În fiecare an, în data de 4 iunie, Biserica Ortodoxă pomenește cu evlavie pe Sfintele Mironosițe Maria și Marta, surorile Dreptului Lazăr, prietenul Domnului nostru Iisus Hristos. Ele nu sunt doar personaje secundare în Evanghelii, ci femei care au trăit credința cu profunzime, într-un mod care continuă să inspire și să provoace inimile celor ce caută sfințenia.
Deși Sfânta Scriptură nu le numește în mod explicit „mironosițe” alături de celelalte femei purtătoare de mir, tradiția ortodoxă și manuscrisele sinaxarului bizantin le recunosc demnitatea și rolul lor în lucrarea Evangheliei. Viața și faptele lor luminează două dimensiuni esențiale ale vieții duhovnicești: contemplația și slujirea. Împreună, Maria și Marta zugrăvesc o imagine completă a sufletului credincios, împărțit între dragostea activă și ascultarea adâncă de Dumnezeu.
Betania – casa prieteniei cu Dumnezeu
Sfintele Mironosițe Maria și Marta trăiau în Betania, un sat liniștit de la poalele Muntelui Măslinilor, nu departe de Ierusalim. Acolo era și casa fratelui lor, Lazăr, cel pe care Evanghelia îl numește fără echivoc: „A zis acestea, şi după aceea le-a spus: Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc.” (Ioan 11, 11). Casa lor a fost un loc privilegiat de odihnă pentru Domnul, un adăpost cald și ospitalier în drumul Său spre Cruce. Acolo, Domnul nu era doar Învățătorul, ci era primit ca un prieten apropiat, iubit cu sinceritate și fără rezerve.
Într-una din vizitele Sale, Marta s-a arătat harnică și grijulie, preocupată să-L slujească pe Domnul cu cele trebuincioase. În schimb, Maria s-a așezat la picioarele Lui, ascultându-I cuvintele. Gestul acesteia a provocat nemulțumirea surorii sale, care i-a cerut lui Domnului Iisus Hristos să o îndemne pe Maria să o ajute. Răspunsul Domnului, memorabil, ne dezvăluie o realitate duhovnicească profundă:
„Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea.”(Luca 10, 41-42).
Această întâlnire nu este o simplă povestire despre două surori, ci o radiografie a sufletului omenesc. Marta reprezintă fapta, lucrarea, grija pentru aproapele. Maria simbolizează contemplația, ascultarea, odihna în Hristos. Nu una este bună și alta rea. Ci ambele sunt esențiale, dar în ordinea lor firească: mai întâi ascultarea de Dumnezeu, apoi lucrarea pentru El.
Credința dinaintea Învierii
Când Lazăr s-a îmbolnăvit, cele două surori au trimis să fie chemat Domnul. Dar Iisus Hristos a întârziat. Lazăr a murit, iar Iisus Hristos a ajuns în Betania abia după patru zile. Aici, vedem un alt moment crucial pentru înțelegerea acestor două femei.
Marta, de data aceasta, iese prima în întâmpinarea Lui. Ea nu mai este doar gazda harnică, ci o femeie cu o credință puternică, care rostește cuvinte ce se apropie de mărturisirea Sfântului Apostol Petru:
„Şi a zis către Iisus: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.Dar şi acum ştiu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da.Iisus i-a zis: Fratele tău va învia.Marta i-a zis: Ştiu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi.Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta?Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume.”(Ioan 11, 21-27).
În fața morții, Marta nu se prăbușește. Nu-L mustră pe Iisus Hristos pentru întârzierea Sa, ci Îi mărturisește credința în puterea vieții. Ea Îl recunoaște ca Domn al morții și al vieții, ca Mesia așteptat. Este o mărturisire rară și prețioasă, făcută nu de un apostol, ci de o femeie simplă, care a învățat din durerile propriei case că Iisus Hristos este nădejdea care nu rușinează.
Maria, chemată apoi de soră, vine la Domnul cu lacrimi. Ea cade la picioarele Lui, iar această scenă este copleșitoare: Iisus Hristos, văzând-o plângând, și pe iudeii care veniseră cu ea, „Deci Iisus, când a văzut-o plângând şi pe iudeii care veniseră cu ea plângând şi ei, a suspinat cu duhul şi S-a tulburat întru Sine.” (Ioan 11, 33). Apoi, a plâns. Este una din rarele dăți când vedem această umanitate profundă a Mântuitorului: Iisus Hristos nu plânge pentru că Lazăr este mort, ci pentru că îi iubește pe cei care suferă.
