În fiecare an, la data de 9 august, Biserica Ortodoxă face pomenirea cu evlavie a Sfinților 10 Mucenici care au mărturisit și au pătimit pentru cinstirea Sfintei icoane a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cea așezată deasupra Porții de Aramă din Constantinopol. Acești sfinți, ale căror nume sunt: Iulian, Marchian, Ioan, Iacov, Alexie, Dimitrie, Fotie, Petru, Leontie și Maria Patrichia, au arătat curajul, râvna și dragostea pentru Domnul Iisus Hristos, mărturisind credința adevărată într-o vreme de cumplită prigoană iconoclastă.
Contextul istoric: prigoana împotriva sfintelor icoane
Pătimirea Sfinților Mucenici s-a petrecut în timpul împăratului Leon al III-lea Isaurul (numit și Conon), care a domnit între anii 717–741. Acesta este cunoscut în istoria Bisericii ca fiind cel care a declanșat marea prigoană împotriva cinstitorilor sfintelor icoane, introducând erezia iconoclastă. El socotea cinstirea sfintelor icoane drept idolatrie și a poruncit ca toate icoanele din biserici, case și locuințe să fie distruse, iar cei ce le cinsteau să fie persecutați, bătuți, întemnițați sau uciși. Această prigoană a provocat o rană adâncă în sânul Bisericii, fiind nevoie de mai bine de un secol pentru restabilirea învățăturii ortodoxe.
Chipul Mântuitorului de la Poarta de Aramă
Una dintre țintele acestei prigoane a fost icoana de aramă a Domnului nostru Iisus Hristos, așezată deasupra Porții de Aramă din Constantinopol, o poartă impunătoare din zidurile orașului, zidită în vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Această icoană era cunoscută și cinstită de poporul credincios, care se închina cu evlavie trecând pe acolo.
Împăratul Leon, împreună cu patriarhul eretic Anastasie, a poruncit ca această icoană să fie dată jos și distrusă. Un ostaș cu rang de spătar s-a urcat pe o scară, cu uneltele pregătite, pentru a împlini porunca împăratului. Însă, în acel moment, Dumnezeu a trezit râvna cea bună a celor de față.
Râvna credincioșilor și începutul muceniciei
Poporul credincios adunat în jurul Porții de Aramă: bărbați, femei, tineri și bătrâni au privit cu groază și durere la încercarea de a dărâma chipul Mântuitorului. Văzând că sminteala este pe cale să se împlinească, cei mai râvnitori dintre ei, în frunte cu cei zece sfinți pomeniți astăzi, au tras scara cu tot cu soldatul urcat pe ea, prăbușindu-l în gol și provocându-i moartea. Apoi au ridicat glas împotriva împăratului și a ereziei iconoclaste, condamnând fără teamă faptele acestuia.
Acest act de mărturisire curajoasă, deși a provocat mânia împăratului, a fost un gest de sfințenie și dragoste pentru Domnul Iisus Hristos. Nu au apărat doar o icoană, ci au apărat chipul vizibil al credinței ortodoxe, taina întrupării Domnului, învățătura lăsată de Sfinții Părinți și mărturisită de Biserică.
Mânia împăratului și sângele martirilor
La aflarea celor întâmplate, împăratul Leon a poruncit ca ostașii să năvălească asupra poporului, ucigând fără cruțare bărbați, femei, bătrâni și tineri. Numărul celor uciși atunci este cunoscut numai de Dumnezeu. Cei care au fost prinși vii și considerați instigatori principali: Iulian, Marchian, Ioan, Iacov, Alexie, Dimitrie, Fotie, Petru și Leontie, au fost arestați și aruncați în temniță, împreună cu o femeie de neam ales, Maria Patrichia, care se afla în rândul celor ce apărau icoana.
În închisoare, mucenicii au fost supuși la chinuri cumplite. Fiecare dintre ei primea zilnic câte 500 de lovituri, vreme de opt luni, o suferință aproape de neconceput pentru firea omenească. Cu toate acestea, întăriți de Domnul Iisus Hristos, sfinții mucenici nu au slăbit în credință, nici nu s-au lepădat de dreapta cinstire a sfintelor icoane.
Tiranul Leon, văzând că nu poate frânge credința lor, a poruncit să le fie arse fețele cu fiare înroșite, iar apoi să fie scoși în văzul poporului și decapitați cu sabia. Aceeași soartă mucenicească a avut-o și Maria Patrichia, femeia evlavioasă care s-a alăturat lor. După moarte, trupurile lor au fost aruncate în mare, pentru ca să nu fie cinstite de poporul credincios. Dar sufletele lor s-au ridicat la cer, în ceata mucenicilor, cu cunună neveștejită primită de la Domnul Iisus Hristos.
Mucenița Teodosia și aceeași jertfă
În legătură cu pătimirea acestor sfinți, Sinaxarul pomenește și pe Cuvioasa Muceniță Teodosia, monahia, care a fost prinsă în același context, pentru că și ea luase parte la dărâmarea scării. Ea însă a fost judecată și omorâtă mai devreme, iar Biserica o pomenește separat, la data de 29 mai. Sfânta Teodosia este un alt exemplu de femeie mărturisitoare, care a iubit chipul Domnului mai presus decât viața pământească.
Înțelesul duhovnicesc al mărturisirii lor
Ce apără acești sfinți mucenici? Nu doar o imagine sau un obiect material, ci adevărul fundamental al Întrupării. Adevărata cinstire a icoanei nu este idolatrie, ci este legată de mărturisirea faptului că: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. ” (Ioan 1,14). Chipul pictat al Mântuitorului este mărturia văzută a iubirii nevăzute a lui Dumnezeu pentru oameni. De aceea, Biserica Ortodoxă a apărat dintotdeauna cinstirea icoanelor, nu pentru frumusețea artistică, ci pentru adâncul lor teologic.
Acești zece mucenici sunt învățătorii noștri în vremuri de tulburare. Ne arată cum să rămânem statornici în adevăr, cum să prețuim credința mai mult decât viața și cum să iubim pe Domnul Iisus Hristos cu o inimă neîmpărțită. Ei nu s-au temut de moarte, pentru că aveau în suflet nădejdea vieții veșnice.
Moștenirea și pomenirea lor
Pomenirea Sfinților 10 Mucenici este un prilej de întărire în credință pentru toți dreptcredincioșii. În Mineiul lunii august, această zi este cinstită cu cântări și slujbe rânduite, amintind pătimirea lor și rugându-ne pentru mijlocirea lor către Dumnezeu.
Acești sfinți au fost trecuți în rândul mucenicilor și sunt pomeniți alături de toți cei care au suferit în vremea iconoclasmului, printre care și Sfântul Ioan Damaschinul, apărător prin cuvânt și dogmă al icoanelor, și Sfântul Patriarh Gherman al Constantinopolului, care a fost înlăturat pentru că nu a acceptat erezia.
Prin sângele lor s-a scris o pagină de lumină în istoria Bisericii, iar prin jertfa lor, adevărul a biruit minciuna, și ortodoxia a rămas neclintită.
Viața acestor zece sfinți mucenici este o chemare la trezvie pentru fiecare dintre noi
Într-o lume în care valorile creștine sunt tot mai des atacate, iar credința este privită cu indiferență sau dispreț, exemplul lor ne arată că nu există dragoste mai mare decât să-ți pui sufletul pentru Domnul nostru Iisus Hristos.