Sfântul Sfințit Mucenic Clement, episcopul Romei, este una dintre cele mai luminoase figuri ale Bisericii din primele veacuri, un ierarh desăvârșit, păstor neînfricat și apărător al credinței apostolice. Viața lui îmbină taina rânduielii dumnezeiești, drama suferinței, râvna misionară și strălucirea muceniciei, lăsând în istorie o mărturie nepieritoare.
Nașterea și începuturile vieții
Sfântul Clement s-a născut în vechea Romă, într-o familie vestită prin rang și noblețe. Tatăl său, Faust, era de viță împărătească, iar mama sa, Matilda, provenea din rudenia cezarilor August și Tiberiu. Deși părinții săi erau păgâni, Clement avea să fie rânduit de Dumnezeu încă din copilărie pentru o lucrare sfântă, iar încercările prin care familia lui a trecut s-au transformat, în timp, în semne ale proniei dumnezeiești.
Viața părinților lui Clement a fost tulburată de o ispită grea. Fratele lui Faust, om desfrânat, s-a aprins de dorință necurată față de Matilda, soția fratelui său. Nevrând să își rușineze familia, Matilda n-a spus nimic despre încercarea aceasta, ci a căutat o cale de a se îndepărta de primejdie. A născocit un vis și i-a spus soțului ei că un bărbat bătrân, asemenea unui zeu, îi vestise că ea și cei doi fii mai mari, Faust și Faustinian, aveau să moară dacă rămâneau în Roma. Faust, temându-se pentru viața lor, a trimis-o împreună cu copiii la Atena, pentru zece ani.
Despărțirea a fost dureroasă. Matilda, însoțită de robi, slugi și o mare avere, a plecat spre Grecia, iar Faust a rămas în Roma împreună cu mezinul Clement. Dar corabia a fost cuprinsă de furtună, sfărâmată noaptea de valuri, iar cei mai mulți dintre cei aflați pe ea s-au înecat. Matilda a fost purtată de mare până la un ostrov din apropierea cetății Antandros, în Asia Mică. Acolo, salvată de localnici, a început o viață simplă, trăind din osteneala mâinilor sale, crezând că fiii ei au pierit.
Această dramă a copilăriei lui Clement, istorisită pe larg în „Clementinele” vechi, arată cu câtă înțelepciune Dumnezeu pregătea pentru el un drum al căutării, al lacrimilor și al regăsirii, care avea să-i apropie inima de Evanghelie.
Întâlnirea cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel
La Roma, tânărul Clement s-a format în școlile elinești, deprinzând filosofia și retorica. Dar setea lui de adevăr era mai mare decât putea să-i ofere înțelepciunea păgână. În acea vreme, vestea propovăduirii Sfântului Apostol Petru ajunsese în Roma, iar Clement, cercetat în inimă de harul lui Dumnezeu, L-a căutat pe Hristos în predica apostolică.
Tradițiile Bisericii spun că Sfântul Apostol Petru, întâlnindu-l, l-a învățat credința cea adevărată și l-a luminat cu botezul. De asemenea, Sfântul Apostol Pavel îl amintește în Epistola către Filipeni ca pe un lucrător credincios al Evangheliei. Clement a devenit astfel apropiat al apostolilor, părtaș al tainei propovăduirii și martor al ultimelor lor zile la Roma.
Râvna pentru Biserică și scrierile apostolice
Fiind înzestrat cu o minte pătrunzătoare și cu un caracter blând, Clement s-a făcut repede cunoscut prin înțelepciunea și dreapta sa socoteală. Tradiția îi atribuie scrierea „Așezămintele Sfinților Apostoli”, lucrare veche care cuprinde rânduieli bisericești, norme liturgice și învățătura apostolică păstrată în primele comunități creștine.
După mucenicia Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Clement a fost ales episcop al Romei, fiind al treilea urmaș al lor, după Lin și Anaclet. A păstorit aproximativ zece ani, într-o perioadă de tensiuni interne și externe pentru Biserică.
Epistola către corinteni, lucrarea păcii
Unul dintre cele mai prețioase documente ale creștinismului primar este ,,Epistola I a Sfântului Clement către corinteni”. Aceasta a fost scrisă în anul 96, în vremea unei tulburări mari în Biserica din Corint, unde unii credincioși s-au ridicat împotriva preoților lor, alungându-i fără temei.
Clement, cu autoritatea Bisericii Romei și cu înțelepciunea apostolică, îi îndeamnă la pace, supunere față de rânduiala bisericească și revenire la dragostea frățească. Epistola este atât de puternică, încât corintenii au primit-o cu smerenie, și pacea s-a reîntors în comunitatea lor. Atât de mult au prețuit-o, încât se citea în adunările liturgice vreme de multe generații.
