În istoria creștinismului, sunt nenumărate pagini în care curajul, credința și fidelitatea față de Iisus Hristos s-au arătat mai puternice decât frica de moarte. Una dintre cele mai tulburătoare, dar și pline de lumină mărturisiri este cea a Sfintelor Mucenițe Tecla, Mariamni, Marta, Maria și Enata, cinci fecioare care și-au dat viața pentru Iisus Hristos în veacul al IV-lea, în timpul prigoanelor persane conduse de împăratul Saporie (Savorie), într-o vreme în care credința era pusă la încercare prin foc, sabie și trădare.
O obște de sfințenie în pustiul lumii
Povestea lor începe într-un colț uitat al imperiului, în apropierea satului Aza, unde un preot numit Pavel, om de stare bună și cuprins de avere, slujea Domnului alături de cinci fecioare. Acestea nu erau simpli însoțitori, ci suflete curate, închinate deplin lui Dumnezeu. Împodobite nu cu aur și podoabe, ci cu virtuți și rugăciune, ele trăiau o viață liturgică neîntreruptă, cântând și slujind împreună cu preotul, lucrând cu mâinile lor și păzind poruncile Evangheliei zi și noapte.
Tecla, Mariamni, Marta, Maria și Enata erau mai mult decât ucenice; erau o obște a Duhului, un stâlp tainic al Bisericii în acele locuri. Dar tocmai această lumină i-a atras mânia celui rău. Diavolul, nesuferind curăția și puterea unei credințe atât de vii, a uneltit căderea lor prin mijlocirea unui om meschin și interesat de bogăția lui Pavel.
Căderea preotului, un nou Iuda
La porunca unui mag imperial, vrăjitor în slujba împăratului, Pavel este adus împreună cu fecioarele înaintea autorităților păgâne. Acolo i se pune în față o alegere care devine testul suprem al credinței: dacă se va lepăda de Iisus Hristos, închinându-se soarelui și gustând din sângele jertfelor idolești, își va primi înapoi întreaga avere. Când Pavel privește spre comoara sa lumească și alege să o recâștige cu prețul sufletului, el devine, în mod tragic, un nou Iuda. Nu doar că se leapădă de credință, dar încearcă să le tragă în prăpastie și pe fecioarele care îi fuseseră până atunci sprijin duhovnicesc.
Dar în fața acestei trădări, răspunsul fecioarelor este cutremurător și plin de demnitate. Îl înfruntă cu o claritate morală uluitoare, spunând: „Un al doilea Iuda te-ai arătat … pentru bani ți-ai pierdut sufletul.” Îl scuipă în față, nu din ură, ci ca pe un simbol al lepădării și rătăcirii. Și-i spun deschis că asupra lui se vor împlini ambele pilde ale Evangheliei, a bogatului nemilostiv și a lui Iuda.
Mucenicia, flacăra care nu se stinge
Refuzul fecioarelor de a trăda credința nu rămâne fără consecințe. Magul le poruncește torturarea: sunt bătute cu cruzime, ceasuri în șir, dar glasul lor rămâne neclintit: „Ne închinăm Domnului nostru Iisus Hristos, iar poruncilor împărătești nu ne plecăm.” Într-o epocă în care orice compromis putea aduce salvarea vieții, ele aleg moartea pentru a rămâne vii în Hristos.
Deznodământul este de un tragism rar: magul, în dorința de a-i lua averea lui Pavel până la capăt, îi cere chiar lui să le taie capetele, sperând că acesta va refuza, iar astfel va avea temei să-i omoare și pe el și pe fecioare, rămânând stăpân peste tot. Dar, orbit de lăcomie și împietrit în suflet, Pavel acceptă.
Sabia pe care o ridică nu este doar una de metal, este un cuțit înfipt în inima a ceea ce fusese odinioară o părtășie liturgică, un nucleu de sfințenie. Fecioarele însă nu se tem. Privesc moartea ca pe o intrare în viața adevărată. Și mor nu doar cu curaj, ci cu o pace pe care nici chinul, nici trădarea n-au putut-o clinti.
Tecla, Mariamni, Marta, Maria, Enata, fecioarele din foc
Sfintele Mucenițe sunt cinstite astăzi 9 iunie, ca modele de curăție, tărie, demnitate și neclintire în fața apostaziei. Ele sunt chipul Bisericii care nu cedează presiunii lumii, oricât de vicleană sau violentă ar fi. Împodobite cu cununa muceniciei, ele ne arată că viața nu înseamnă a păstra ceea ce ai, ci a fi ceea ce crezi. Chiar și atunci când preotul lor a căzut, ele au rămas neclintite, dovadă că adevărata autoritate vine din fidelitatea față de Iisus Hristos, nu din ierarhie coruptă de păcat.
Într-o lume în care compromisurile morale sunt promovate ca soluții practice, în care valorile par negociabile și fidelitatea este adesea înlocuită cu „adaptabilitate”, sfintele fecioare ne amintesc că Hristos cere totul, nu jumătăți de măsură. Că uneori ești chemat nu să învingi, ci să mori mărturisind. Dar că tocmai în acea moarte e victoria.
Pilda muceniciei lor nu este doar un episod istoric
Este o oglindă pusă în fața sufletelor noastre. Cât de ușor cedăm noi în fața presiunilor lumești? Cât de des renunțăm la adevăr pentru un câștig, pentru o relație, pentru o promovare? Cât de sinceră este credința noastră atunci când viața devine grea?
Sfintele Tecla, Mariamni, Marta, Maria și Enata au murit trupește, dar au rămas vii în veșnicie. Pavel a ales viața în trup și a murit în suflet. A pierdut tot ce conta și a rămas cu nimicul care rămâne după trădare.
Astăzi, când le pomenim, să nu le vedem doar ca pe niște figuri din trecut. Ele sunt, în fiecare generație, o chemare la verticalitate, la fidelitate, la curaj. Sunt dovada că Iisus Hristos nu părăsește pe cei ce-L mărturisesc, nici în foc, nici în sabie, nici în trădare.