În panteonul luminos al sfinților mărturisitori ai Bisericii se află și chipul blând, dar neînfricat, al Sfântului Sfințit Mucenic Teodot, episcopul Chiriniei (Cirenei) din insula Cipru.
El a unit în persoana sa două mari daruri: slujirea arhierească și cununa muceniciei. Viața sa este o mărturie vie că dragostea pentru Domnul Iisus Hristos biruiește frica, durerea și chiar moartea.
Din Galatia în Cipru, chemarea la slujire
Sfântul Teodot era de neam din Galatia, născut din părinți creștini și crescut în dreapta credință. Încă din tinerețe s-a deprins cu învățătura cărții și cu viața virtuoasă. Nu era doar un om al cuvântului, ci și al faptelor, împodobit cu înțelepciune și râvnă pentru adevăr.
La vremea rânduită de Dumnezeu, a părăsit locurile natale și a mers în insula Cipru, în cetatea Cirene (Chirinia), unde propovăduia pe Hristos celor rătăciți în întunericul idolatriei. Cu multă îndrăzneală și cu puterea Duhului Sfânt, îi chema pe elini să lase înșelăciunea idolilor și să creadă în Hristos, adevăratul Dumnezeu.
Rodul ostenelilor sale a fost bogat. Mulți s-au întors de la necurăția păgânească și au primit lumina Evangheliei. Pentru viața sa curată și pentru râvna apostolică, a fost ales episcop al cetății Cirene din Cipru, devenind păstor al turmei lui Hristos.
Prigoana lui Liciniu și mărturisirea fără teamă
În acele vremuri, Biserica trecea printr-o grea prigoană, dezlănțuită de împăratul păgân Liciniu, iar în Cipru stăpânea ighemonul Savin. Creștinii erau urmăriți, torturați și siliți să aducă jertfe idolilor.
Sfântul Teodot nu s-a ascuns. Dimpotrivă, dorind să pătimească pentru Hristos, mustra cu îndrăzneală rătăcirea păgânilor și demasca neputința zeilor mincinoși. Când ighemonul Savin a poruncit să fie prins, sfântul nu a așteptat să fie adus cu sila, ci s-a dus singur înaintea prigonitorului și i-a spus:
„Iată, eu sunt cel pe care îl cauți! Nu m-am ascuns, ci de bunăvoie am venit, ca să propovăduiesc pe Hristos, Dumnezeul meu.”
Prin aceste cuvinte, el arăta că adevărul nu se ascunde și că mărturisirea credinței este mai de preț decât însăși viața.
Primele munci, bătaia și răbdarea
Mâniat de îndrăzneala episcopului, Savin a poruncit să fie bătut fără milă cu vine crude. În timp ce trupul îi era sfâșiat, Sfântul rostea cuvintele psalmistului: „Spatele mi‑au lovit păcătoșii, întins‑au nelegiuirea lor;”(Psalmul 128, 3).
Întrebat ce i-a folosit îndrăzneala, Sfântul a răspuns cu adâncă înțelepciune: dacă ar fi avut ochii sufletului deschiși, ighemonul ar fi văzut ce răsplătiri cerești îl așteaptă. Bucuria lăuntrică întru Dumnezeu biruia durerile trupești. Aceasta este taina muceniciei: harul lui Dumnezeu întrece suferința.
Spânzurarea și strujirea coastelor
Neînduplecat, ighemonul a poruncit să fie spânzurat pe lemnul de tortură și strujit cu unelte ascuțite până i s-au văzut oasele. În mijlocul chinurilor, Sfântul s-a rugat lui Hristos, amintind minunile dumnezeiești din istoria mântuirii: biruința lui David asupra lui Goliat, răcorirea tinerilor din cuptorul Babilonului, zdrobirea puterilor întunericului prin Cruce.
El nu cerea scăparea de suferință, ci întărire în suferință, ca prin răbdare să se slăvească numele lui Dumnezeu și să se arate că El este adevăratul Stăpân al lumii.
După aceste munci cumplite, a fost aruncat în temniță.
Propovăduirea din lanțuri
Dus spre închisoare, Sfântul striga către popor:
„Nu fără de nădejde pătimesc! Pentru durerile mucenicești am răsplătire de la Hristos!”
El compara ostașii împăratului pământesc, care primesc cinste pentru vitejia lor, cu ostașii lui Hristos, care primesc cununa veșnică. Cinstitele moaște ale mucenicilor, spunea el, sunt mărturie a slavei ce li se dă în cer.
