În istoria Bisericii, nenumărate sunt exemplele de credincioși care, pentru dragostea lui Hristos, au lepădat de bunăvoie toate cele pământești și au primit cu inimă curată moartea cea mucenicească.
Printre aceștia se numără și Sfinții 33 de Mucenici din Melitina, în frunte cu Sfântul Ieron (Hieron), a căror jertfă a luminat veacul întunecat al persecuțiilor împotriva creștinilor, din vremea împăraților păgâni Dioclețian și Maximian. Viețile lor strălucesc prin credința statornică, prin vitejia în fața prigoanei și prin dragostea jertfelnică față de Dumnezeu.
Nașterea și credința Sfântului Ieron
Sfântul Ieron s-a născut în Tiana Capadociei, dintr-o familie creștină binecuvântată. Mama sa, Stratonica, era o femeie văduvă, îmbunătățită în credință, dar lipsită de vedere trupească. Deși oarbă, ea era plină de lumina cea duhovnicească, crescându-l pe fiul ei în frica și dragostea de Dumnezeu.
Ieron, ascultător și plin de evlavie, o îngrijea cu o dragoste desăvârșită, iar întreaga sa viață era o pildă de smerenie și curăție.
Pe lângă virtuțile sale sufletești, Ieron era un bărbat puternic la trup, vrednic de orice oaste omenească. Totuși, când împărații păgâni au dat poruncă să fie aduși la oaste toți tinerii în putere, el a refuzat să se alăture celor necredincioși, știind că soldații Romei trebuiau să aducă jertfe idolilor.
„Nu pot sluji împăratului lumii acesteia și în același timp Împăratului ceresc”, spunea el cu statornicie. Pe lângă credința sa nestrămutată, Ieron avea și grija de mama sa oarbă, pe care nu voia nicicum s-o părăsească. Pentru el, slujirea mamei și slujirea lui Dumnezeu erau una și aceeași jertfă de iubire.
Împotrivirea față de trimișii împăratului
Când Lisie, ighemonul Capadociei, a venit să recruteze bărbați pentru armată, a auzit de Ieron și a trimis ostași să-l aducă. Aceștia l-au găsit la țarină, lucrând pământul, și au încercat să-l silească să vină cu ei. Dar Sfântul, știind că vor să-l facă slujitor idolilor, s-a împotrivit cu bărbăție, apucând o parte din plugul său, grindeiul și alungându-i pe toți, ca pe niște tâlhari.
Atât de mare era puterea lui trupească și tăria sufletului său, încât nici unul nu îndrăznea să se apropie. Rușinați și sângerați, ostașii s-au întors la ighemon, temându-se să spună că au fost înfrânți de un singur om. Atunci Lisie a trimis o ceată și mai numeroasă de ostași. Dar, văzând primejdia, Sfântul Ieron s-a retras într-o peșteră împreună cu alți optsprezece creștini, rugându-se și întărindu-se unii pe alții în credință.
Sfatul lui Chiriac și plecarea spre Melitina
Neputându-l prinde cu sila, ighemonul a trimis la el un prieten din copilărie, pe nume Chiriac, ca să-l convingă prin cuvânt bun. Acesta, cu blândețe și înțelepciune, l-a înduplecat să se predea, spunându-i că este mai bine să se arate înaintea judecătorului decât să fie prigonit ca un fugar. Ieron, înțelegând că nu poate evita judecata, s-a dus de bunăvoie, luându-și rămas bun de la mama sa, care plângea cu amar, numindu-l „toiagul bătrâneților și lumina ochilor”.
Cu lacrimi, Stratonica și-a binecuvântat fiul, zicând:
„Fiule, să nu te rușinezi de Hristos, căci El nu se va rușina de tine înaintea Tatălui Său”.
Aceste cuvinte l-au întărit pe Ieron, care a plecat împreună cu vărul său Victor spre cetatea Melitina, unde îi aștepta cercetarea ighemonului. Pe drum, într-o noapte, Sfântul a avut o vedenie: i s-a arătat un bărbat îmbrăcat în lumină, care i-a spus:
„Ierone, nu te vei lupta în oastea împăratului celui stricăcios, ci întru oastea Împăratului Cel fără de moarte; și, biruind, vei fi încununat cu cununa slavei”.
Această descoperire cerească i-a umplut inima de bucurie, iar el a mers înainte cu nădejde și curaj, pregătit pentru cununa muceniciei.
Întemnițarea și mucenicia
Ajuns în Melitina, Ieron a fost aruncat în temniță împreună cu alți creștini, între care mulți oameni drepți și temători de Dumnezeu. Acolo, el a devenit sprijin și lumină pentru toți, învățându-i să rabde pentru Hristos și să nu se teamă de moarte. Îi îmbărbăta prin cuvinte duhovnicești, spunând:
„Trupul se poate zdrobi, dar sufletul nu poate fi biruit, căci el este al lui Dumnezeu”.