Acest gest de împăcare arată profund grija pastorală a Sfântului Clement, iubirea sa pentru unitatea Bisericii și înțelegerea dreptei rânduieli. El s-a dovedit nu doar un ierarh, ci un adevărat părinte al păcii.
Prigoana și mucenicia
Pe vremea împăratului Traian (98–117), prigoana împotriva creștinilor s-a întețit. Clement, nevoind să lepede credința sau să tacă în fața nedreptății, a fost prins și judecat. Împăratul l-a trimis în surghiun în cetatea Cherson, în Crimeea, o regiune aspră și îndepărtată, plină de păgâni neprimitori.
Dar și acolo Sfântul Clement a devenit lumină. A întărit pe creștinii persecutați, a botezat mulți elini, a ridicat biserici și a devenit păstor al tuturor celor izgoniți. Oamenii locului, văzând minunile ce se săvârșeau prin rugăciunile lui, primeau credința cu bucurie.
În cele din urmă, temându-se de răspândirea creștinismului, dregătorii l-au osândit la moarte. I-au legat de gât o ancoră de corabie și l-au aruncat în adâncul mării, crezând că astfel îi vor ascunde și trupul, și sfințenia.
Dar Dumnezeu a preaslăvit pe sluga Sa.
Minunea depărtării mării
După mucenicia lui, marea s-a retras în chip minunat, descoperind credincioșilor locul unde se afla mormântul sfântului. În fiecare an, la pomenirea lui, apa se despărțea până la trei mile de țărm, lăsând drumul ca pe uscat. Poporul mergea acolo timp de șapte zile, săvârșind prăznuirea, cu lacrimi și bucurie sfântă.
Odată, după săvârșirea praznicului, un copil a rămas uitat lângă mormânt, iar marea s-a întors, acoperind locul. Părinții au plâns neîncetat tot anul, până ce, la sărbătoarea următoare, când marea iarăși s-a retras, au alergat în locul minunii și l-au aflat pe copilul lor viu, nevătămat, mângâiat și hrănit de Sfântul Clement.
Această întâmplare a sporit și mai mult credința poporului, iar memoria sfântului s-a răspândit în toată Biserica.
Moștenirea Sfântului Clement
Sfântul Clement este cinstit în întreaga creștinătate ca unul dintre marii Părinți apostolici. Opera și epistola sa au rămas modele de pastorală, de dragoste și de unitate. În fiecare generație, Biserica a văzut în el un exemplu desăvârșit de episcop — smerit în viață, drept în slujire, tare în credință și neclintit în mărturisire.
Moștenirea sa cuprinde:
- credința apostolică primită direct de la Petru și Pavel,
- scrieri importante pentru rânduiala Bisericii,
- mărturia slujirii jertfelnice,
- minuni care au arătat puterea lui Dumnezeu și după mutarea sa.
Pomenit în fiecare an la data de 24 noiembrie, Sfântul Clement rămâne un stâlp al Bisericii, un ierarh care a înțeles că adevărata putere stă în dragoste, în răbdare și în mărturisirea neclintită a lui Hristos.
Viața Sfântului Sfințit Mucenic Clement, episcopul Romei, este un izvor de lumină pentru toți creștinii
Deși venea din neam împărătesc, el a ales să fie slujitor al Împăratului ceresc. Deși putea cu ușurință să trăiască în cinste lumească, a ales smerenia apostolică. Și deși putea să scape de moarte, a preferat să mărturisească până la capăt credința care i-a adus mântuire.
Prin el învățăm că adevărata noblețe nu vine din sângele strămoșilor, ci din ascultarea de Dumnezeu; că dragostea trebuie să aducă pace, iar suferința pentru Hristos devine cunună veșnică.
Sfântul Clement rămâne un model de curaj, de dragoste și de sfințenie, un ierarh care a păstorit cu blândețe, a scris cu înțelepciune, a suferit cu demnitate și a biruit prin Domnul Iisus Hristos.
Condacul Sfântului Sfinţit Mucenic Clement, Episcopul Romei şi al Sfântului Sfinţit Mucenic Petru, Episcopul Alexandriei
Glasul 4
Arătatu-Te-ai astăzi…
Ca cei ce sunteţi turnuri neclintite şi Dumnezeieşti ale Bisericii, stâlpi de Dumnezeu însufleţiţi şi puternici ai dreptei credinţe, Sfinţilor Clement şi Petru, Prealăudaţilor, ocrotiţi pe toţi cu mijlocirile voastre!
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Clement, Episcopul Romei şi al Sfântului Sfinţit Mucenic Petru, Episcopul Alexandriei
Glasul 4
Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.