Există momente în viață când răutatea oamenilor pare de neînțeles. Suntem judecați pe nedrept, vorbiți de rău, umiliți, trădați sau răniți tocmai de cei de la care așteptam dragoste și înțelegere.
În asemenea clipe, primul impuls este să răspundem răului cu rău. Însă Mântuitorul Iisus Hristos ne spune: „Nu vă împotriviți celui rău”. Sfântul Teofan Zăvorâtul explică această poruncă, arătând că împotrivirea poate înteți răutatea oamenilor, în timp ce răbdarea îi poate dezarma și potoli.
„Nu vă împotriviți celui rău” – Porunca Mântuitorului care schimbă inima omului
În Sfânta Evanghelie după Matei, Mântuitorul rostește cuvintele:
„Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.” (Matei 5, 39).
Această poruncă nu este ușor de primit. Firea omenească, rănită de păcat, caută să răspundă la nedreptate prin revoltă, la jignire prin jignire și la răutate prin răzbunare. Omul simte că, dacă tace, pierde; dacă iartă, este învins; iar dacă rabdă, ceilalți vor profita de bunătatea lui.
Însă Hristos ne învață că adevărata biruință nu constă în umilirea celui care ne-a greșit, ci în păstrarea păcii sufletești și în refuzul de a lăsa răutatea să ne stăpânească inima.
Sfântul Teofan Zăvorâtul explică această poruncă printr-un îndemn cutremurător:
„Lasă-te jertfă samavolniciei și răutății omenești.”
La prima vedere, aceste cuvinte par imposibil de urmat. Cum să primești nedreptatea fără să te revolți? Cum să suporți răutatea fără să te aperi prin aceeași răutate?
Răspunsul se află în credința că Dumnezeu vede totul, cunoaște fiecare lacrimă și nu părăsește sufletul care își pune nădejdea în El.
Dumnezeu nu părăsește omul care alege răbdarea
Sfântul Teofan Zăvorâtul anticipează întrebarea care se naște firesc în sufletul fiecărui creștin:
„Dar cum se poate trăi așa?”
Răspunsul său este plin de mângâiere:
„Nu te neliniști. Cel ce a dat această poruncă este Proniatorul și Purtătorul nostru de grijă.”
Aici se află una dintre cele mai importante învățături ale vieții duhovnicești: Dumnezeu nu ne cere niciodată să împlinim o poruncă fără să ne ofere și harul necesar pentru aceasta.
Dacă Mântuitorul ne îndeamnă să răbdăm răutatea fără să răspundem prin răzbunare, înseamnă că El Însuși ne poate întări să ducem această cruce.
Sfântul Teofan merge și mai departe, spunând:
„De vei dori cu deplină credință, din tot sufletul, să trăiești neîmpotrivindu-te niciunui rău, Domnul Însuși îți va rândui un chip de trai nu doar cu putință de îndurat, ci chiar fericit.”
Ce făgăduință minunată! Omul care renunță la răzbunare nu este condamnat la o viață de suferință fără sfârșit. Dimpotrivă, prin încrederea în Dumnezeu, el poate descoperi o fericire pe care lumea nu o cunoaște: libertatea de a nu mai fi robul urii, al mâniei și al dorinței de a se răzbuna.
Această fericire nu înseamnă lipsa încercărilor, ci prezența lui Dumnezeu în mijlocul lor.
Răbdarea poate dezarma răutatea oamenilor
Una dintre observațiile de mare profunzime ale Sfântului Teofan privește felul în care se răspândește răutatea între oameni.
Atunci când cineva ne jignește, iar noi răspundem cu o jignire și mai mare, conflictul se adâncește. O vorbă aspră aduce alta, o nedreptate provoacă o răzbunare, iar ceea ce ar fi putut fi o supărare trecătoare ajunge uneori o dușmănie de ani întregi.
Sfântul Teofan arată că împotrivirea poate să-l întărâte și mai mult pe cel care ne face rău, în vreme ce răbdarea îl poate dezarma și potoli.
Cât adevăr se ascunde în această observație!
De multe ori, omul mânios așteaptă ca celălalt să-i răspundă cu aceeași violență. Dar când întâlnește liniște, blândețe și stăpânire de sine, răutatea lui nu mai găsește aceeași hrană.
Nu înseamnă că orice om rău se va schimba imediat. Există inimi împietrite, oameni care continuă să rănească și situații în care este necesară îndepărtarea de cel care face rău.
Însă răbdarea creștină poate opri înmulțirea răului, chiar și atunci când nu reușește să schimbe imediat inima celui nedrept.
Aceasta este o biruință nevăzută, dar de mare preț înaintea lui Dumnezeu.