Din cei închiși, doar unul singur, ruda sa Victor s-a lepădat de frică de Hristos, pierzând cununa cea cerească. Ceilalți, treizeci și trei de bărbați viteji, au rămas neclintiți în mărturisirea lor.
Când Lisie a început cercetarea, l-a adus pe Ieron în fața judecății și i-a poruncit să aducă jertfă idolilor. Dar Sfântul a răspuns cu glas tare:
„Eu nu pot aduce jertfă celor fără de viață, căci eu slujesc Dumnezeului Celui viu și adevărat, Iisus Hristos, Care a făcut cerul și pământul.”
Pentru aceste cuvinte, ighemonul a poruncit să-i fie tăiată mâna dreaptă din cot, ca pedeapsă pentru că „a ridicat mâna împotriva ostașilor împăratului”. Ieron a primit această durere cu bucurie, zicând:
„Mâna aceasta a lucrat pământul, dar acum se va odihni în ceruri”.
După aceasta, a fost bătut fără milă și aruncat din nou în temniță. Acolo, Sfântul și-a ridicat glasul spre Dumnezeu, rugându-se pentru întărirea fraților săi.
A doua zi, toți cei 33 de mărturisitori au fost scoși din închisoare, întinși pe pământ și bătuți cu vine de bou până la sânge. Cu trupurile sfâșiate, dar cu sufletele pline de lumină, au fost duși afară din cetate, unde li s-au tăiat capetele, primind cununa biruinței în Împărăția cerurilor. În timp ce mergeau spre moarte, ei cântau psalmul:
„Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului.” (Psalmul 118:1)
Răsplata mucenicilor și cinstirea lor
După moartea mucenicilor, un creștin binecredincios pe nume Hrisant a cumpărat cu aur capul Sfântului Ieron și l-a îngropat cu mare cinste, zidind mai apoi o biserică în cinstea lui. Mâna tăiată a fost dusă mamei sale, Stratonica, care, primind-o, a căzut la pământ și a binecuvântat pe Dumnezeu, zicând:
„Slavă Ție, Doamne, că ai primit jertfa fiului meu și ai făcut rodul pântecelui meu vrednic de cunună cerească!”
Astfel, și maica sa a primit mângâiere de la Dumnezeu, iar lumina sufletului ei a strălucit mai tare decât vederea trupească.
Sfinții 33 de Mucenici din Melitina: Ieron, Isihie, Nicandru, Athanasie, Mamas, Varahia, Calinic, Teogen, Nikon, Longhin, Teodor, Valerius, Xantiu, Theodul, Calimah, Eugen, Theodoch, Ostrichius, Epifanie, Maximian, Duchitius, Claudian, Teofil, Gigantiu, Dorotei, Theodot, Castrichius, Aniclet, Themiliu, Eutihie, Ilarion, Diodot și Amonit, s-au înscris în Cartea Vieții, fiind prăznuiți împreună în ziua de 7 noiembrie.
Înțelesul duhovnicesc al jertfei lor
Pilda acestor mucenici este una adâncă și mereu actuală. Ei ne arată că dragostea de Hristos nu se dovedește doar prin cuvânt, ci mai ales prin fapte și prin jertfă. Sfântul Ieron nu s-a împotrivit oastei din mândrie, ci din curăția credinței și din dragostea de Dumnezeu și de mama sa. Viața lui ne învață că ascultarea de poruncile lui Hristos este mai de preț decât orice slujbă omenească și că adevărata biruință se câștigă prin suferință și răbdare.
De asemenea, mărturisirea comună a celor 33 de mucenici arată puterea unității în credință: ei s-au întărit unii pe alții, precum aurul se curăță în foc. În vremea noastră, când credința este adesea pusă la încercare nu prin sabie, ci prin ispite subtile, jertfa lor devine o chemare vie la statornicie, curaj și dragoste jertfelnică pentru Dumnezeu.
Moștenirea sfinților
Sângele Sfinților 33 de Mucenici din Melitina a fost sămânță de credință pentru multe suflete. Din jertfa lor s-au născut noi creștini, iar numele lor a rămas înscris cu litere de aur în calendarul Bisericii.
Astăzi, ei sunt rugători pentru întreaga lume, apărători ai celor ce luptă cu ispitele și întăritori ai celor ce se află în necazuri.
Condacul Sfinţilor 33 de Mucenici din Melitina
Glasul 4
Cel Ce Te-ai Înălţat…
Ceata mucenicilor cea strălucită şi purtătoare de lumină, răsărind după înţelegere, a luminat Biserica astăzi cu razele minunilor. Pentru aceasta, prăznuind cinstită pomenirea lor, cerem cu rugăciunile lor, Mântuitorul nostru, să ne mântuieşti pe noi din nevoi, ca un Milostiv Dumnezeu şi de oameni iubitor.
Troparul Sfinţilor 33 de Mucenici din Melitina
Glasul 4
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.