Sfântul Sfințit Mucenic Policarp, episcopul Smirnei, este una dintre cele mai luminoase figuri ale creștinismului apostolic, un păstor care a unit în viața sa credința primită de la Sfinții Apostoli cu mărturisirea sângeroasă pentru Hristos.
Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la data de 23 februarie, cinstindu-l ca pe un ierarh sfânt, dascăl al dreptei credințe și mucenic neînfricat.
Viața sa se întinde peste primele veacuri ale creștinismului, când Biserica era încă prigonită, iar mărturisirea lui Hristos cerea nu doar cuvânt, ci și jertfă. Sfântul Policarp a fost rod al acestei epoci sfinte, devenind veriga vie dintre Apostoli și generațiile următoare de creștini.
Nașterea și copilăria ocrotită de Dumnezeu
Potrivit tradiției bisericești, Sfântul Policarp s-a născut în Efes, în Asia Mică, din părinți binecredincioși, Pangratie și Teodora. Pentru credința lor în Hristos, aceștia au fost arestați și aruncați în temniță. În acel loc de suferință, mama sfântului l-a născut pe prunc.
Dumnezeu, Care veghează asupra aleșilor Săi, nu a lăsat copilul pradă păgânilor. Un înger a ocrotit familia și a rânduit ca pruncul să fie dus în taină la o văduvă creștină bogată și evlavioasă, cu numele Calista. Aceasta l-a primit ca pe propriul fiu, l-a botezat și l-a crescut în credința creștină.
Între timp, părinții săi au primit cununa muceniciei, fiind omorâți pentru mărturisirea lui Hristos. Astfel, încă din pruncie, Policarp a devenit fiu al mucenicilor și moștenitor al jertfei lor.
Copilul a crescut în frica lui Dumnezeu, arătând din tinerețe înțelepciune, blândețe și dragoste pentru rugăciune. Nu se îndeletnicea cu jocurile copilărești, ci căuta compania oamenilor înțelepți și a celor îmbunătățiți, deprinzând smerenia, milostenia și viața curată.
Ucenic al Apostolilor și slujitor al Bisericii
Ajuns la vârsta tinereții, Policarp a dorit să vadă și să urmeze pe Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, care încă propovăduia în Asia Mică. L-a găsit împreună cu alți mari bărbați apostolici, între care Ignatie Teoforul și Bucol al Smirnei.
Rămânând lângă ei, Policarp a devenit ucenic direct al Apostolilor, ascultând mărturiile despre viața și învățătura Mântuitorului. Această apropiere de martorii direcți ai Domnului i-a dat o autoritate duhovnicească rară, făcând din el unul dintre cei mai importanți păstrători ai tradiției apostolice.
Episcopul Bucol al Smirnei, văzând viața lui sfântă și darurile sale, l-a hirotonit diacon, apoi preot, iar înainte de moarte l-a desemnat urmaș la scaunul episcopal. Astfel, Policarp a devenit episcop al Smirnei, fiind întărit, după tradiție, chiar prin arătarea Domnului Iisus Hristos.
Păstor râvnitor și făcător de minuni
Ca episcop, Sfântul Policarp a păstorit cu râvnă apostolică, întărind credincioșii, aducând păgâni la Hristos și păzind dreapta credință de rătăciri. Era iubit de popor și respectat de cler pentru viața sa sfântă, pentru înțelepciune și pentru dragostea părintească.
Sfântul Ignatie al Antiohiei, mergând spre mucenicie la Roma, i-a scris cu multă dragoste, arătând cât de important era pentru Biserică: vremurile, spunea el, au nevoie de Policarp, precum corăbierii au nevoie de vânt și cei aflați în furtună caută un port.
Tradiția amintește că sfântul avea darul minunilor: vindeca bolnavi, izgonea duhuri rele, oprea incendii și aducea ploaie în vreme de secetă. Dar mai presus de toate, puterea sa era în rugăciune și în viața curată.
De asemenea, Sfântul Policarp a scris o epistolă către Filipeni, păstrată până astăzi, în care îndeamnă la credință statornică, la lepădarea iubirii de arginți și la viață morală curată. Cuvintele sale arată un păstor cu inimă de părinte și cu grijă pentru sănătatea duhovnicească a Bisericii.
