Sfântul Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei

Photo of author

By Adrian Serban

Biserica Ortodoxă îl pomenește la data de20 decembrie, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei, una dintre cele mai de seamă personalități ale Bisericii primare, un adevărat stâlp al credinței apostolice și un exemplu luminos de jertfă, dragoste și mărturisire pentru Domnul nostru Iisus Hristos.

Originea și numele de „Teoforul”

Sfântul Ignatie a trăit în vremea în care Domnul Iisus Hristos încă propovăduia pe pământ. Potrivit Sfintei Tradiții, el este pruncul pe care Mântuitorul l-a luat în brațe și l-a pus în mijlocul ucenicilor: Şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în Împărăţia cerurilor. Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte.(Matei 18, 3-5).

Pentru aceasta, Sfântul Ignatie a fost numit Teoforul, adică „Purtătorul de Dumnezeu”, atât pentru că a fost purtat de mâinile Dumnezeului întrupat, cât și pentru că purta neîncetat în inima și pe buzele sale Numele Domnului. El a fost cu adevărat un vas ales, asemenea Sfântului Apostol Pavel, purtând pe Hristos în cuvânt, în credință și în mărturisire.

Ucenic al Apostolilor și episcop al Antiohiei

Sfântul Ignatie a fost ucenic al Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, împreună cu Sfântul Policarp, episcopul Smirnei. De la marele Apostol al iubirii a primit dreapta credință, învățătura cea adevărată și râvna pentru păstrarea unității Bisericii.

După Sfântul Evod, cu sfatul și rânduirea Sfinților Apostoli, Sfântul Ignatie a fost așezat episcop al Antiohiei Siriei. Antiohia era una dintre cele mai importante cetăți ale lumii de atunci și locul unde ucenicii Domnului au fost numiți pentru prima dată „creștini”. Ca episcop, Sfântul Ignatie a păstorit Biserica lui Hristos cu multă osteneală și sudoare, semănând cuvântul adevărului și întărind pe credincioși în dreapta credință.

Rânduieli bisericești și cântarea antifonală

Sfântul Ignatie s-a arătat nu doar păstor al sufletelor, ci și bun îndreptător al rânduielilor bisericești. Printr-o descoperire dumnezeiască, el a văzut în vedenie cetele îngerești lăudând pe Dumnezeu în chip antifonal: o ceată cânta, iar cealaltă asculta, apoi rânduiala se schimba, toate preamărind neîncetat Preasfânta Treime.

Urmând acestei descoperiri, Sfântul Ignatie a introdus cântarea antifonală în Biserica Antiohiei, rânduială care s-a răspândit apoi în întreaga Biserică. Astfel, el a contribuit în mod esențial la organizarea cultului creștin și la frumusețea slujbelor bisericești.

Prigoana lui Traian și mărturisirea credinței

În vremea împăratului Traian (98–117), Imperiul Roman a fost cuprins de prigoane aspre împotriva creștinilor. După biruințele sale militare, Traian a poruncit să se aducă jertfe zeilor păgâni, socotind că aceștia i-au dăruit victoria. Creștinii, refuzând să se închine idolilor și mărturisindu-L pe Hristos ca adevărat Dumnezeu, au fost supuși la chinuri și moarte.

Trecând Traian prin Antiohia în drum spre războiul cu perșii, Sfântul Ignatie a fost pârât înaintea lui pentru că propovăduia pe Hristos cel răstignit și învăța disprețuirea bogățiilor, fecioria și lepădarea de plăcerile lumești. Aducându-l înaintea sa, împăratul a încercat prin amenințări și făgăduințe să-l înduplece să jertfească idolilor, promițându-i chiar ranguri înalte. Dar Sfântul Ignatie a rămas neclintit în mărturisirea sa.

Drumul muceniciei către Roma

Văzând statornicia sa, împăratul Traian a poruncit ca Sfântul Ignatie să fie legat în lanțuri și trimis la Roma, sub paza a zece ostași, pentru a fi dat mâncare fiarelor în circ. Pe acești soldați, pentru asprimea lor, Sfântul îi numea „cei zece leoparzi ai mei”.

În lunga și dureroasa călătorie spre Roma, Sfântul Ignatie a întărit Bisericile din cetățile prin care trecea. Credincioșii îi ieșeau înainte în cete, arătându-i dragostea și cinstirea lor. Din această perioadă ne-au rămas cele șapte epistole ale sale, adevărate mărturii ale credinței apostolice și ale învățăturii despre Biserică, episcopat și Sfânta Liturghie.

Dorul de mucenicie și jertfa supremă

Sfântul Ignatie nu se temea de moarte, ci de un singur lucru: ca nu cumva creștinii să-i împiedice mucenicia prin rugăciuni sau intervenții omenești. În Epistola către Romani, el scria cu adâncă dorire: „Sunt grâul lui Dumnezeu și vreau să fiu măcinat de dinții fiarelor, ca să mă fac pâine curată lui Hristos”.

Ajuns la Roma, Sfântul Ignatie a fost aruncat în circ, iar leii sloboziti asupra lui l-au sfâșiat, lăsând numai oasele cele mari. Creștinii le-au adunat cu evlavie și le-au dus în Antiohia. Se spune că, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, inima Sfântului a rămas neatinsă, iar înlăuntrul ei s-a aflat scris cu litere de aur Numele Domnului Iisus Hristos.

Cinstirea și moștenirea duhovnicească

Pentru dragostea sa arzătoare față de Hristos, Sfântul Ignatie a fost cinstit de marii Părinți ai Bisericii, între care și Sfântul Ioan Gură de Aur, care a spus despre el că „și-a jertfit trupul cu aceeași ușurință cu care cineva își dezbracă haina”.

Moaștele sale au fost mutate mai târziu la Roma, unde se păstrează până astăzi, iar Sfântul s-a arătat de multe ori lucrător de minuni, ajutând pe cei ce îl cheamă cu credință.

Sfântul Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul rămâne până astăzi un model viu de credință, ascultare și dragoste jertfelnică pentru Hristos

Viața sa arată că adevărata putere a Bisericii nu stă în bogății sau privilegii lumești, ci în mărturisirea curată a credinței și în unirea cu Hristos până la moarte. Prin rugăciunile sale, să ne întărească și pe noi în dreapta credință și în iubirea de Dumnezeu.

Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul

Glasul 4

Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnzeu însuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credință răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Ignatie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul

Glasul 3

Fecioara astăzi…

Ziua cea purtătoare de lumină a strălucitoarelor tale nevoințe vestește mai înainte tuturor pe Cel ce S-a născut din Fecioara; că de Acesta însetând și din dragostea de a te îndulci de El, te-ai grăbit a fi măcinat de fiare. Pentru aceasta de Dumnezeu purtător ai fost numit, Ignatie, mărite.

Sfinte Sfințit Mucenic Ignatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoșii!