În istoria Bisericii lui Hristos, puține pagini sunt atât de cutremurătoare și în același timp atât de luminoase precum pătimirea Sfinților 20.000 de Mucenici arși de vii în cetatea Nicomidiei.
Acești mucenici, împreună cu episcopi, preoți, diaconi, fecioare și mireni, au ales focul în locul lepădării de Hristos, arătând că viața veșnică este mai de preț decât orice existență pământească.
Starea Bisericii din Nicomidia înainte de prigoană
În vremea împăratului Maximian, Nicomidia era una dintre capitalele imperiale, un centru politic și administrativ de mare importanță. Cu toate acestea, în mijlocul păgânătății, credința creștină înflorea asemenea unui câmp plin de flori.
Păstorul acestei cetăți era Sfântul Chiril, episcop plin de râvnă și înțelepciune, care îmbogățea Biserica nu atât prin rangul său arhieresc, cât prin viața curată și propovăduirea adevărului. Sub îndrumarea lui, mulți păgâni, inclusiv slujitori apropiați ai palatului împărătesc, au primit credința în Hristos.
Întoarcerea Sfintei Doamnă și a lui Indis la Hristos
Printre cei luminați de harul dumnezeiesc s-a aflat și tânăra fecioară Doamnă, crescută în palatul împărătesc și rânduită preoteasă a idolilor. Prin rânduiala lui Dumnezeu, ajungând să citească Faptele Sfinților Apostoli și Epistolele Sfântului Apostol Pavel, sufletul ei a fost străpuns de adevăr. Căutând îndrumare, s-a apropiat de Sfântul Chiril și, împreună cu famenul Indis, a primit Sfântul Botez. Deși avea doar paisprezece ani, Doamna a ales viața ascetică, petrecând în post, rugăciune și milostenie, împărțind toate bogățiile sale săracilor.
Descoperirea vieții lor și primele suferințe
Viața lor curată nu a putut rămâne ascunsă. Descoperiți de mai-marii palatului, Doamna și Indis au fost arestați și supuși la foame și sete. Dumnezeu însă nu i-a părăsit, trimițându-le hrană cerească prin îngeri. Această minune a arătat limpede că pronia dumnezeiască îi întărește pe cei ce se jertfesc pentru numele Lui. După eliberare, Doamna a continuat milostenia, iar pentru a scăpa de viața din palat, s-a prefăcut nebună și a fost dusă într-o mănăstire de fecioare.
Dezlănțuirea prigoanei sub Maximian
Întors din război, Maximian a pornit o prigoană cumplită împotriva creștinilor. Bisericile au fost dărâmate, iar credincioșii vânați asemenea fiarelor. Sfântul preot Glicherie s-a ridicat cu mare îndrăzneală împotriva împăratului, mustrându-l pentru rătăcirea sa și pentru jertfele aduse idolilor. Pentru această mărturisire, Glicherie a fost bătut fără milă și ars de viu, primind cununa muceniciei.
Pătimirea fecioarelor și minunile dumnezeiești
Prigoana a lovit și mănăstirile de fecioare. Multe au fugit în munți și pustii, iar altele au fost supuse batjocurii. Între ele a strălucit Sfânta Teofila, pe care Dumnezeu a păzit-o în chip minunat de întinare. Prin arătări îngerești și pedepse asupra celor fărădelege, Domnul a arătat că fecioria închinată Lui este sub ocrotirea Sa cea tare.
Mucenicia dregătorilor creștini
Printre cei arestați s-au aflat Dorotei, Mardonie și Migdonie, dregători de seamă ai palatului, care au mărturisit cu bărbăție credința în Hristos. După chinuri grele, Dorotei a fost decapitat, Mardonie ars în foc, iar Migdonie îngropat de viu. Gorgonie, Indis și Petru au fost aruncați în mare, legați cu pietre de grumaz. Toți aceștia au trecut prin moarte la viața veșnică, pe aceeași cale a mărturisirii.
Arderea celor 20.000 de mucenici în biserică
Apogeul prigoanei a fost atins în ziua Nașterii Domnului. Mii de creștini adunați în biserică au fost încercuiți de ostași, iar împăratul le-a pus înainte alegerea: jertfă idolilor sau moarte. Îndemnați de arhidiacon, credincioșii au ales să moară pentru Hristos. Cei nebotezați au primit Botezul, iar toți s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Biserica a fost aprinsă, iar aproximativ douăzeci de mii de suflete s-au înălțat la cer, cântând lui Dumnezeu, asemenea celor trei tineri din Babilon.
Sfârșitul Sfintei Doamnă și al Sfântului Antim
Sfânta Doamnă, rămasă în viață, a îngropat cu cinste trupurile mucenicilor aflați în mare. Descoperită de păgâni, a fost ucisă cu sabia, iar trupul ei ars. La scurt timp, și Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei, a fost prins, chinuit și decapitat, încununându-se cu dublă cunună: a arhieriei și a muceniciei.
Astfel, Nicomidia s-a împodobit cu o ceată nenumărată de sfinți mucenici, în frunte cu cei 20.000 arși în biserică, împreună cu Glicherie, Zinon, Antim, Doamna, Indis și ceilalți. Jertfa lor rămâne un far de lumină pentru Biserică, chemându-ne la credință statornică, curaj și dragoste deplină față de Hristos, Cel ce biruiește moartea și dăruiește viață veșnică.
Troparul Sfinţilor 20.000 de Mucenici din Nicomidia
Glasul 2
Purtătorilor de biruinţă ai Domnului, fericit este pământul care s-a adăpat cu sângiurile voastre şi sfinte sunt locaşurile care au primit trupurile voastre. Că în locul de chinuri pe vrăjmaşi i-aţi biruit şi cu îndrăzneală pe Hristos L-aţi propovăduit. Pe Dânsul, ca pe un Bun, rugaţi-L pentru noi, ca să mântuiască sufletele noastre.