Slujirea iubirii și mirul de nard
După învierea lui Lazăr, cu șase zile înainte de Paște, Iisus Hristos este din nou în casa celor trei frați. Este un ospăț de recunoștință, de bucurie, dar și o pregătire tainică pentru Patima ce va urma.
Și din nou le regăsim pe cele două surori în postura lor firească: Marta slujește, Maria unge picioarele Domnului cu mir de nard de mare preț și le șterge cu părul capului său. ,,Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?…” (Ioan 12, 1-8). Este un gest de iubire nețărmurită, dar și un act profetic.
Maria a făcut ceea ce nu a mai făcut nimeni: a pregătit trupul Domnului pentru moartea Sa, cu o dăruire tainică, pe care doar inima iubitoare o înțelege. A fost mironosiță înainte de mironosițe, profetesă a Patimii, femeie aleasă care a intuit mai mult decât toți ceilalți ucenici.
Ucenice până la capăt
După Înviere și Înălțare, tradiția ne spune că Maria și Marta l-au urmat pe fratele lor Lazăr, care a fost hirotonit episcop și a propovăduit Evanghelia în Cipru. Ele nu au rămas în umbra Betaniei, ci au devenit mărturisitoare ale Învierii, propovăduind pe Iisus Hristos cu viața lor, cu rugăciunea lor, cu tăcerea lor luminată.
Ele au ales partea cea bună – Maria, prin contemplație și ungere profetică; Marta, prin slujire și mărturisire curajoasă. Și amândouă au înțeles că iubirea de Dumnezeu nu se măsoară nici în vorbe, nici în fapte, ci în credința care se transformă în viață.
Chipuri ale Bisericii
În Sfintele Mironosițe Maria și Marta vedem două fațete esențiale ale vieții Bisericii: Liturghia și Filantropia, rugăciunea și lucrarea, mărturisirea și contemplația. Biserica nu este completă fără niciuna dintre ele. Fără rugăciune, slujirea devine activism. Fără lucrare, contemplația devine izolare. Împreună, însă, ele zidesc sufletul și pregătesc inima pentru Înviere.
De aceea, pomenirea Sfintelor Mironosițe Maria și Marta nu este doar o aducere-aminte. Este o chemare: să Îl primim pe Iisus Hristos în casele noastre și în inimile noastre, ca prieten, ca Mântuitor, ca Domn. Și să învățăm de la ele taina echilibrului: să slujim cu zel, dar să ascultăm cu inima. Să plângem, dar să credem. Să iubim până la capăt.
Cântare de laudă la Marta și Maria
Primirea de străini, virtute poruncită de Domnul este.
Cu ea până azi, multe suflete au intrat în Rai.
Minunatul Avraam al ospitalității dar
l-a arătat fără măsură:
fără măsură și din inimă, nicidecum ipocrit.
Regele David iară, primirea de străini mult o a cinstit;
De aceea, cu strășnicie viața Regelui Saul a păzit.
Și când Cel Care mai înainte de Avraam a fost
A pășit pe pământ,
Din casa lui David răsărit, silind
întunericul să piară,
Atunci Marta și Maria, binecuvântate,
Lucrătoare ale acestui dar s-au arătat.
Surorile lui Lazăr erau ele,
Pentru odihna necăjiților
Neprecupețind nimic.
Lor le-a revenit pe Cel mai mare de sub soare
În casa lor să-L primească.
Primindu-L și odihnindu-L, fiecare din El Cerul a câștigat;
Slujindu-L desăvârșit cu suflet curat și cu hrană;
Slujindu-L desăvârșit cu bună grăire și faptă.
Iar Cel Preaînalt le-a răsplătit lor
Desăvârșit.
Când moartea a-ntristat această iubită casă,
Pentru surori, Iisus pre Lazăr a înviat,
Iar vestirea lor și slava s-a întins până
La marginile pământului.
Aceasta este răsplata de la Însuși Domnul
Pentru-al ospitalității minunat dar,
Căci Domnul iubește ospitalitatea
Cea lucrată din inimă.
Sfânta Biserică cu Marta și Maria se laudă,
Și ne învață pe noi că suntem
Oaspeți la masa lui Dumnezeu.