În calendarul Bisericii Ortodoxe, ziua de 25 iulie este închinată pomenirii a două femei sfinte, Cuvioasa Olimpiada și Cuvioasa Eupraxia, ale căror vieți, deși diferite ca împrejurări și loc, poartă aceeași pecete a iubirii jertfelnice față de Domnul Iisus Hristos. Născute în familii de rang înalt, în mijlocul luxului și al desfătării pământești, ele au ales să urmeze calea cea îngustă a lepădării de sine, a fecioriei, a postului și a milosteniei, devenind pilde nemuritoare pentru toate generațiile de creștini.
Sfânta Cuvioasă Olimpiada, diaconița împărătească
Sfânta Cuvioasă Olimpiada s-a născut între anii 361–368, în Constantinopol, într-o familie cu rădăcini adânci în aristocrația imperiului bizantin. Tatăl ei, senatorul Anysius Secundus, și mama sa, fiica vestitului Avlavie, eparhul menționat în minunile Sfântului Nicolae, au crescut-o în frica și iubirea de Dumnezeu. Rămasă orfană de ambii părinți în copilărie, a fost crescută de guvernatorul Procopie, care i-a încredințat educația unei femei evlavioase, Teodosia, sora Sfântului Amfilohie de Iconium.
Tinerețea Olimpiadei a fost una plină de încercări. Logodită mai întâi cu un tânăr nobil, acesta a murit înainte ca nunta să fie săvârșită. Refuzând orice altă căsătorie, în ciuda presiunilor din partea împăratului Teodosie cel Mare, care dorea să o mărite cu ruda sa Elpidie, Olimpiada s-a dedicat cu totul lui Dumnezeu. Împăratul, mâniat de refuzul ei, i-a confiscat averea și a pus-o sub supraveghere, interzicându-i chiar și mersul la biserică. Dar, înțeleaptă și neclintită, Olimpiada a trimis împăratului o scrisoare în care îi mulțumea că a eliberat-o de grija bogăției și îl ruga să împartă bunurile ei săracilor.
O viață de jertfă pentru Biserică și pentru aproapele
Când împăratul s-a întors de la o campanie militară, impresionat de răbdarea și virtutea Olimpiadei, i-a restituit averea. Atunci ea a început cu și mai multă râvnă să construiască spitale, azile, case de primire pentru călători, mănăstiri și biserici. A vândut toate moșiile din Tracia, Galatia, Bitinia și Capadocia, trăind în simplitate și rugăciune.
Sfântul Patriarh Nectarie al Constantinopolului a rânduit-o diaconiță, slujire rară și aleasă, rezervată femeilor văduve sau fecioare, cu vârste de peste 40 de ani. Rolul ei era acela de a ajuta la botezul femeilor, de a vizita bolnavii, de a sluji Bisericii în forme specifice misiunii feminine. Olimpiada și-a păstrat această slujire cu sfințenie, ajutându-l mai târziu pe Sfântul Ioan Gură de Aur, care devenise patriarh în anul 398.
Legătura dintre Olimpiada și Sfântul Ioan Gură de Aur a fost una profund duhovnicească
Ea l-a sprijinit în toate, i-a asigurat cele necesare traiului, dar mai ales i-a fost ucenică și sprijinitoare în vremuri de prigoană. Când sfântul patriarh a fost exilat în urma intrigilor curții imperiale, Olimpiada a fost învinuită pe nedrept de un incendiu izbucnit în oraș și surghiunită la Nicomidia.
Chinuită, bolnavă și nedreptățită, Olimpiada a rămas statornică în credință. Din exil, Sfântul Ioan Gură de Aur i-a scris numeroase epistole, pline de mângâiere și învățătură duhovnicească, în care îi lăuda bărbăția, tăcerea, nevoința și statornicia în suferință. În una din scrisori, el scria: „Tu nici nu bagi de seamă nenorocirea, ci o calci în picioare și te bucuri în tăcere. Aceasta este dovada celei mai mari înțelepciuni.”
Sfânta Olimpiada a trecut la Domnul în anul 410. După dorința ei, trupul a fost pecetluit într-un sicriu și aruncat în mare, iar valurile l-au purtat până în cetatea Vrochthoi, unde a fost primit de o biserică închinată Sfântului Apostol Toma. Acolo s-au păstrat sfintele sale moaște, izvorând nenumărate minuni.
Sfânta Cuvioasă Eupraxia, copila înțeleaptă și nevoitoare
În vremea împăratului Teodosie cel Mare a trăit și Sfânta Cuvioasă Eupraxia, fiica unui demnitar de rang înalt, Antigon, rudenie apropiată a împăratului. Tatăl ei era cunoscut nu doar pentru bogăție, ci și pentru înțelepciune, milostenie și sfatul bun pe care îl dădea împăratului. Soția sa, care purta același nume, Eupraxia, era o femeie temătoare de Dumnezeu, ale cărei rugăciuni umpleau bisericile.
