Pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Teodor, arhiepiscopul Alexandriei, aduce înaintea credincioșilor o mărturie luminoasă despre curajul, credința și jertfelnicia unui ierarh care a stat neclintit în fața unei lumi ostile Evangheliei lui Hristos.
Deși a păstorit puțin timp Biserica Alexandriei, el a rămas în istoria Bisericii drept un păstor adevărat și un mărturisitor statornic, a cărui viață și moarte au devenit un exemplu pentru toți cei ce iubesc adevărul și dreapta credință.
Contextul istoric și duhovnicesc al Alexandriei
Alexandria Egiptului, una dintre cele mai mari cetăți ale lumii antice, a fost un centru de cultură, filosofie și idolatrie, dar și un loc în care creștinismul a prins rădăcini încă din primele veacuri. Această cetate, marcată de prezența unui număr mare de elini și necredincioși, era adesea scena unor tulburări și neînțelegeri religioase. De-a lungul secolelor, mulți dintre cei ce mărturiseau credința în Hristos aveau să ajungă victime ale urii și fanatismului păgân.
În acest mediu ostil, ierarhii Alexandriei au trebuit nu doar să învețe, ci și să se lupte pentru a păzi turma lui Hristos de rătăciri, de prigoane și de violențe. Împotriva lor se ridicau nu doar filosofi elini necredincioși, ci și mulțimi înverșunate, instigate de conducători păgâni care nu puteau îngădui propovăduirea Evangheliei. Printre miile de creștini care au suferit în Alexandria s-a numărat și Sfântul Sfințit Mucenic Teodor, arhiepiscopul cetății, un om al credinței care a strălucit prin statornicia și curajul său.
Păstorirea Sfântului Teodor
Sfântul Teodor a fost chemat la înalta slujire arhiepiscopală într-o perioadă grea pentru Biserică. Din rânduiala lui Dumnezeu, el a păstorit poporul alexandrinilor vreme de doi ani, timp în care s-a dovedit un slujitor devotat și un apărător al credinței curate. În scurta sa păstorire, Sfântul Teodor a lucrat pentru mântuirea credincioșilor, a învățat poporul și s-a ostenit să aducă lumină în sufletele celor rătăciți.
Cu inima arzând de dragoste pentru Hristos, el nu s-a mulțumit doar să păstorească turma sa, ci s-a străduit să întoarcă pe elini de la închinarea la idoli și să îi aducă la cunoașterea lui Dumnezeu. Această lucrare, însă, avea să-i atragă ura necredincioșilor, care nu puteau îngădui ca învățăturile lor să fie puse în umbră de lumina Evangheliei.
Începutul prigoanei și mânia mulțimii
Când poporul alexandrinilor a aflat că Sfântul Teodor nu doar mărturisește pe Hristos, ci și slujește Lui cu statornicie și învață pe elini să creadă în adevăratul Dumnezeu, au tăbărât cu furie asupra lui. Mulțimile înverșunate, instigate de necredința lor și de ura față de creștini, au pus mâna pe ierarh și l-au tras în mijlocul lor, fără rușine și fără teamă de pedeapsă.
Acesta a fost începutul pătimirilor sale, începutul martiriului prin care Sfântul Teodor avea să devină mărturisitor al lui Hristos prin sângele său. Cei care îl priveau ca pe un dușman al zeilor lor erau hotărâți să-l facă să tacă, să oprime propovăduirea lui și să-l zdrobească prin suferințe trupești.
Chinurile Sfântului Teodor
Mai întâi, păgânii l-au chinuit cumplit. L-au bătut fără milă, încercând să-i zdrobească trupul pentru a-i slăbi credința. Dar Sfântul Teodor nu s-a plâns și nici nu s-a lepădat de numele lui Hristos, ci a răbdat toate cu liniște și cu nădejde în Dumnezeu. Văzând că nu pot să-l clintească, au căutat să îl umilească prin batjocură.
Au împletit o cunună de spini și i-au pus-o pe cap, ca să-l hulească, imitând batjocura la care fusese supus însuși Mântuitorul. L-au bătut peste ochi, au râs de el și l-au batjocorit în fel și chip, crezând că astfel îl vor face să-și piardă curajul. Dar ierarhul, în aceste momente de suferință, s-a asemănat și mai mult cu Hristos Domnul, care a răbdat din iubire pentru lume.
Chinurile sale nu au fost doar fizice, ci și morale, căci batjocura este unul dintre cele mai grele tratamente pentru un om care Îl iubește pe Dumnezeu și slujește cu conștiință curată. Dar, în toate acestea, Sfântul Teodor s-a arătat neclintit, împărtășind aceeași răbdare și demnitate pe care au arătat-o toți mucenicii Bisericii.
Aruncarea în mare și minunea izbăvirii
După ce l-au batjocorit și l-au torturat, păgânii au hotărât să-l piardă cu desăvârșire. L-au aruncat în mare, crezând că astfel își vor atinge scopul și că trupul său va dispărea fără urmă. Însă Dumnezeu, Care îi ocrotește pe cei credincioși, l-a scos pe Sfântul Teodor sănătos din valurile mării. Minunea aceasta a fost o mustrare pentru necredincioși și o mărturie a puterii lui Dumnezeu, Care nu îngăduie ca slujitorii Săi să fie biruiți fără voia Lui.
Această izbăvire miraculoasă a arătat că Sfântul Teodor era plăcut lui Dumnezeu, dar a stârnit și mai mult ura păgânilor, care nu puteau înțelege cum un om aruncat în adâncurile mării putea ieși la mal fără nicio vătămare. În loc să se pocăiască sau să vadă în aceasta un semn al adevărului propovăduit de ierarh, ei au înverșunat prigoana.
Decapitarea Sfântului și cununa muceniciei
Văzând minunea, dregătorul Alexandriei s-a înfuriat și a poruncit ca Sfântului Teodor să i se taie capul. Prin această poruncă nedreaptă, persecutorii au vrut să pună capăt unei vieți care pentru ei era o mustrare continuă a necredinței lor. Astfel, Sfântul Teodor a primit cununa muceniciei, murind pentru Hristos la anul 606, după cum mărturisește tradiția.
Moartea sa nu a fost o înfrângere, ci o biruință. Așa cum sângele mucenicilor a devenit sămânța creștinilor, tot astfel și sângele Sfântului Teodor a întărit credința celor din Alexandria și a luminat inimile celor care căutau adevărul. Cu moartea sa, Sfântul Teodor a intrat în ceata sfinților care s-au jertfit pentru credință, lăsând în urmă o pildă de neclintire și iubire față de Hristos.
Moștenirea duhovnicească a Sfântului Teodor
Deși a păstorit puțin timp, moștenirea sa duhovnicească este neprețuită. Viața și pătimirea lui arată că un adevărat păstor nu se teme de prigoane atunci când vine vorba de apărarea credinței și de mântuirea celor încredințați lui. El a răbdat chinuri asemănătoare cu cele ale Mântuitorului, arătând că iubirea pentru Hristos este mai puternică decât frica de moarte.
Sfântul Teodor rămâne pentru credincioși un exemplu de curaj, statornicie și jertfelnicie. El a fost un om obișnuit chemat la o misiune extraordinară, iar prin credința sa a reușit să învingă ura, batjocura și primejdia morții. În fiecare an, Biserica îl pomenește ca pe un mucenic autentic, un ierarh care nu și-a cruțat viața pentru Evanghelie.
Sfântul Sfințit Mucenic Teodor, arhiepiscopul Alexandriei, se numără printre acei mari slujitori ai lui Hristos care au strălucit prin credință și jertfă
Prigoana, chinurile, aruncarea în mare și moartea prin decapitare nu au fost pentru el motive de teamă, ci trepte spre unirea cu Hristos, pentru Care și-a dăruit viața. Viețile acestor sfinți rămân pentru noi o chemare la statornicie, la mărturisirea credinței cu curaj și la asumarea Evangheliei în viața de zi cu zi.
Să urmăm pilda lui și să ne rugăm Sfântului Teodor să ne întărească în credință, să ne ocrotească și să ne lumineze în călătoria noastră către împărăția lui Dumnezeu.