În cetatea Egeea din părțile Ciliciei s-au născut, în veacul al III-lea, doi frați binecuvântați de Dumnezeu: Sfântul Sfințit Mucenic Zenovie și sora sa Sfânta Muceniță Zenovia. Ei proveneau dintr-o familie dreptcredincioasă, temătoare de Dumnezeu, care i-a crescut în curăția credinței și în deprinderea faptelor bune.
Încă din tinerețe, cei doi au arătat înțelepciune mai presus de anii lor, trăind nu pentru plăcerile lumii, ci pentru Hristos, pe Care L-au iubit din toată inima.
Lepădarea de avere și urmarea Domnului Iisus Hristos
După mutarea părinților la Domnul, frații au rămas moștenitorii unei mari averi pământești. Dar, văzând deșertăciunea și nestatornicia acestei lumi, s-au sfătuit să-și aleagă partea cea bună, cea care nu se ia de la om: viața întru Hristos.
Atunci Zenovia, cu gând curat și cu râvnă pentru viața cea îngerească, a încredințat partea sa de avere fratelui, rugându-l să o împartă la săraci. Ea a ales viața în feciorie, petrecând în rugăciune și post, iar Zenovie, luând și partea sa și a surorii, a împărțit-o fără întârziere celor lipsiți, făcându-se părtaș la fericirea celor milostivi, cărora Domnul le-a făgăduit că „vor afla milă”.
Harul facerii de minuni și slujirea episcopală
Astfel, lepădând bogățiile vremelnice, Sfântul Zenovie a dobândit darurile cerești. Dumnezeu, Care nu se lasă dator celor ce-I slujesc cu dragoste, i-a dăruit harul tămăduirii și puterea facerii de minuni. Cu mâinile sale, care odinioară miluiseră pe cei săraci, a început acum să vindece bolile și suferințele oamenilor.
Oriunde se afla durere, acolo se grăbea și Sfântul Zenovie, iar atingerea sa aducea tămăduire, pentru că lucra prin el harul lui Hristos.
Mulțime de bolnavi veneau la el, căutând izbăvire de suferințe. Se spune că o femeie din Antiohia, care avea o rană cumplită pe piept și cheltuise toată averea la doctori fără folos, a venit la Sfântul Zenovie. Acesta, mișcat de compasiune, a făcut semnul Sfintei Cruci peste rană și, îndată, durerea s-a potolit, iar rana s-a tămăduit desăvârșit. Bucuroasă, femeia s-a întors acasă binecuvântând pe Dumnezeu.
O altă femeie, soția unui dregător păgân, fiind vindecată de aceeași boală prin rugăciunea Sfântului, a crezut împreună cu soțul ei în Hristos, botezându-se amândoi și primind sănătate trupească și sufletească.
Prin asemenea minuni, Zenovie a atras mulți oameni la credință și a fost ales, cu dragostea și încrederea poporului, episcop al cetății Egeea. Ca păstor, el a îndrumat turma lui Hristos cu blândețe și înțelepciune, fiind pildă vie de jertfelnicie și smerenie. Niciodată nu și-a cruțat ostenelile, ci, zi și noapte, ajuta pe cei în nevoi, mângâia pe cei întristați, întărea pe cei slabi și vindeca pe bolnavi.
Prigoana și mărturisirea credinței
Dar zilele de pace nu aveau să dureze mult. În vremea împăratului Dioclețian, prigonitor al creștinilor, voievodul Lisie a fost trimis în părțile Ciliciei pentru a-i constrânge pe credincioși să jertfească zeilor păgâni. În acel timp, trei tineri creștini: Claudie, Asterie și Neon, au fost prinși și, după cumplite chinuri, răstigniți pentru Hristos.
Curând, Lisie a aflat și despre episcopul Zenovie, vestit în tot ținutul pentru credința și faptele sale minunate. A fost adus înaintea dregătorului și supus cercetării.
Lisie i-a spus:
„Nu vreau să intru cu tine în multe cuvinte, căci știu că voi, creștinii, sunteți plini de vorbe. Îți pun înainte două lucruri: viața și moartea. Viața, dacă te vei închina zeilor noștri, și moartea, dacă nu te vei închina. Alege-ți deci ceea ce voiești!”
Sfântul Zenovie, cu chipul senin și inima plină de Duhul Sfânt, i-a răspuns:
„Viața fără Hristos este moarte, iar moartea pentru Hristos este viață veșnică. Așadar, ceea ce tu numești moarte este pentru mine nașterea spre ceruri. Nu mă voi lepăda niciodată de Dumnezeul meu!”
Pătimirea și cununa muceniciei
Auzind aceste cuvinte, Lisie s-a mâniat și a poruncit să fie bătut fără milă. Trupul Sfântului a fost zdrobit, dar sufletul i-a rămas neclintit.
Când vestea a ajuns la Zenovia, sora lui, ea a alergat înaintea dregătorului, plină de dragoste și curaj, zicând:
„Și eu sunt creștină și voiesc să beau paharul pe care îl bea fratele meu, ca împreună să fim părtași cununii vieții!”
Văzând tăria ei, Lisie a poruncit să fie supusă acelorași chinuri. Au fost amândoi bătuți și aruncați într-o căldare cu smoală clocotită, dar puterea lui Dumnezeu i-a păzit nevătămați. Mulțimea care privea minunea s-a cutremurat, iar unii dintre cei de față au început să creadă în Hristos.
Dregătorul, orbit de mândrie, a poruncit în cele din urmă să li se taie capetele cu sabia. Astfel, Sfântul Zenovie și Sfânta Zenovia au primit cununa muceniciei, trecând din lupta cea vremelnică la odihna cea veșnică, în anul 303.
Moștenirea lor duhovnicească
Trupurile lor au fost luate de creștinii din Egeea și îngropate cu cinste în cetate. Din mormintele lor s-au revărsat, până astăzi, tămăduiri și binefaceri, pentru că sfinții nu încetează să lucreze prin harul Domnului, chiar și după moarte.
Ei rămân pildă de dragoste frățească, de lepădare de sine și de mărturisire fără frică a credinței. În ei vedem unirea curăției cu milostenia, a slujirii cu răbdarea, a smereniei cu tăria în credință.
Viața Sfinților Zenovie și Zenovia este o chemare la jertfă și statornicie
Ei ne învață că adevărata viață nu este cea trăită în plăceri și averi, ci cea petrecută în slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui.
Milostenia, virtutea care le-a marcat începutul sfințeniei, rămâne pentru noi toți o cale sigură spre mântuire. Căci, după cum spune Scriptura: „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui.”
Prin rugăciunile și exemplul lor, învățăm să nu ne temem de suferință, ci să o primim ca pe o cruce care duce la biruință.
Condacul Sfântului Sfinţit Mucenic Zenovie, Episcopul Ciliciei şi al Sfintei Muceniţe Zenovia, sora sa
Glasul 8
Ca nişte pârgă a firii…
Pe mărturisitorii adevărului şi propovăduitorii dreptei credinţe, pe cei doi după vrednicie să-i cinstim cu cântări de Dumnezeu insuflate, pe Sfântul Mucenic Zenovie şi pe Înţeleapta Muceniţă Zenovia; pe cei împreună vieţuind şi împreună pătimind şi care prin mucenicie, au primit cunună nestricăcioasă.
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Zenovie, Episcopul Ciliciei şi al Sfintei Muceniţe Zenovia, sora sa
Glasul 4
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.