După nașterea copilei Eupraxia, Antigon și soția sa au decis de comun acord să trăiască în curăție, asemeni fratelui și surorii, pentru a se închina lui Dumnezeu. Antigon și-a împărțit averile săracilor, a trăit în cumpătare și rugăciune și s-a mutat la Domnul după numai doi ani de la această hotărâre.
Rămasă văduvă, Eupraxia-mama, împreună cu fiica ei, a plecat în Egipt, loc binecuvântat cu multe mănăstiri. Acolo, au vizitat sfintele locașuri, au făcut milostenii și s-au rugat. Într-una din vizite, micuța Eupraxia, care avea doar șapte ani, a cerut să rămână într-una din mănăstirile de fecioare. Stareța, văzând dorința ei și înțelepciunea precoce, a tuns-o în monahism.
În mănăstire, copila a întrecut toate așteptările. A postit timp de 40 de zile fără întrerupere, asemenea Domnului Iisus Hristos, și s-a supus cu râvnă tuturor nevoințelor. Dormea pe jos, nu avea haine scumpe, nu gusta nimic înainte de apusul soarelui și își smerea trupul cu osteneala muncilor și a rugăciunilor neîncetate.
Cu harul Duhului Sfânt care sălășluia în ea, a primit darul facerii de minuni. Mulți bolnavi veneau și erau vindecați prin rugăciunile ei, deși era doar o copilă. La 30 de ani, Cuvioasa Eupraxia a fost chemată la cele cerești, lăsând în urmă o viață scurtă ca timp, dar desăvârșită ca sfințenie.
Moștenirea duhovnicească
Viețile Sfintei Olimpiada și Sfintei Eupraxia par a se desfășura în lumi diferite, una în Constantinopol, în inima imperiului, alta în pustia Egiptului, dar amândouă dovedesc aceeași tărie de caracter, același duh al nevoinței, aceeași dragoste arzătoare față de Domnul Iisus Hristos.
Sfânta Cuvioasă Olimpiada ne învață că averea, inteligența și rangul nu sunt piedici pentru mântuire, ci pot deveni mijloace dacă sunt puse în slujba lui Dumnezeu și a aproapelui. Iar Sfânta Cuvioasă Eupraxia arată că vârsta fragedă nu este un obstacol pentru sfințenie, ci dimpotrivă, o inimă curată de copil poate primi daruri cerești peste fire.
Să le urmăm pilda: să ne desprindem de cele trecătoare, să iubim curăția, rugăciunea și milostenia, iar în orice suferință sau nedreptate să ne amintim de cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur către Olimpiada: „Fericit sunt nu doar pentru că ai scăpat de boală, ci mai ales pentru că înduri cu noblețe suferința.”
Cântare de laudă la Sfânta Eupraxia
Eupraxia fecioara prea tânără
Pustnică s-a făcut pentru dragostea lui Hristos,
Și deși din mândra stirpe imperială născută,
În inimă L-a purtat pe Dumnezeu.
Ea de onoruri a fugit ca de o corvoadă,
Precum și de bogății și de familia-i regească.
Ea zi și noapte lui Dumnezeu s-a rugat,
Pe sine bine cheltuindu-se în rugăciuni și postiri.
Dumnezeu ascultat-a pe roaba Sa,
Care cu lacrimi și jertfire de sine
Rugăciunile de foc și-a făcut.
Dumnezeu covârșitu-o-a cu Harul de Sus:
Putere i-a dat minunat să ajute
Pe cei tineri, copii, ca și pe bătrâni.
Dumnezeu putere i-a dat să vindece
Nebunia cumplită,
Să scoată afară demoni,
Și toate grelele boli.
Ea s-a strămutat la Domnul
Întru a sufletului desăvârșită curăție,
Și în ceruri aflat-a palatul cel zidit ei:
Măreț sălaș, din pietrele credinței ei și faptelor,
Întru răbdarea cea de aur clădit.
Sălaș dumnezeiesc,
de lumina Domnului strălucind:
În el s-a sălășluit Eupraxia,
întru bucurie, în mijlocul bunătăților
Celor veșnice, cerești.
Acolo ea împărățește veșnic
Cu Veșnicul împăratul Hristos.
Troparul Sfintelor Cuvioase Olimpiada şi Eupraxia
Glas 2
Doririi celei adevărate logodindu-vă, iubitoarelor de Hristos, şi de împreunarea logodnicului muritor lepădându-vă, cu nevoinţe de fapte bune aţi crescut şi la înălţimea nestricăciunii aţi alergat, femei frumoase la suflet şi mult bogate, stâlpii şi îndreptarea pustnicilor. Pentru aceasta, rugaţi-vă neîncetat pentru noi, care cu dragoste prăznuim pomenirea voastră.