Viața Sfinților Mucenici ai Bisericii este plină de jertfe mărețe, de tărie în credință și de biruință asupra celor mai cumplite încercări. Printre acești neînfricați mărturisitori se numără și Sfintele Mucenițe Ripsimia și Gaiani, împreună cu alte treizeci și două de fecioare, care au pătimit în Armenia, în vremea împăratului Dioclețian și a regelui Tiridates. Ele au rămas în istoria creștinătății ca un simbol al curajului și al credinței neclintite în Hristos, arătând lumii întregi că adevărata frumusețe nu este cea trupească, ci cea a sufletului unit cu Dumnezeu.
Pomenirea lor se face pe 30 septembrie, când Biserica îi cinstește pe acești mărturisitori ai credinței care au pecetluit cu sângele lor dragostea față de Domnul Iisus Hristos, Mirele Ceresc.
Originea și chemarea lor monahală
Sfintele Ripsimia și Gaiani erau de neam nobil și au trăit în vremea prigoanelor împăratului păgân Dioclețian. Tinere, frumoase la chip și înțelepte la suflet, ele au ales să se dedice vieții monahale, păzindu-și fecioria pentru Hristos și retrăgându-se într-o obște de fecioare.
Ripsimia, în mod deosebit, era recunoscută pentru o frumusețe nemaiîntâlnită, fapt care a atras asupra ei dorința nelegiuită a împăratului Dioclețian. Acesta și-a dorit-o de soție, însă tânăra fecioară i-a răspuns cu hotărâre că este logodită cu Hristos, și că niciun împărat pământesc nu poate să-i fie mire.
În acea obște se afla și maica Gaiani, o femeie de mare înțelepciune și statornicie, care avea darul de a îndruma și întări pe celelalte surori. Ea a devenit sprijinul duhovnicesc al Ripsimiei și al celorlalte fecioare, pregătindu-le pentru suferințele care aveau să vină.
Refuzul și fuga în Armenia
Dioclețian, rușinat de refuzul fecioarei, a vrut să o supună cu forța. Pentru a scăpa de mâinile lui, Ripsimia, împreună cu Gaiani și celelalte surori, au fugit din Roma și au căutat adăpost în Armenia.
Dar vestea frumuseții Ripsimiei a ajuns repede și la regele armean Tiridates, un conducător păgân puternic și mândru. Fermecat de descrierile chipului ei, acesta a poruncit să fie adusă înaintea lui și a încercat să o silească la împreunare. Însă, precum odinioară Iosif în Egipt, Ripsimia a rămas neclintită în credința și curăția sa, respingând cu tărie toate încercările păgânului.
Chinurile cumplite ale Sfintei Ripsimia
Furia regelui Tiridates a atins culmi nebănuite. Neputând să o înduplece, acesta a poruncit supunerea ei la cele mai bestiale torturi. Ostașii i-au rupt hainele, i-au legat mâinile la spate și au început să-i sfâșie trupul. I-au tăiat limba, i-au scos ochii și i-au ars carnea cu foc. Apoi i-au străpuns trupul cu lovituri, până când și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, rămânând neatinsă de păcat.
Mucenicia sa a fost nu doar un act de credință, ci și o biruință împotriva puterii lumești. Așa cum spunea un scriitor bisericesc:
„Cel care spulberase căpeteniile goților și persanilor cu toate armatele lor, n-a putut să biruie pe fecioara lui Hristos.”
Astfel, împăratul pământesc a fost învins de o tânără care și-a păzit curăția prin harul și puterea lui Dumnezeu.
Suferințele mucenicești ale Sfintei Gaiani
După moartea Ripsimiei, regele a poruncit ca și Gaiani să fie adusă înaintea lui. Ea a mărturisit cu tărie credința în Hristos, refuzând să se închine idolilor.
Chinurile ei au fost la fel de cumplite: a fost străpunsă prin gât, apoi i s-a jupuit pielea de pe trup până la sâni, fiind lovită cu pietre până la zdrobirea trupului. În cele din urmă, i s-a tăiat capul, iar sufletul ei a urcat către Mirele Ceresc.
Astfel, Gaiani a dovedit aceeași statornicie ca și Ripsimia, arătând că adevărata biruință nu este a celor puternici în arme, ci a celor tari în credință.
Celelalte fecioare și creștini mucenici
Împreună cu Ripsimia și Gaiani au pătimit și alte treizeci și două de fecioare, surorile lor de obște, precum și șaptezeci de bărbați creștini. Toți au fost supuși la chinuri și au primit moarte martirică pentru Hristos.
Astfel, sângele lor s-a făcut sămânță de credință pe pământul Armeniei, iar mucenicia lor a devenit temelia unei noi epoci de creștinare.
Urmările muceniciei și convertirea Armeniei
Tradiția bisericească mărturisește că după aceste cumplite fapte, regele Tiridates a fost pedepsit cu o boală cumplită a minții, asemănată cu nebunia și cu pierderea demnității. Trupul său se schimonosea asemenea fiarelor, iar suferința lui era fără margini.
Această pedeapsă dumnezeiască a fost începutul convertirii sale. Mai târziu, prin lucrarea Sfântului Grigorie Luminătorul, Tiridates s-a întors la credința creștină, iar întreaga Armenie a primit botezul. Astfel, sângele Sfintelor Ripsimia, Gaiani și al surorilor lor a rodit în nașterea Armeniei ca prim stat creștin din lume.
Cinstirea lor în Biserică
Moștenirea spirituală a acestor mucenițe a fost păstrată de Biserică cu mare evlavie. Deasupra moaștelor lor s-a ridicat Mănăstirea Echmiadzin, aflată lângă Erevan, care a devenit vreme de secole principalul centru de spiritualitate al Armeniei și unul dintre cele mai vechi lăcașuri creștine din lume.
Biserica Ortodoxă le pomenește la 30 septembrie, cinstindu-le nu doar ca mucenițe, ci și ca icoane ale fecioriei, curajului și credinței neclintite.
Sfintele Mucenițe Ripsimia și Gaiani, împreună cu surorile lor, stau astăzi ca niște stele luminoase pe bolta Bisericii
Ele ne amintesc că iubirea de Hristos nu se măsoară în cuvinte, ci în jertfă, iar adevărata biruință nu se află în tronuri împărătești sau în arme, ci în statornicia sufletului unit cu Dumnezeu.
Deși au pătimit cu trupul, sufletele lor s-au făcut mirese ale Mielului Ceresc, împodobind Biserica cu cununi de slavă nepieritoare.
Pentru aceasta, să ne rugăm:
Sfintele Mucenițe Ripsimia și Gaiani, împreună cu surorile voastre, rugați-vă lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască și nouă tărie în credință și dragoste curată pentru Mirele Ceresc.