Smerenia nu înseamnă slăbiciune, iar iertarea nu înseamnă acceptarea abuzului
Este important să înțelegem corect îndemnul Sfântului Teofan. A nu răspunde răului cu rău nu înseamnă a considera nedreptatea un lucru bun și nici a îngădui fără discernământ violența sau abuzul.
Creștinul poate să spună adevărul, să se apere prin mijloace drepte, să ceară ajutor și să protejeze persoanele vulnerabile, fără să fie stăpânit de ură.
Însuși Mântuitorul, atunci când a fost lovit în timpul judecății Sale, a răspuns celui care Îl lovise, după cum mărturisește Sfânta Evanghelie:
„Iisus i-a răspuns: Dacă am vorbit rău, dovedeşte ce este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?” (Ioan 18, 23).
Prin urmare, blândețea nu exclude mărturisirea adevărului.
Smerenia înseamnă să nu ne lăsăm conduși de mândrie și de dorința de răzbunare. Iertarea înseamnă să nu cultivăm ura, chiar dacă uneori trebuie să păstrăm distanța față de omul care ne rănește.
Adevărata putere duhovnicească se vede atunci când omul poate să rămână drept fără să devină crud, să fie ferm fără să urască și să sufere o nedreptate fără să-și piardă credința.
Răzbunarea poate transforma o supărare într-o dușmănie de generații
Sfântul Teofan Zăvorâtul vorbește despre un pericol pe care îl întâlnim adesea în familii și comunități: răutatea întreținută prin răzbunare poate trece de la un om la altul și chiar din generație în generație.
Câte familii nu au rămas învrăjbite pentru o moștenire, o vorbă grea, o nedreptate sau o ceartă veche?
Uneori, copiii ajung să poarte ura părinților, fără să mai cunoască adevărata cauză a conflictului. Oamenii se îndepărtează unii de alții, iar pacea dispare din casele lor.
Toate acestea se întâmplă pentru că nimeni nu dorește să facă primul pas spre iertare.
Dar este suficient ca un singur om să hotărască, din dragoste pentru Hristos, că nu va mai întoarce răul primit, pentru ca lanțul răzbunării să poată fi întrerupt.
Poate că celălalt nu își va cere iertare. Poate că nu va recunoaște niciodată greșeala făcută. Însă sufletul care renunță la ură începe să se vindece.
Iertarea nu schimbă întotdeauna trecutul, dar poate împiedica trecutul să otrăvească viitorul.
Privește la Hristos atunci când oamenii te rănesc
Cel mai înalt exemplu de răbdare îl găsim la Mântuitorul Iisus Hristos.
El a fost batjocorit, lovit, judecat pe nedrept și răstignit, deși nu săvârșise niciun păcat. Și totuși, de pe Cruce, în loc să ceară pedepsirea celor care Îl chinuiau, S-a rugat:
„Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac. Şi împărţind hainele Lui, au aruncat sorţi.” (Luca 23, 34).
Aceasta este măsura iubirii dumnezeiești.
Când cineva ne vorbește cu răutate, să ne amintim de tăcerea și blândețea Domnului. Când suntem nedreptățiți, să ne amintim că El cunoaște adevărul. Când suntem ispitiți să ne răzbunăm, să-I cerem puterea de a ierta.
Nu vom reuși întotdeauna din prima clipă. Uneori vom cădea în mânie, vom spune cuvinte pe care le vom regreta sau vom simți că nu mai avem putere să răbdăm.
Dar viața creștină este o luptă neîncetată, iar Dumnezeu primește fiecare încercare sinceră de îndreptare.
Lasă răutatea oamenilor în mâinile lui Dumnezeu și păstrează-ți inima curată
Învățătura Sfântului Teofan Zăvorâtul ne îndeamnă să privim altfel nedreptățile vieții. Nu putem opri întotdeauna răutatea oamenilor și nici controla vorbele sau faptele lor, dar putem avea grijă ca răul primit să nu se transforme în răul pe care îl facem altora.
Să nu confundăm răbdarea cu neputința și nici iertarea cu înfrângerea. Omul care se încrede în Dumnezeu își găsește puterea în harul dumnezeiesc.
Când ești nedreptățit, roagă-te. Când ești jignit, păzește-ți limba. Când ești trădat, nu-ți lăsa inima cuprinsă de ură, ci încredințează-ți durerea lui Hristos.
Lasă-te, așadar, pradă răutății omenești, fără să te lași biruit de rău și fără să devii asemenea celui care te rănește. Căci adevărata biruință nu stă în răzbunare, ci în păstrarea păcii sufletești, a credinței și a dragostei.