Pe data de 15 octombrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Lucian, preotul din Antiohia, unul dintre cei mai luminați dascăli ai dreptei credințe din primele veacuri creștine. Prin învățătura, sfințenia și mucenicia sa, Sfântul Lucian a fost un adevărat stâlp al Bisericii, un om care a unit înțelepciunea cărturarului cu jertfa mărturisitorului.
El a trăit într-o vreme de mari frământări pentru creștini, sub domnia împăratului Maximian Galeriu, când mărturisirea lui Hristos se plătea adesea cu viața. Însă Sfântul Lucian, preot cu viață îngerească și cu minte luminată de Duhul Sfânt, a rămas neclintit, dovedind că adevărata înțelepciune se arată în dragostea jertfelnică pentru Dumnezeu.
Originea și copilăria
Sfântul Lucian s-a născut în cetatea Samosata din Siria, din părinți drept-credincioși și binecinstitori de Dumnezeu. Încă din copilărie, s-a arătat înzestrat cu o minte ageră și cu o inimă blândă, înclinată spre rugăciune și milostenie. La vârsta de doisprezece ani a rămas orfan, dar în loc să se lase copleșit de durere, a transformat pierderea în prilej de jertfă: averea moștenită de la părinți a împărțit-o săracilor, iar el s-a retras să ducă o viață de asceză și de studiu.
Tânărul Lucian s-a deprins cu citirea Sfintei Scripturi, postind aspru și rugându-se neîncetat. Nu bea vin, ci numai apă; mânca o dată pe zi, iar uneori nu gusta nimic toată săptămâna. Se hrănea cu pâine și apă, dar mai ales cu cuvântul lui Dumnezeu. Chipul îi era mereu blând și liniștit, iar vorbele lui izvorau din adâncul inimii, pline de pace și înțelepciune.
Lucrarea duhovnicească și slujirea preoțească
Prin trăirea sa aleasă și prin dragostea de carte, Sfântul Lucian a fost hirotonit preot în cetatea Antiohia, unul dintre cele mai importante centre ale creștinismului timpuriu. Aici, el a devenit cunoscut nu doar ca un slujitor vrednic, ci și ca un mare învățător și tâlcuitor al Scripturilor.
Dorind ca și alții să sporească în cunoștința lui Dumnezeu, Sfântul Lucian a întemeiat o școală teologică la Antiohia, unde a adunat mulțime de ucenici. Îi învăța nu doar teologia, ci și cum să trăiască după poruncile Evangheliei. El era, cum spun scrierile vechi, „învățător al îndoitei înțelepciuni”: cea a cuvântului scris și cea a faptelor bune.
Lucian era iscusit și la scriere: copia cărți sfinte cu o frumusețe rară și cu o viteză uimitoare. Din lucrarea mâinilor sale se hrănea pe sine și îi ajuta pe cei săraci. În același timp, a adus o mare contribuție teologică, îndreptând textul Sfintei Scripturi din limba greacă după cel ebraic, pentru a curăța denaturările strecurate de eretici și de copişti neglijenți.
Această lucrare de revizuire a Scripturii, care a pus temelia unei traduceri corecte, a fost considerată una dintre cele mai importante contribuții la cultura creștină a primelor veacuri. Sfântul Lucian a fost astfel nu doar un preot, ci și un mare teolog, filolog și apărător al adevărului dumnezeiesc.
Prigoana împăratului Maximian
La începutul secolului al IV-lea, împăratul Maximian Galeriu, unul dintre cei mai aprigi prigonitori ai creștinilor, a pornit o campanie sângeroasă împotriva Bisericii. După ce îi ucisese pe Sfântul Antim al Nicomidiei și pe Sfântul Petru al Alexandriei, el a aflat despre Lucian, vestit în tot Răsăritul pentru înțelepciunea și sfințenia lui.
Socotind că, dacă va ucide pe marii învățători ai credinței, va slăbi întreaga Biserică, Maximian a poruncit ca Sfântul Lucian să fie prins. În vremea aceea, preotul Lucian s-a ascuns pentru o vreme, dar un preot eretic, Pangratie, robit de invidie și de ură, l-a trădat, asemenea lui Iuda, dându-l pe mâna păgânilor.
Drumul spre mucenicie
Sfântul a fost prins și dus în lanțuri la Nicomidia, unde a fost aruncat în temniță. Pe drum, cuvântul său plin de Duh Sfânt a mișcat inimile a patruzeci de soldați păgâni, care, luminându-se de credință, au primit și ei moarte mucenicească. Astfel, din suferința lui Lucian a rodit o întreagă ceată de sfinți.