Poporul îl urma până la temniță, ascultându-i cuvintele ca mierea curgătoare.
Patul de fier și focul
După cinci zile, a fost adus din nou la judecată. Pentru că a refuzat să aducă jertfă idolilor, ighemonul a poruncit să fie întins pe un pat de fier, sub care s-a aprins foc. Vreascuri și paie ardeau dedesubt, iar trupul sfântului era chinuit.
Și totuși, el rămânea neclintit. Când ighemonul l-a acuzat că nu are milă de sine, Sfântul a răspuns cu un cuvânt paradoxal: dacă ar fi vrut să-i arate milă, să-l elibereze din viața aceasta vremelnică prin munci, ca să ajungă la Împărăția cerească.
Pentru el, moartea pentru Hristos nu era pierdere, ci câștig; nu era sfârșit, ci început.
„De ai fi știut bunătatea Dumnezeului meu…”
Unul dintre cele mai cutremurătoare cuvinte ale Sfântului Teodot este acesta:
„De ai fi știut bunătatea Dumnezeului meu, spre Care nădăjduiesc, cum că, pentru muncile acestea de puțină vreme, mă voi învrednici vieții celei veșnice, tu însuți ai fi voit să pătimești pentru El, precum pătimesc și eu.”
Acest cuvânt descoperă inima mucenicului. El nu urăște pe prigonitor, ci îl compătimește. Îi arată că adevărata pierdere este lipsa credinței și a nădejdii în viața veșnică.
Pentru cei ce cred, suferința devine scară către cer.
Piroanele și alergarea spre cunună
În cele din urmă, ighemonul a poruncit să i se bată piroane în picioare și să fie alungat de ostași pe drum. Cu picioarele străpunse, Sfântul alerga, ridicând mâinile spre cer și mulțumind lui Hristos că l-a învrednicit să fie părtaș patimilor Sale.
El a rostit cuvinte de adâncă teologie: Hristos S-a răstignit pentru el, iar el își dă trupul la răni pentru Hristos; Hristos a murit pentru a-l izbăvi din stricăciune, iar el moare pentru a se învrednici de Împărăție.
Mulți dintre păgâni, văzând răbdarea sa și auzindu-i cuvintele, au crezut în Hristos. Astfel, sângele mucenicilor a devenit iarăși sămânța creștinilor.
Eliberarea și adormirea în pace
În timp ce Sfântul zăcea în temniță, rănile i se înmulțeau, iar credincioșii le ștergeau cu mahrame curate. Însă prigoana avea să înceteze. După ce marele împărat Constantin cel Mare a biruit pe Maxențiu cu puterea Crucii și a dat libertate creștinilor, a venit poruncă să fie eliberați cei întemnițați pentru Hristos.
Sfântul Teodot s-a mâhnit că nu a primit moarte mucenicească până la capăt, dar voia lui Dumnezeu era alta. Întors la cetatea sa, a mai păstorit doi ani, apoi a adormit întru Domnul, primind îndoită cunună: a arhieriei și a muceniciei.
Învățăturile duhovnicești ale Sfântului Sfințit Mucenic Teodot
Viața Sfântului Sfințit Mucenic Teodot ne învață:
- că adevărul nu se negociază;
- că suferința pentru Hristos nu este rușine, ci slavă;
- că moartea nu este sfârșitul, ci trecerea la viața cea adevărată;
- că dragostea lui Dumnezeu este mai puternică decât orice prigoană.
Într-o lume care caută confortul și evită jertfa, chipul său ne cheamă la statornicie, la curaj și la nădejde în răsplătirea cerească.
Să ne rugăm Sfântului Sfințit Mucenic Teodot, episcopul Chiriniei, să ne dăruiască și nouă tărie în încercări, credință neclintită și dragoste arzătoare pentru Hristos, ca, urmând pilda lui, să ne învrednicim și noi de cununa cea neveștejită a Împărăției Cerurilor. Amin.
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Teodot, Episcopul Chiriniei
Glasul 4
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Teodot, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Sfinţit Mucenic Teodot, Episcopul Chiriniei
Glasul 3
Credinţa cea rea a mării ai ruşinat şi înşelăciunea închinării la idoli cu puterea dreptei credinţe ai rănit-o şi făcându-te ca o ardere de tot Dumnezeiască, prin lucrarea minunilor tale ai ajuns cunoscut până la marginile lumii, Preasfinţite Mucenice Teodot. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.