La 27 aprilie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfinților Apostoli Aristarh, Marcu și Zinon, trei dintre cei șaptezeci de apostoli aleși de Mântuitorul Hristos pentru a propovădui Evanghelia până la marginile pământului.
Acești trei sfinți au strălucit puternic ca niste luminători în epoca de întuneric a păgânismului, aducând pe mulți la credința în Hristos. Jertfa lor nu a fost doar prin cuvânt, ci și prin suferință, răbdare și minunile pe care Dumnezeu le-a lucrat prin ei.
Sfântul Apostol Marcu
Sfântul Marcu, cunoscut și sub numele de Ioan, este pomenit în mai multe locuri în Sfânta Scriptură. El este fiul Mariei, în a cărei casă din Ierusalim se adunau primii creștini pentru rugăciune, conform relatării din Faptele Apostolilor: ,, Şi chibzuind, a venit la casa Mariei, mama lui Ioan, cel numit Marcu, unde erau adunaţi mulţi şi se rugau.” (Fapte 12:12).
Marcu a fost colaborator apropiat al Sfinților Apostoli Pavel și Barnaba. El i-a însoțit în călătoriile lor misionare, propovăduind împărăția lui Dumnezeu. Mai târziu, Marcu a fost numit episcop al cetății Byblos (Vivlopole), unde a continuat lucrarea apostolică, împreună cu suferințele care au venit odată cu ea. Prin predicarea sa, Sfântul Marcu a convertit pe mulți la credința în Iisus Hristos, dărâmând idolii păgânilor și împreună cu aceasta înălțând biserici vii în sufletele credincioșilor.
Sfântul Apostol Aristarh
Aristarh este pomenit în Faptele Apostolilor: ,, Şi s-a umplut toată cetatea de tulburare şi au pornit într-un cuget la teatru, răpind împreună pe macedonenii Gaius şi Aristarh, însoţitorii lui Pavel.” (Fapte 19:29), ca fiind însoțitor al Sfântului Apostol Pavel în lucrarea sa misionară. Originar din Macedonia, Aristarh a fost numit episcop al Apameei Siriei. Pavel amintește despre el și în Epistola către Romani, subliniind sprijinul și loialitatea lui Aristarh în mijlocul prigoanelor.
Aristarh a vestit pe Iisus Hristos ca Dumnezeu adevărat, iar misiunea sa a fost presărată cu multe suferințe. A fost prins, bătut și încarcerat, dar nu s-a lepădat de credința sa. El a fost un model de statornicie, predicând în ciuda amenințărilor și a suferințelor, până când s-a mutat la Domnul.
Sfântul Apostol Zinon (sau Zenas)
Despre Zinon, Sfântul Apostol Pavel vorbește în Epistola către Tit: ,, Pe Zenas, cunoscătorul de lege, şi pe Apollo trimite-i mai înainte, cu bună grijă, ca nimic să nu le lipsească.” (Tit 3:13), numindu-l „cunoscător de lege”. Zinon era bine pregătit în împrejurările vremii, putând explica atât Legea Veche cât și noutatea Evangheliei.
El a fost pus episcop în cetatea Lydda (Diospoli) din Palestina, unde a lucrat cu mult zel pentru convertirea sufletelor la Iisus Hristos. Ca și ceilalți apostoli, Zinon a suferit persecuții, a ridicat biserici, a surpat idoli și a fost lucrător al minunilor.
Misiunea și moștenirea lor
Cei trei apostoli au fost uniți nu doar prin chemarea lor comună la apostolat, ci și prin jertfa pe care au adus-o. Ei au cunoscut suferința din partea păgânilor, au înfruntat prigoane crâncene, însă au rămas neclintiți. Într-o lume a idolatriei și a superstițiilor, ei au adus lumina lui Iisus Hristos cu prețul vieții lor.
Prin minuni, prin tăria credinței și prin harul primit de la Dumnezeu, Aristarh, Marcu și Zinon au reușit să transforme cetăți păgâne în comunități creștine vii. Ei au zidit nu doar biserici de piatră, ci au înălțat biserici vii în inimile oamenilor.
Moartea lor a fost mutarea la o viață mai înalță, în împreună petrecere cu Iisus Hristos pe care L-au iubit mai presus de toate. Acum ei strălucesc ca niște sori luminoși în împărăția cerurilor, de unde mijlocesc pentru noi.
Actualitatea exemplului lor
Chiar și astăzi, când lumea pare că a căzut din nou în forme subtile de idolatrie și alienare, exemplul Sfinților Aristarh, Marcu și Zinon rămâne mai actual ca niciodată. Ei ne arată că adevăratul creștinism nu este comoditatea, ci lupta și jertfa.
Credința nu este un gest formal, ci o viață trăită în adevăr, chiar și în fața suferinței. Asemenea lor, suntem chemați să fim statornici în Adevăr, să propovăduim cu viața noastră credința în Iisus Hristos și să încălzim în jurul nostru sufletele îngrădite de răceala lumii.
Pomenirea lor este o aducere aminte a chemării noastre: să fim lămpi vii, purtând lumina credinței în mijlocul întunericului vremurilor.