În fața împăratului, Sfântul Lucian a mărturisit cu îndrăzneală că Hristos este singurul Dumnezeu adevărat. Maximian, temându-se de puterea cuvintelor lui, a poruncit ca discuția să se facă de după o perdea, neîndrăznind să-l privească față către față. Când a văzut că nici amenințările, nici promisiunile nu-l clintesc din credință, l-a aruncat în temniță, osândindu-l la foame și sete.
Timp de mulți ani, Sfântul Lucian a răbdat chinuri cumplite: i-au fost frânte încheieturile mâinilor și picioarelor, a fost întins pe cioburi ascuțite și a fost lipsit de hrană zile întregi. Totuși, el nu a încetat să se roage și să-i întărească pe ceilalți creștini închiși împreună cu el.
Sfântul Ioan Gură de Aur, care a urmat tradiția școlii teologice de la Antiohia, avea să spună mai târziu despre el:
„Lucian a disprețuit foamea, învățându-ne și pe noi să biruim patimile trupului, ca prin înfrânare să ne pregătim pentru vremea încercării.”
Liturghia din temniță
În temniță, la praznicul Botezului Domnului, Sfântul Lucian și ceilalți creștini au dorit să se împărtășească cu Sfintele Taine. Prin pronia lui Dumnezeu, s-au putut aduce în ascuns puțină pâine și vin.
Cum Sfântul era slăbit și nu se putea ridica, a zis:
„Pe pieptul meu să faceți Sfânta Jertfă.”
Astfel s-a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie chiar pe pieptul Mucenicului, altar viu al jertfei lui Hristos. Cu lacrimi și cu bucurie sfântă, toți cei de față s-au împărtășit, simțind că cerul s-a unit cu temnița lor. Acea Liturghie, săvârșită în lanțuri, a rămas în istoria Bisericii ca o mărturie cutremurătoare a credinței și a puterii lui Dumnezeu care lucrează prin sfinți.
Mărturisirea finală
A doua zi, dregătorul a trimis ostași să vadă dacă Sfântul mai trăiește, poruncindu-le să-l sugrume dacă este viu. Când au intrat în temniță, Lucian, cu glas puternic, a strigat de trei ori: „Sunt creștin!” și, rostind aceste cuvinte, și-a dat duhul în mâinile lui Hristos. Era în anul 311.
Trupul Sfântului a fost aruncat în mare, dar un delfin, din voia lui Dumnezeu, l-a purtat pe spate până la țărm, unde creștinii l-au găsit și l-au îngropat cu cinste. După ani, Sfânta Împărăteasă Elena, mama Sfântului Constantin cel Mare, a ridicat o biserică deasupra mormântului său, ca semn de cinstire și recunoștință pentru jertfa acestui mare mărturisitor.
Moștenirea spirituală
Viața Sfântului Lucian ne rămâne o icoană vie a dăruirii totale lui Dumnezeu. Într-o lume în care credința era prigonită, el a arătat că adevărata tărie nu stă în puterea trupului, ci în curajul duhului.
Prin lucrarea sa teologică, a pus temelie pentru exegeza și teologia antiohiană, influențându-i mai târziu pe Sfinții Ioan Gură de Aur, Teodor de Mopsuestia și alți mari Părinți. Prin jertfa sa, a arătat că preotul adevărat nu este doar slujitor al altarului, ci și apărător al adevărului, chiar cu prețul vieții.
Astăzi, Sfântul Lucian ne cheamă la statornicie, la curăția credinței și la dragoste jertfelnică. Într-o epocă în care adevărul este adesea relativizat, el ne amintește că numai Hristos este Calea, Adevărul și Viața.
Mărturisitor al Adevărului și slujitor al dragostei dumnezeiești
Sfântul Sfințit Mucenic Lucian, preotul din Antiohia, rămâne pentru Biserică un model de preot învățat, de creștin statornic și de mărturisitor al lui Hristos. El a iubit Scriptura, a trăit în smerenie și a murit pentru Adevăr.
Viața lui ne învață că lumina lui Dumnezeu nu se stinge în temniță, ci acolo strălucește mai tare. Prin rugăciunile sale, să ne învrednicim și noi de înțelepciune, răbdare și credință tare în Domnul nostru Iisus Hristos.
Condacul Sfântului Mucenic Lucian, preotul
Glasul 2
Pe cea întru rugăciuni…
Pe cel ce a strălucit mai întâi în pustnicie şi apoi s-a luminat prin chinuri, toţi să-l cinstim pe Sfântul Mucenic Luchian cu cântări întru mărire, ca pe un luminător prealuminos, care nu încetează a se ruga pentru noi toţi.
Troparul Sfântului Mucenic Lucian, preotul
Glasul 4
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.