nevoința monahală la Mănăstirea Bistrița, ctitoria lui Alexandru cel Bun.
Aici a deprins de la părinții îmbunătățiți ascultarea, smerenia și lupta cu patimile, pregătindu-se pentru un drum duhovnicesc mult mai înalt.
Pelerinajul la Locurile Sfinte
Dorind să se închine la Mormântul Domnului Iisus Hristos, a plecat în Țara Sfântă. După ce s-a rugat la Ierusalim, s-a retras în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit în post, rugăciune și priveghere. Hrana lui era foarte puțină, doar: pâine uscată și apă, iar viața sa era plină de lupte împotriva ispitelor diavolești.
Dar darul lui Dumnezeu îl întărea, astfel încât a ajuns la o mare desăvârșire. În jurul său s-au adunat 17 ucenici:15 români și doi greci, formându-se astfel o mică obște românească în pustiul Iordanului. Aceștia trăiau în post, rugăciune și priveghere, iar Duminica se adunau la Mănăstirea Sfântului Gherasim pentru a se împărtăși.
Întoarcerea în Moldova
Din pricina năvălirilor arabe, Cuviosul Iosif a revenit în Moldova împreună cu ucenicii săi. După o vreme petrecută la Mănăstirea Bistrița, s-a retras într-un munte din apropiere, care de atunci s-a numit „Muntele lui Iosif” sau „Muntele Bisericanilor”.
Aici a ridicat o biserică de lemn cu hramul Buna Vestire și a organizat viața de obște după rânduiala „achimită”, adică neîncetata slujire a lui Dumnezeu, zi și noapte, după modelul Mănăstirii Studion din Constantinopol. Călugării erau împărțiți în trei cete, fiecare rugându-se și cântând opt ore neîntrerupt.
Această rânduială unică în țara noastră a făcut din „Schitul lui Iosif” una dintre cele mai vestite sihăstrii din Moldova. Cuviosul era cunoscut ca făcător de minuni și mulți credincioși primeau tămăduire prin rugăciunile lui.
Sfârșitul vieții și cinstirea
Mult nevoindu-se, Sfântul Cuvios Iosif și-a dat sufletul cu pace în mâinile Domnului, fiind cinstit ca sfânt încă din viață. Obștea sa a continuat să ducă rânduiala lăsată de el, iar numele lui a rămas legat pentru totdeauna de Mănăstirea Bisericani.
Sfântul Cuvios Chiriac de la Bisericani
Cuviosul Chiriac s-a născut în părțile Vadului Bistriței și, iubind liniștea munților, s-a apropiat încă din tinerețe de Mănăstirea Bisericani. Aici a deprins rugăciunea minții și viața de asceză, fiind îmbrăcat în haina monahală cu numele de Chiriac, care se tâlcuiește „al Domnului”.
De tânăr a arătat înfrânare și lepădare de sine: nu făcea foc în chilie, purta aceleași haine iarna și vara și nu avea nici un fel de înlesniri.
Dorul de pustie
Cuprins de dorul liniștii desăvârșite, Cuviosul Chiriac a cerut binecuvântare să se retragă în singurătate. Astfel s-a sălășluit într-o peșteră din Muntele lui Simon, unde a petrecut în rugăciune și aspră nevoință timp de 60 de ani.
Viața sa era cu totul jertfelnică: stătea cu trupul gol, asemenea Cuviosului Onufrie din Egipt, răbdând gerul și arșița, biruind ispitele diavolului prin rugăciune și post. Dumnezeu l-a acoperit cu darul Său, astfel încât trupul său a fost acoperit cu peri, iar nici frigul, nici foamea, nici demonii nu l-au putut vătăma.
Mărturia Mitropolitului Dosoftei
Pe acest mare sihastru l-a cunoscut personal Mitropolitul Dosoftei al Moldovei, care scria despre el: „Apucat-am în zilele noastre părinți înalți la bunătăți și podvig și plecați la smerenie adâncă: pe părintele Chiriac de Bisericani, gol (petrecând) și ticăloșit în munte 60 de ani…”.
Această mărturie arată înălțimea duhovnicească la care ajunsese Cuviosul Chiriac, fiind unul dintre cei mai mari sihaștri ai Carpaților.
Sfârșitul vieții și canonizarea
Cuviosul Chiriac și-a dat sufletul în anul 1660, după o viață de asceză îngerească. Moaștele sale au fost așezate în peștera unde s-a nevoit, devenită loc de pelerinaj pentru credincioși. În anul 2008, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat oficial, stabilindu-i ziua de prăznuire la data de 1 octombrie.
Sfinții Cuvioși Chiriac și Iosif de la Bisericani sunt mărturii vii ale lucrării lui Dumnezeu în istoria poporului nostru
Prin viața lor, ei arată că sfințenia nu se dobândește fără jertfă, dar și că harul Duhului Sfânt poate întări pe om până la biruința asupra oricărei ispite.
Ei sunt pildă de credință, nădejde și dragoste pentru fiecare dintre noi, iar pomenirea lor în Biserică este o chemare la întărirea vieții noastre duhovnicești.
Troparul Sfinților Cuvioși Iosif și Chiriac de la Bisericani
Glasul 1
Povățuitori sihaștrilor, ocrotitori ai celor din nevoi și celor mâhniți mângâietori, Sfinților Cuvioși Iosif și Chiriac cei ce ați dobândit rugăciunea cea de foc și vase alese a Sfântului Duh v-ați făcut, rugați-vă lui Dumnezeu să dăruiască sufletelor noastre pace și mare milă!