În calendarul ortodox, pe 6 mai este pomenit Sfântul și Dreptul Iov, cunoscut în toată creștinătatea ca pildă supremă de răbdare în suferință. Viața sa este una dintre cele mai tulburătoare și totodată ziditoare istorisiri din Scriptura Vechiului Testament. Un om drept, bogat și binecuvântat, căruia i s-au luat toate – averea, copiii, sănătatea – pentru a fi încercat în credința sa, Iov rămâne modelul cel mai clar al suferinței trăite cu nădejde și supunere față de voia lui Dumnezeu.
Origini și viață virtuoasă
Iov era din neamul lui Avraam, al cincilea după acesta, fiu al lui Isav. A trăit în pământul Hus, în zona de hotar dintre Idumeea și Arabia, cu aproape două mii de ani înainte de Iisus Hristos. În acele vremuri, el era cel mai însemnat om de la Răsărit – nu doar prin bogăție, ci mai ales prin cinste, credință și bunătate. Avea șapte fii și trei fiice, mii de animale, slugi nenumărate, dar mai presus de toate, avea o inimă curată și temătoare de Dumnezeu.
Despre Iov, Scriptura spune limpede: „era om fără prihană, drept și credincios, despărțindu-se de tot lucrul rău”. El nu doar că își îngrijea sufletul cu grijă, dar și familia întreagă o purta în rugăciuni și jertfe. Era preot al casei sale și aducea zilnic jertfe de curățire, de teamă ca nu cumva copiii să fi greșit cu gândul înaintea Domnului. Nu o făcea din frică de pedeapsă, ci dintr-o dragoste curată și profundă pentru Dumnezeu.
Ispita îngăduită
Povestea lui Iov capătă o dimensiune aparte în momentul în care Dumnezeu îngăduie ca el să fie ispitit de diavol. Într-un cadru tainic și solemn, îngerii se înfățișează înaintea Domnului, aducând rugăciunile oamenilor. Diavolul, clevetitorul, vine și el, nu din cer, ci din marginea lui, ca să-L provoace pe Dumnezeu. Când Dumnezeu îl întreabă dacă a văzut pe robul Său Iov, drept și fără prihană, diavolul răspunde cu sarcasm: „Oare Iov în deșert cinstește pe Dumnezeu? Nu l-ai binecuvântat Tu cu toate bunătățile?”
Diavolul cere voie să-l lovească pe Iov, pretinzând că acesta Îl slujește pe Dumnezeu doar din interes, pentru darurile primite. Dumnezeu îi îngăduie, dar cu o limită precisă: „Toate câte sunt ale lui le dau în mâinile tale, dar de el să nu te atingi”.
Pierderile lui Iov
Urmează o zi cumplită. Iov pierde tot: averea, animalele, slugile, și, cel mai dureros, copiii. Toți zece mor într-un dezastru. Un alt om ar fi căzut în deznădejde, dar Iov rostește o frază care a rămas înscrisă adânc în inimile credincioșilor:
„Şi a rostit: Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!” (Iov 1, 21)
Dar ispita merge mai departe. Diavolul cere și voie să atingă trupul lui Iov, convins că suferința fizică îl va face să-L hulească pe Dumnezeu. Dumnezeu îi îngăduie și aceasta, iar Iov este lovit de o lepră grea, plin de răni de la cap la tălpi, ajungând să zacă pe o grămadă de gunoi, curățindu-se cu un ciob.
Răbdare în durere
Într-un peisaj deznădăjduitor, Iov nu-L hulește pe Dumnezeu. Nici măcar când soția lui, cuprinsă de deznădejde, îl îndeamnă să-L blesteme pe Dumnezeu și să moară, Iov nu cade. „Vorbești cum ar vorbi una din femeile nebune. Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi, oare, și pe cele rele?” – îi răspunde el.
Trei prieteni vin să-l mângâie, dar mângâierea lor devine judecată. Fiecare încearcă să găsească o explicație: suferința e, zic ei, pedeapsă pentru păcat. Dar Iov știe că nu a păcătuit și se apără. Nu se revoltă, dar caută sensul suferinței.
Taina suferinței
Al patrulea prieten, Elihu, aduce o perspectivă diferită: suferința poate fi și o mustrare pentru trufia celui care se socotește drept, dar mai ales o încercare pedagogică, îngăduită spre folosul duhovnicesc al omului. Și aici se deschide înțelesul profund al cărții lui Iov: nu tot ce suferim e pedeapsă, nu tot ce pierdem e blestem. Dumnezeu are taine de neînțeles și căile Lui nu pot fi judecate cu mintea omului.
