Într-o lume în care valorile se schimbă de la o generație la alta, viețile sfinților rămân repere stabile de credință, curaj și mărturisire. Unul dintre acești stâlpi ai Bisericii este Sfântul Sfințit Mucenic Ipatie, episcopul Gangrei, prăznuit de Biserica Ortodoxă la 31 martie. Un episcop înțelept și blând, un păstor adevărat al turmei lui Iisus Hristos și un mărturisitor neînfricat, Sfântul Ipatie a fost un model de slujire jertfelnică, dar și un combatant ferm al ereziei și al rătăcirii.
Nașterea și chemarea la slujire
Sfântul Ipatie s-a născut în Cilicia, în a doua jumătate a secolului al III-lea. Regiunea, aflată în sud-estul Asiei Mici (în Turcia de azi), a dat Bisericii mai mulți sfinți, printre care și Sfântul Mucenic Mamant și Sfântul Teodot. Încă din tinerețe, Ipatie s-a remarcat prin seriozitate, evlavie și dorință sinceră de a-L urma pe Iisus Hristos. A fost atras de viața duhovnicească, dar fără a fugi de oameni. A ales să slujească Bisericii prin rugăciune, învățătură și iubire de aproapele.
A fost hirotonit episcop al orașului Gangra, capitala regiunii Paflagonia (în Anatolia, partea nordică a Turciei de azi). Deși Gangra nu era o metropolă, episcopul Ipatie a reușit să transforme locul într-un centru spiritual respectat în întreaga zonă.
Păstor blând, dar neclintit în credință
Ca episcop, Sfântul Ipatie a fost un om al echilibrului: ferm în doctrină, dar plin de dragoste în purtare. Era apropiat de credincioși, cunoscut pentru blândețea sa, dar și pentru darul facerii de minuni și vindecarea bolnavilor. Mulți veneau la el pentru sfat, rugăciune sau alinare. A fost un ierarh care a trăit ceea ce a predicat: smerenie, curăție, rugăciune și răbdare.
Pe lângă grija pentru păstoriți, Sfântul Ipatie s-a implicat activ în viața Bisericii de atunci, marcată de mari frământări teologice. Perioada sa de slujire a coincis cu apariția și răspândirea ereziei ariene, care contesta dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu.
Mărturisitor la Sinodul I Ecumenic
În anul 325, Sfântul Ipatie a participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, convocat de împăratul Constantin cel Mare. Acolo, alături de mari ierarhi ai vremii – ca Sfântul Atanasie cel Mare și Sfântul Spiridon al Trimitundei – a mărturisit că Iisus Hristos este de o ființă cu Tatăl, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat.
Prin cuvântul său clar și ferm, a contribuit la condamnarea învățăturii lui Arie și la formularea Simbolului de credință (Crezul) pe care îl rostim și astăzi în Biserică. Din acel moment, Ipatie a devenit o țintă a arienilor, care nu l-au iertat pentru curajul și fermitatea sa.
Mucenicia
Moartea sa nu a venit din partea păgânilor, ci a unor eretici rătăciți, probabil arieni sau adepți ai sectei novatiene. Pe când se întorcea de la o călătorie (posibil de la Constantinopol), Sfântul Ipatie a fost atacat pe drum de o ceată de oameni înverșunați, care l-au recunoscut și au început să-l bată cu sălbăticie.
L-au lovit cu bâte și pietre, l-au rănit grav, iar în cele din urmă, o femeie posedată de duhuri necurate i-a dat lovitura de moarte cu o piatră în cap. Trupul său a fost lăsat acolo, pe drum, dar mai târziu a fost găsit de creștini care l-au dus cu cinste în Gangra.
Se spune că femeia care l-a ucis a înnebunit imediat, dar, venind cu lacrimi de pocăință la mormântul sfântului și rugându-se cu sinceritate, a fost vindecată în chip minunat. Aceasta a fost prima dintre multele minuni care s-au săvârșit la mormântul său.
Cinstirea și minunile sale
Moaștele Sfântului Ipatie au fost așezate în biserica din Gangra și au devenit izvor de tămăduire pentru bolnavi, orbi, paralizați și demonizați. Mărturii despre minunile sale au circulat în toată Asia Mică și cultul său s-a răspândit rapid în Biserică.
În icoane, Sfântul este reprezentat ca episcop, purtând veșminte arhierești și ținând adesea o cruce sau o Evanghelie, simboluri ale slujirii și ale mărturisirii sale.
Ce ne învață viața lui?
- Fidelitate până la capăt – Sfântul Ipatie nu a fost un martir întâmplător, ci un om care a trăit toată viața în slujirea adevărului. Nu a făcut compromisuri și nu a tăcut în fața ereziei.
- Blândețea nu exclude fermitatea – Deși era blând și milostiv, a știut să apere dogma cu toată puterea, fără ură, dar cu hotărâre. E o lecție pentru vremurile noastre, în care se confundă adesea iubirea cu relativismul.
- Minunile izvorăsc din sfințenie – Nu era un făcător de minuni spectaculos, ci un om al rugăciunii, iar Dumnezeu a lucrat prin el tocmai pentru că era curat la inimă și plin de har.
- Credința are preț – Nu toți sfinții au murit în colosseum. Unii, precum Ipatie, au fost uciși de oameni care se credeau religioși, dar trăiau în rătăcire. E o realitate valabilă și azi: credința cere jertfă, uneori chiar de la „cei dinăuntru”.
Condacul Sfântului Sfinţit Mucenic Ipatie, Episcopul Gangrei
Glasul 1
Cu curăţirea cea sufletească Dumnezeieşte într-armându-te şi rugăciunea cea neîncetată având-o ca pe o suliţă în mâini, cu tărie ai biruit cetele demonilor, Sfinte Sfinţite Părinte Ipatie; roagă neîncetat pe Hristos Dumnezeu, pentru sufletele noastre.
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Ipatie, Episcopul Gangrei
Glasul 4
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Ipatie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.Sfinte Sfinţite Muc