În istoria Bisericii Ortodoxe, nevoința mucenicilor ocupă un loc de cinste, căci sângele lor a fost sămânța credinței, iar statornicia lor în adevăr a devenit temelie pentru mulțimea celor ce au urmat Domnului Iisus Hristos. Între acești aleși se numără și cei 45 de Sfinți Mucenici din Nicopolea Armeniei, prăznuiți în fiecare an la data de 10 iulie. Jertfa lor, adusă în anul 319, în timpul împăratului păgân Liciniu, rămâne o lumină nestinsă pentru veacurile de prigoană, dar și pentru vremurile de încercare lăuntrică a credinței.
Contextul istoric și începutul prigoanei
Liciniu, împărat al Răsăritului și inițial aliat al Sfântului Constantin cel Mare, a devenit un crunt prigonitor al creștinilor. El a emis porunci prin care cerea ca toți cei ce refuză să se închine zeilor păgâni să fie pedepsiți prin chinuri cumplite și omorâți, iar averile lor să fie confiscate pentru a zidi temple și băi idolatre. Această poruncă a ajuns și în Nicopolea Armeniei, unde s-au organizat unelte de tortură și metode de ucidere pentru creștinii care rămâneau fideli Domnului Iisus Hristos.
În fața acestui val de persecuții, 45 de creștini s-au ridicat cu bărbăție. În loc să aștepte să fie prinși, ei au ales să meargă de bunăvoie înaintea ighemonului Lisie și să-și mărturisească credința în Domnul IisusHristos. Printre aceștia se aflau bărbați de seamă precum Leontie, Mavrichie, Alexandru, Antonie, Daniil și Sisinie, toți cunoscuți pentru înțelepciunea, neamul și viața lor curată.
Mărturisirea curajoasă înaintea ighemonului
În fața ighemonului Lisie, cei 45 de creștini și-au declarat fără ezitare credința: „Suntem creștini și nu ne vom închina zeilor voștri mincinoși!” Întrebându-i de unde sunt și cine i-a învățat să nu se supună legii imperiale, Sfântul Alexandru i-a răspuns: „Unii suntem de aici, alții din satele din jur, dar patria noastră este cerul, și Tatăl nostru este Hristos Dumnezeu.”
Într-un dialog înflăcărat, Sfântul Leontie l-a mustrat pe Lisie pentru închinarea la idoli păcătoși și spurcați, arătând că așa-zișii zei greci nu doar că au fost oameni păcătoși, dar au comis fărădelegi rușinoase: incest, desfrâu, ucidere. În contrast, Domnul Iisus Hristos, deși răstignit, a înviat și viază în veci, dăruind viață celor ce cred în El. Această mărturisire, plină de curaj și adevăr, a stârnit mânia ighemonului, care a poruncit ca sfinții să fie bătuți și aruncați în temniță.
Întărirea cerească și minunile
În temniță, sfinții nu s-au plâns, ci au cântat psalmi și s-au rugat. Sfântul Leontie îi întărea pe ceilalți, amintindu-le pătimirile drepților și ale sfinților din vechime. Dumnezeu nu i-a lăsat fără răspuns. O femeie credincioasă, Vlasiana, le aducea apă, iar noaptea un înger al Domnului i-a cercetat, umplând temnița de lumină și întărindu-i prin cuvintele: „Bucurați-vă, robii lui Hristos, că aproape este sfârșitul vostru!”
Văzând minunile și întărirea lor în credință, doi străjeri ai temniței, Menei și Virilad, au fost mișcați și, intrând în temniță, au mărturisit și ei credința în Domnul Iisus Hristos, cerând să fie primiți în rândul mucenicilor. Bucuroși, sfinții i-au îmbrățișat, zicând: „Voi sunteți frații noștri, și Dumnezeu vă va da și vouă cununa muceniciei.”
Osânda și moartea mucenicească
A doua zi, Lisie a dat poruncă să fie omorâți toți. Fără nicio cercetare, a dictat sentința: să li se taie mâinile și picioarele și apoi să fie aruncați în foc. Mucenicii au primit osânda cu seninătate. Pe când le erau tăiate mădularele, unul dintre ei, Ianichit, zâmbea și zicea: „Iată cum secera Domnului a tăiat spicele pentru secerișul ceresc!” Iar Sfântul Sisinie, rugându-se de lângă o piatră, a cerut lui Dumnezeu apă, iar piatra s-a deschis și a izvorât apă vie. După ce a băut, a mulțumit lui Dumnezeu și s-a rugat ca acel izvor să curgă până la sfârșitul veacurilor și să aibă dar de tămăduire.
După ce li s-au tăiat mâinile și picioarele, mucenicii au fost aruncați în foc. Unii trăiau încă, alții muriseră, dar toți au fost uniți în jertfa lor. Trupurile arse au fost aruncate în râul Licos, dar apele râului, ca și cum ar fi fost insuflate de Dumnezeu, au adunat osemintele laolaltă, iar creștinii le-au aflat și le-au așezat într-un loc de cinste.
Cinstirea mucenicilor și puterea sfințeniei
După căderea lui Liciniu și instaurarea păcii de către Sfântul Împărat Constantin, osemintele mucenicilor au fost scoase la iveală, așezate în biserică și au devenit izvor de minuni și tămăduiri. Izvorul scos de Sfântul Sisinie a continuat să curgă și a devenit loc de pelerinaj și de vindecare, dovadă că Dumnezeu slăvește pe cei ce-L slăvesc pe El.
Acești 45 de mucenici nu au fost doar un număr, ci o oaste duhovnicească. Ei reprezintă unitatea în credință, dragostea până la jertfă și biruința prin Domnul Iisus Hristos asupra păcatului și morții. Într-o vreme în care moartea părea biruitoare, viața s-a arătat mai puternică. În mijlocul unei împărății pământești tiranice, a strălucit Împărăția cerurilor.
Pilda acestor sfinți este vie și astăzi
Într-o lume în care se caută confortul și compromisurile, ei ne arată că adevărul nu se negociază, iar dragostea față de Dumnezeu nu poate fi condiționată de nimic. Sfinții mucenici din Nicopolea Armeniei ne cheamă să fim statornici în credință, curajoși în mărturisire și uniți în nădejdea vieții veșnice.
Biserica îi pomenește cu evlavie la 10 iulie, cinstindu-le nu doar sângele vărsat, ci și credința, nădejdea, dragostea, tăria și răbdarea lor. Rugăciunile lor ne însoțesc, iar pilda lor ne luminează. Fie ca în mijlocul luptelor noastre să-i avem sprijin, iar prin rugăciunile lor să dobândim și noi curajul de a-L mărturisi pe Domnul Iisus Hristos cu viața noastră.
Condacul Sfinţilor 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei
Glasul 8
Ca o pârgă a firii…
Multe chinuri aţi suferit pentru Hristos, Mucenicilor, toată mulţimea zeilor cea idolească şi toată înşelăciunea învăţăturii celei rele aţi surpat, călcând acestea cu puterea lui Hristos. Iar pe noi, pe toţi, ne-aţi învăţat să cântăm cu credinţă: Aliluia.
Troparul Sfinților 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei
Glasul 4
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.