Răspunsul ultim vine chiar de la Dumnezeu, care îi vorbește lui Iov din mijlocul furtunii. Îi arată creația, ordinea lumii, măreția și înțelepciunea divină. Iov înțelege, se smerește și zice: „Cine cutează, ai zis Tu, să bârfească planurile Mele, din lipsă de înţelepciune? Cu adevărat, am vorbit fără să înţeleg despre lucruri prea minunate pentru mine şi nu ştiam.” (Iov 42, 3)
Răsplata răbdării
După această încercare, Dumnezeu îl vindecă pe Iov, îi redă sănătatea, îi înmulțește averile și îi dă iar șapte fii și trei fiice. Trăiește încă 170 de ani, ajungând la vârsta de 248 de ani, văzând urmașii până la a patra generație. Până la sfârșit, Iov a rămas un om al lui Dumnezeu, mulțumind și slăvindu-L neîncetat.
Ecou în Noul Testament
Suferința lui Iov prefigurează Patima lui Iisus Hristos – suferința dreptului pentru o lume nedreaptă. Dar spre deosebire de Iov, Care a fost doar o prefigurare, Iisus Hristos a luat asupra Sa păcatele lumii întregi și a pătimit pentru mântuirea tuturor. Iov e martor al suferinței nedrepte, Iisus Hristos este Mântuitorul și Răscumpărătorul nostru prin suferință.
Ce învățăm de la Iov?
- Credința nu e condiționată de bunăstare. Iov L-a iubit pe Dumnezeu și când avea tot, și când n-a mai avut nimic.
- Răbdarea în suferință e o formă de sfințenie. Nu toți suntem chemați la mucenicie, dar fiecare suferință răbdată cu nădejde e un altar.
- Judecățile lui Dumnezeu sunt mai presus de mintea noastră. Nu avem dreptul să cerem socoteală Lui, ci să ne încredem, chiar când nu înțelegem.
Sfântul și Dreptul Iov rămâne o icoană vie a răbdării, a nădejdii și a smereniei
Într-o lume în care durerea e deseori întâmpinată cu revoltă, Iov ne arată drumul credinței tăcute și al așteptării cuminți. În suferința lui, nu e doar o istorie din vechime, ci o lecție vie pentru fiecare om care trece prin încercare: să nu cârtească, să nu se piardă cu firea, să nu renunțe la Dumnezeu.
Pentru că la capătul suferinței, cu Iov, ne așteaptă întotdeauna răspunsul, răsplata și mai ales pacea.
Cântare de laudă la Dreptul Iov, mult pătimitorul rob al Domnului
Să-mi spui mie, frate, câtă suferință poți îndura,
Iar eu te voi înștiința în ce măsură ești om adevărat.
Pe Dreptul Iov, bogat și plin de slavă,
Satan l-a aruncat pe o grămadă de gunoi,
Acoperindu-l cu bube din cap până-n picioare.
El cumplită priveliște era și câinilor și oamenilor.
Toate avuțiile lui într-o singură zi au pierit,
Afară de a sa credință și răbdare.
Cu aste două arme însă
el cu adevărat pe hidosul Satan l-a nimicit.
Dumnezeu din cer a privit la inegala bătălie,
Iar la urmă celui drept victoria i-a dăruit.
Cu victoria El i-a dăruit și toate celelalte
Multe bogății mai întâi pierdute,
Și din belșug i-a dăruit,
Pe invidiosul satan crăpându-l astfel desăvârșit.
Condacul Sfântului şi Dreptului Iov
Glasul 8
Ca nişte pârgă a firii…
Ca un adevărat şi drept, de Dumnezeu cinstitor şi fără prihană, şi sfinţit arătându-te preamărite, sluga lui Dumnezeu cea adevărată, ai luminat lumea cu răbdarea ta, prearăbdătorule şi preaviteazule; pentru aceasta toţi, de Dumnezeu înţelepţite Iov, lăudăm pomenirea ta.
Troparul Sfântului şi Dreptului Iov
Glasul 1
Bogăţia virtuţilor lui Iov văzând-o vrăjmaşul drepţilor, a uneltit a o fura, şi rupând turnul trupului, vistieria duhului nu o a furat; căci a aflat întrarmat sufletul celui fără prihană, iar pe mine şi golindu-mă m-a robit. Deci mai înainte de sfârşit întâmpinându-mă, izbăveşte-mă de cel viclean, Mântuitorule, şi mă mântuieşte.