În fiecare an, pe data de 31 iulie, Biserica Ortodoxă face pomenirea unuia dintre cei mai minunați sfinți ai dreptei credințe: Sfântul și Dreptul Evdochim. El nu a fost un pustnic izolat în munți sau un monah retras în tăcerea chiliei, ci un tânăr care, trăind în mijlocul lumii, în agitația slujbelor militare și a responsabilităților de stat, a reușit să împlinească poruncile Domnului Iisus Hristos cu o râvnă asemenea sfinților din pustie. Viața sa este dovadă vie că sfințenia este posibilă oriunde, dacă omul își pune nădejdea în Dumnezeu și își păzește inima curată.
Originea și copilăria
Sfântul Evdochim s-a născut în Capadocia, într-o familie aleasă atât din punct de vedere social, cât și spiritual. Tatăl său se numea Vasile și era patrician, iar mama sa, Evdochia, era o femeie evlavioasă, care l-a crescut pe Evdochim în frica de Dumnezeu. De mic copil, tânărul Evdochim a arătat înclinare către cele sfinte, spre deosebire de ceilalți tineri de vârsta sa care căutau petrecerile și plăcerile trecătoare ale vieții. El a iubit din toată inima învățătura, mai ales citirea Sfintelor Scripturi, pe care o împletea cu rugăciunea curată, ziua și noaptea.
Ceea ce este vrednic de reținut este că acest tânăr n-a avut nevoie de mustrări ori de amenințări pentru a se apropia de carte. Însăși firea lui era atrasă de înțelepciune și de adevăr, iar sufletul lui se veselea nu cu muzici și ospețe, ci în biserică, în ascultarea slujbelor și în meditarea la cele dumnezeiești.
Curăția și întreaga înțelepciune
Sfântul Evdochim a fost un model rar de curăție trupească și sufletească. El s-a hotărât din tinerețe să nu privească în față parte femeiască, afară de maica sa. Niciun gând păcătos nu-și făcea sălaș în mintea lui, niciun gest necuviincios nu-i întina sufletul. A trăit precum un înger printre oameni, păstrându-și mintea în rugăciune și inima în lumină.
Ca și dreptul Iov, putea spune cu îndrăzneală: „Niciodată n-a urmat inima mea ochiului meu”. Această curăție nu era doar o înfrânare trupească, ci o neîncetată lucrare a harului și o adâncă râvnă de a fi plăcut lui Dumnezeu în fiecare clipă.
Dragostea față de aproapele
Pe lângă curăție, fericitul Evdochim a arătat și o milostenie nemăsurată. Nu doar că împărțea cu drag din avutul său celor lipsiți, dar, dacă ar fi fost nevoie, era gata să se vândă rob pentru a răscumpăra pe alții. Îi era tată orfanului, mângâiere celui întristat, hrană flămândului și haină celui gol.
Era cunoscut în toată Capadocia ca un om drept, blând și fără de vicleșug. Oricine se apropia de el simțea alinare, căci nu avea în el urmă de mândrie sau de asprime. Deși avea ranguri și demnități, Evdochim trăia cu smerenie și blândețe, știind că toate cele lumești sunt trecătoare.
Dregătoria lumească și slujirea lui Dumnezeu
În timpul împăratului iconoclast Teofil, Sfântul Evdochim a fost numit candidat imperial și serdar mare peste Capadocia și mai apoi peste ținutul Harsianei. Împăratul, deși luptător împotriva sfintelor icoane, a recunoscut în tânărul Evdochim un vrednic conducător, drept și înțelept.
În aceste dregătorii înalte, sfântul nu s-a schimbat. A continuat să trăiască în frică de Dumnezeu și să fie pildă vie pentru toți. Nu căuta slava lumii, ci voia să fie plăcut lui Hristos. El se purta cu multă dreptate față de cei încredințați lui, nu făcea favoritisme, nu se lăsa corupt, și nu căuta răzbunare. Într-un cuvânt, era icoană vie a conducerii creștine.
Trecerea la Domnul și minunile de după moarte
Sfântul Evdochim s-a mutat la Domnul la doar 33 de ani, vârstă la care și Domnul Iisus Hristos a murit pe cruce. Moartea lui a fost senină, fără zbucium, căci se pregătise întreaga viață pentru această trecere. Le-a cerut celor de față să nu i se facă rânduieli de cinste, ci să fie îngropat cu hainele simple pe care le purta.
După moartea sa, Dumnezeu a slăvit pe robul Său. Moaștele lui au rămas nestricate și au izvorât bună mireasmă. Oamenii au început să se vindece de boli trupești și sufletești la mormântul său. Diavolii fugeau din cei posedați, iar bolnavii se ridicau sănătoși după atingerea raclei sau după ce se ungeau cu untdelemn din candela lui.
Chiar și pământul de la mormânt avea dar de vindecare. Femei bolnave, copii paralizați sau posedați erau aduși cu credință și plecau sănătoși, slăvind pe Dumnezeu și mulțumind sfântului.
Descoperirea moaștelor și mutarea la Constantinopol
După 18 luni de la moartea sa, mama sfântului, Evdochia, a venit la mormântul fiului ei, plângându-l și minunându-se de darurile ce se revărsau asupra celor suferinzi. A poruncit să fie deschis mormântul și a găsit trupul fiului său neschimbat, cu chipul luminos, parcă adormit, iar hainele nestricate.
Ulterior, moaștele Sfântului Evdochim au fost mutate la Constantinopol și așezate cu cinste într-o biserică închinată Maicii Domnului, ridicată de părinții săi. Acolo, sfântul a continuat să facă nenumărate minuni, iar credincioșii se adunau să-i ceară ajutorul.
Mesajul vieții sale
Viața Sfântului și Dreptului Evdochim este o mărturie vie că sfințenia nu este rezervată doar celor din mănăstiri sau din pustiu. El a trăit în lume, a fost om al vremii sale, a purtat armele, a condus oști și a avut demnități, dar nu s-a despărțit de Hristos nicio clipă.
În mijlocul deșertăciunilor acestei lumi, el a strălucit ca floarea de crin între spini și ca aurul curat în mijlocul focului. Curăția lui, dreptatea lui, milostenia și dragostea față de aproapele l-au înălțat pe treptele sfințeniei.
El este pildă pentru noi toți, căci a arătat că este cu putință, chiar și în mijlocul grijilor lumești, să împlinești voia lui Dumnezeu. Cei care îl privesc cu credință și cu evlavie pot învăța de la el să se mântuiască și să trăiască o viață bineplăcută Domnului.
Condacul Sfântului şi Dreptului Evdochim
Glasul 3
Fecioara astăzi…
Cinstită pomenirea ta astăzi pe noi ne-a adunat la dumnezeiasca raclă a moaştelor tale. Căci pentru toţi cei ce se apropie şi se închină, se alungă toată vătămarea demonilor şi se izbăvesc degrab de felurite boli, Fericite Evdochim.
Troparul Sfântului şi Dreptului Evdochim
Glasul 4
Cel Ce te-a chemat pe tine de pe pământ la cereştile locaşuri păzeşte şi după moarte nevătămat trupul tău, sfinte; că tu, cu curăţie şi cu cinstită viaţă, fericite, ai vieţuit, nespurcându-ţi trupul, pentru aceasta, cu îndrăznire roagă pe Hristos Dumnezeu să ne mântuiască pe noi.