În istoria Sfântului Munte Athos, puține chipuri de sfinți se impun cu atâta forță duhovnicească precum Sfântul Simon Izvorâtorul de mir, întemeietorul vestitei Mănăstiri Simono Petra.
Un Nou Betleem născut în vremuri de tulburare
Viața sa se desfășoară într-o epocă de adâncă tulburare istorică și spirituală, când Imperiul Bizantin, rănit de cruciada a patra (1204), își mutase capitala la Niceea, iar lumea ortodoxă trăia sub semnul instabilității și al suferinței. În acest context al dezbinării și al slăbiciunii politice, Dumnezeu a rânduit să ridice în Athos un om al liniștii, al ascultării și al vederii cerești, prin care să întemeieze un „Nou Betleem”, loc de naștere duhovnicească pentru mii de suflete.
Contextul istoric și chemarea către Sfântul Munte
Sfântul Simon a trăit în secolul al XIII-lea, într-o perioadă în care Bizanțul era slăbit, iar Athosul devenise tot mai mult un refugiu al credinței curate. Fugind de deșertăciunea lumii și de tulburarea vremurilor, el a ales să se îndrepte către Muntele Athos, Grădina Maicii Domnului, cu dorința arzătoare de a-și mântui sufletul.
Aici s-a pus sub ascultarea unui Bătrân încercat, aspru în nevoințe și exigent în povățuire. Ascultarea Sfântului Simon a fost deplină: cu trup și cu suflet s-a supus părintelui său duhovnicesc, primind mustrările, nevoințele și ostenelile ca din mâna lui Dumnezeu. Prin smerenie, răbdare și dragoste, a ajuns repede la o mare înălțime duhovnicească, încât chiar Bătrânul său a început să-l privească nu ca pe un ucenic, ci ca pe un frate de nevoință.
Retragerea în singurătate și lupta cu puterile întunericului
Conștient că adevărata cale a lui Hristos este calea smereniei și a Crucii, Sfântul Simon a cerut binecuvântare să trăiască în singurătate. După multe căutări, și-a ales ca sălaș o peșteră mică și umedă, situată pe versantul vestic al Athosului, la peste trei sute de metri deasupra mării.
Acolo a început o luptă nevăzută și neîncetată. Zi și noapte era atacat de ispitele demonilor, lipsit de orice sprijin omenesc, având ca singure arme credința, nădejdea și chemarea neîncetată a Numelui Domnului. În această adâncă pustnicie, Dumnezeu a binevoit să-i descopere o mare taină.
Vedenia stelei și chemarea Maicii Domnului
Cu câteva zile înainte de praznicul Nașterii Domnului, Sfântul Simon a văzut o stea coborând din cer și oprindu-se deasupra unei stânci din fața peșterii sale. Temându-se de înșelare, știind că diavolul se poate preface în înger de lumină, nu s-a încrezut în vedenie. Însă steaua s-a arătat mai multe nopți la rând, până în ajunul Crăciunului, când, asemenea stelei din Betleem, a strălucit cu putere, iar un glas ceresc s-a auzit:
„Nu te îndoi de aceasta, sluga credincioasă a Fiului Meu… Căci voiesc să întemeiezi aici o mănăstire pentru mântuirea multor suflete.”
Glasul Maicii Domnului l-a umplut de pace, iar îndată a fost răpit în duh și dus la Betleem, înaintea Pruncului Iisus Hristos, înconjurat de îngeri și păstori. Această vedenie i-a pecetluit misiunea: întemeierea „Noului Betleem” pe stâncile Athosului.
Întemeierea Mănăstirii și minunile începutului
Fără întârziere, Sfântul Simon a început lucrarea. Curând, trei frați tineri, dintr-o familie bogată din Macedonia sau Tesalia, atrași de faima virtuților sale, au venit la el, punându-și averea la picioarele sfântului și cerând să fie primiți ca ucenici. Ca niște noi magi, au adus daruri pentru zidirea mănăstirii.
Zidarii chemați s-au temut însă de locul ales, socotindu-l imposibil pentru construcție. Atunci Dumnezeu a întărit credința tuturor printr-o minune: unul dintre frați a căzut de pe o stâncă abruptă și părea mort, dar, la rugăciunea Sfântului Simon, s-a arătat viu și nevătămat, purtând vasul cu apă. Uimiți, zidarii au primit adevărul, s-au făcut călugări și au văzut de multe ori puterea dumnezeiască lucrând prin robul Său.
Apărarea mănăstirii și pocăința piraților
După terminarea construcției, mănăstirea a început să se umple de monahi. Într-o zi însă, pirați musulmani au debarcat pe țărm. Sfântul Simon i-a întâmpinat cu daruri, dorind să evite vărsarea de sânge. Nemulțumiți, aceștia s-au repezit asupra lui, dar au orbit pe loc, iar unuia i-a înțepenit brațul ridicat cu sabia.
Prin rugăciunea sfântului, toți au fost vindecați. Cutremurați, s-au pocăit, au primit Sfântul Botez și au îmbrățișat viața monahală, devenind mărturie vie a milei lui Dumnezeu.
Adormirea sfântului și izvorârea mirului
La vremea rânduită, Sfântul Simon și-a adunat ucenicii și le-a vorbit pentru ultima dată despre păstrarea tradițiilor: credința curată, iubirea frățească și ascultarea deplină de stareț. Apoi a adormit în pacea lui Hristos.
După moartea sa, mormântul a început să izvorască mir cu bun miros, făcător de minuni, de unde și numele de Izvorâtorul de mir. Deși pustiirile ulterioare au șters urmele mormântului și ale moaștelor, prezența sfântului nu a încetat niciodată. El s-a arătat adesea apărător al celor evlavioși și mustrător al celor nepăsători.
Mănăstirea de-a lungul veacurilor
La un secol după adormirea sa, fiica despotului Ioan Ugleșa a fost izbăvită de un duh necurat prin mijlocirea sfântului, iar mănăstirea a fost lărgită și înzestrată. De-a lungul timpului, a trecut prin incendii și decăderi, fiind chiar închisă în secolul al XVIII-lea. În anul 1763, aici s-a nevoit pentru o vreme Paisie Velicicovschi, marele restaurator al tradiției isihaste.
Viața de obște a fost reluată în anul 1801, iar din anul 1973, monahi veniți de la Meteora au dat mănăstirii o viață nouă. Astăzi, obștea de aproape șaizeci de monahi, de diferite naționalități, își continuă drumul spre Împărăția lui Dumnezeu sub ocrotirea Sfântului Simon.
Sfântul Simon Izvorâtorul de mir rămâne un stâlp de lumină al Athosului, un model de ascultare, smerenie și credință neclintită
Viața sa arată că, și în cele mai tulburi vremuri, Dumnezeu ridică oameni aleși, prin care face din stâncă Betleem și din pustie izvor de har. Prin rugăciunile sale, Sfântul Simon continuă să ocrotească Mănăstirea Simono-Petra și pe toți cei ce caută cu inimă curată mântuirea.