Mărturia Sfântului Irineu
Unul dintre ucenicii săi, Sfântul Irineu al Lyonului, a lăsat o mărturie emoționantă despre el. Își amintea cum, fiind copil, îl asculta pe Policarp povestind despre întâlnirile sale cu Apostolul Ioan și despre cele auzite de la martorii direcți ai Domnului.
Irineu spune că a păstrat cuvintele lui Policarp nu pe table de scris, ci în adâncul inimii sale. Această mărturie confirmă că Policarp era nu doar un episcop local, ci o punte vie între Apostoli și Biserica universală.
Prigoana și arestarea
În vremea împăratului Marcus Aurelius, a izbucnit o persecuție cumplită împotriva creștinilor. Păgânii îl numeau pe Policarp „tatăl creștinilor” și cereau moartea lui.
La rugămintea credincioșilor, sfântul s-a retras pentru o vreme într-un sat din apropierea Smirnei. Acolo, cu trei zile înainte de arestare, a avut o descoperire că va fi ars de viu pentru Hristos.
Când soldații au venit să-l prindă, nu s-a ascuns, ci i-a primit cu blândețe și i-a poftit la masă, cerând doar răgaz pentru rugăciune. S-a rugat îndelung pentru Biserică, pentru lume și chiar pentru prigonitori.
Această liniște înaintea morții arată măsura sfințeniei sale.
Judecata și mărturisirea
Aducându-l la judecată, dregătorul a încercat să-l convingă să se lepede de Hristos, spunându-i să-și cruțe bătrânețile.
Răspunsul sfântului a rămas celebru în istoria creștinismului:
„De optzeci și șase de ani Îi slujesc lui Hristos și nu mi-a făcut niciun rău. Cum aș putea să hulesc pe Împăratul meu Care m-a mântuit?”
Văzând neclintirea lui, judecătorul l-a condamnat la ardere pe rug.
Mucenicia minunată
Când a fost dus la locul execuției, călăii au vrut să-l pironească în cuie, dar sfântul a spus că Domnul îi va da putere să stea nemișcat, fiind legat doar cu frânghii.
Ridicându-și mâinile, s-a rugat îndelung, mulțumind lui Dumnezeu că l-a învrednicit să fie numărat între mucenici.
Focul aprins în jurul lui nu i-a ars trupul, ci flăcările s-au ridicat ca o boltă în jurul său, fără să-l atingă. Văzând aceasta, păgânii s-au înspăimântat și au poruncit să fie străpuns cu o armă.
Când a fost rănit, sângele care a curs a stins focul, iar trupul a rămas nears. După moarte, păgânii au ars trupul, dar creștinii au adunat cu evlavie rămășițele sale și au început să prăznuiască anual ziua muceniciei.
Moștenirea duhovnicească
Sfântul Policarp rămâne unul dintre cei mai importanți Părinți Apostolici ai Bisericii.
Viața sa arată:
- continuitatea dintre Apostoli și Biserica de mai târziu,
- puterea păstorului care își iubește turma,
- statornicia credinței până la moarte,
- biruința harului asupra fricii.
El ne învață că adevărata credință nu este doar o învățătură, ci o viață întreagă trăită în ascultare de Hristos.
Sfântul Sfințit Mucenic Policarp, episcopul Smirnei, a fost păstor apostolic, învățător al dreptei credințe și mucenic biruitor
Crescut în suferință, format de Apostoli, iubit de Biserică și încununat prin focul martiriului, el rămâne chip al ierarhului desăvârșit.
Prin viața sa vedem că Dumnezeu își pregătește sfinții încă din pruncie, îi întărește în slujire și îi preaslăvește prin jertfă.
Pentru rugăciunile Sfântului Sfințit Mucenic Policarp, să ne întărească Domnul în credință, să ne dăruiască statornicie în încercări și să ne învrednicească de dragostea cea neclintită pentru Hristos, Căruia I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei
Glasul 4
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinte Mucenice Policarp, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Sfinţit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei
Glas 1
Podobie: Ceata îngerească…
Roade cuvântătoare aducând Domnului, Înţeleptule Ierarh Policarp, prin fapte Dumnezeieşti, te-ai arătat după vrednicie Dumnezeiesc ierarh, fericite. Pentru aceasta astăzi, luminându-ne cu cuvintele tale, lăudăm pomenirea ta cea vrednică de laudă preaslăvind pe Domnul.