În fiecare an, la data de 19 februarie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfinților Apostoli Arhip, Filimon și soția sa, Apfia, mărturisitori ai credinței și mucenici ai lui Hristos.
Acești sfinți au fost ucenici ai Sfântului Apostol Pavel și se numără între cei șaptezeci de apostoli ai Domnului, vestitori ai Evangheliei în lume.
Ucenici ai Sfântului Apostol Pavel
Sfântul Arhip a fost unul dintre cei șaptezeci de apostoli și colaborator apropiat al Sfântului Apostol Pavel în lucrarea evanghelizării. În epistolele sale, Pavel îl numește „împreună-oștean”, arătând prin aceasta că Arhip era un slujitor vrednic, curajos și statornic în misiunea sa.
Potrivit tradiției bisericești, Arhip a fost episcop în cetatea Colose din Frigia, după Sfântul Epafras, păstorind cu râvnă turma lui Hristos. Îndemnul apostolic adresat lui: „Vezi de slujba pe care ai primit-o în Domnul, ca să o îndeplinești”, rămâne până astăzi un cuvânt viu pentru toți slujitorii Bisericii.
Sfântul Filimon, cetățean de seamă din Colose, a fost și el ucenic al Sfântului Pavel, fiind adus la credință chiar de către apostol. Despre el aflăm din Epistola către Filimon, unde Apostolul amintește de „Biserica din casa ta”. Această expresie arată că locuința lui Filimon devenise un centru al vieții creștine.
Soția sa, Sfânta Apfia, era o femeie cu viață sfântă, devotată slujirii lui Dumnezeu. Ea se ocupa de buna rânduială a comunității creștine, slujind neîncetat cu post, rugăciune și milostenie.
Casa devenită biserică
În primele veacuri, creștinii nu aveau biserici publice, ci se adunau în casele credincioșilor. Casa lui Filimon și a Apfiei era una dintre aceste biserici vii.
Acolo se săvârșeau dumnezeieștile slujbe, se citeau epistolele apostolilor, se frângea pâinea euharistică și se întărea comunitatea în credință. Dar această casă nu era doar loc de rugăciune.
Tradiția spune că Sfânta Apfia:
- primea pe cei osteniți în vestirea Evangheliei
- hrănea pe săraci
- îngrijea bolnavi
- oferea adăpost celor fără locuință
Astfel, casa lor devenise nu numai biserică, ci și spital, bolniță și adăpost pentru toți cei aflați în nevoie.
Această imagine a casei-biserică rămâne până astăzi un model pentru familia creștină, chemând pe fiecare credincios să transforme locuința sa într-un spațiu al rugăciunii și iubirii.
Filimon, episcop apostolic și misionar
După eliberarea Sfântului Pavel din închisoare, Filimon a fost rânduit episcop în lucrarea apostolică. În acele vremuri, existau episcopi cu scaun stabil și episcopi misionari, trimiși să propovăduiască în diferite cetăți.
Filimon a fost unul dintre acești episcopi apostolești, călătorind prin Frigia și prin alte ținuturi, vestind Cuvântul lui Dumnezeu și întărind comunitățile creștine.
Prin această lucrare, el s-a arătat vrednic de numele apostolic și a fost numărat între cei șaptezeci de apostoli ai Domnului.
Prigoana și martiriul
Sfârșitul lor mucenicesc a venit în vremea împăratului Nero, când persecuțiile împotriva creștinilor erau cumplite.
În cetatea Colose se sărbătorea atunci un praznic păgân închinat zeiței Artemida. În timp ce păgânii se pregăteau pentru ritualurile idolatre, creștinii s-au adunat în casa lui Filimon pentru rugăciune și pentru săvârșirea slujbei.
Aflând aceasta, închinătorii la idoli au năvălit asupra lor cu furie.
Mulți credincioși au fugit, alții au fost bătuți, iar conducătorii comunității: Arhip, Filimon și Apfia, au fost prinși și duși înaintea dregătorului cetății.
Acesta le-a cerut să se lepede de Hristos și să aducă jertfă idolilor. Sfinții au refuzat cu hotărâre.
Chinurile mucenicești
Pentru credința lor, au fost supuși la chinuri cumplite.
Mai întâi au fost întinși la pământ și bătuți fără milă. Apoi au fost îngropați până la mijloc în pământ, ca să fie uciși cu pietre.
Sfântul Filimon și Sfânta Apfia au fost împroșcați cu pietre până și-au dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Sfântul Arhip a fost bătut crunt și lăsat viu pentru batjocură. Copiii adunați acolo l-au străpuns cu cuțite, iar astfel și-a primit și el cununa muceniciei.
Prin aceste suferințe, apostoleasca treime a sfinților mucenici s-a mutat la ceruri înaintea Tronului Sfintei Treimi.
Sensul duhovnicesc al vieții lor
Viața Sfinților Arhip, Filimon și Apfia ne descoperă câteva adevăruri esențiale ale credinței ortodoxe.
– Credința se trăiește în familie
Filimon și Apfia arată că sfințenia nu este rezervată doar monahilor sau clericilor. Familia poate deveni loc de mântuire și slujire.
– Casa creștină trebuie să fie biserică
Prin rugăciune, milostenie și primirea aproapelui, locuința credinciosului devine spațiu sfânt.
– Slujirea Bisericii are multe forme
Arhip păstorea, Filimon propovăduia, iar Apfia slujea prin milostenie și organizare. Toate aceste slujiri sunt la fel de prețioase înaintea lui Dumnezeu.
– Credința adevărată cere jertfă
În clipa încercării, sfinții nu au fugit și nu s-au lepădat, ci au mărturisit pe Hristos până la moarte.
Sfinții Apostoli Arhip, Filimon și Apfia rămân o icoană a Bisericii primare: apostolică, familială, jertfelnică și vie
În persoana lor vedem episcopul păstor, misionarul credincios și femeia slujitoare a comunității, uniți într-o singură mărturisire și într-un singur martiriu.
Prin credința lor neclintită, prin casa lor transformată în biserică și prin moartea lor mucenicească, ei ne arată că adevărata viață creștină se clădește pe trei temelii: rugăciune, iubire și statornicie în Hristos.
Să le urmăm exemplul, sfințind și noi casele noastre prin rugăciune, ajutând pe cei în nevoie și mărturisind credința cu curaj, pentru ca, prin rugăciunile lor, să dobândim și noi mila lui Dumnezeu și împărăția cea veșnică.