În ziua de 16 iulie, Biserica Ortodoxă face pomenirea unuia dintre cei mai luminați mărturisitori ai credinței din timpul prigoanei lui Dioclețian: Sfântul Sfințit Mucenic Atinoghen, episcopul Pidahtoei, împreună cu cei zece ucenici ai săi. Istoria vieții acestui mare ierarh și a obștii sale este una dintre cele mai mișcătoare pagini din sinaxarele ortodoxe, o adevărată mărturie a iubirii de Dumnezeu și a statorniciei în credință chiar cu prețul vieții.
Prigonirea creștinilor în vremea lui Dioclețian
În anii cumplitei prigoane declanșate de împăratul roman Dioclețian (284–305), creștinii au fost supuși la torturi inimaginabile. În acele vremuri de mare încercare, chiar rudele apropiate se trădau între ele, de frica represaliilor: părinți își denunțau copiii, frații își vindeau frații, iar prietenii deveneau delatori.
În acest context de teroare, în cetatea Sevastiei din Armenia a fost trimis un ighemon crud și fără milă, numit Filomarh. Acesta a început o amplă campanie de exterminare a creștinilor, îndemnând poporul să aducă jertfe zeilor păgâni cu mult fast și veselie. Cu toate acestea, o mare parte din populație a refuzat să renunțe la Domnul Iisus Hristos, strigând în public: „Suntem creștini și nu ne vom închina idolilor!”. Ca urmare, mulți au fost uciși pe loc pentru mărturisirea credinței.
Episcopul Atinoghen și obștea sa
Printre cei vizați de persecuții se afla și Sfântul Atinoghen, episcop al unei cetăți numite Pidahtoea, aproape de Sevastia. Om al lui Dumnezeu, Atinoghen trăia într-o mică mănăstire împreună cu zece ucenici ai săi, ducând o viață de post, rugăciune și jertfă. Cunoscut pentru virtuțile și râvna sa, el atrăgea pe mulți păgâni către credința creștină, fapt care a stârnit furia autorităților păgâne.
Aflând de existența lui, ighemonul Filomarh a trimis soldați să-l aresteze. Însă Atinoghen, aflându-se plecat din mănăstire pentru nevoile obștii, nu a fost găsit. În schimb, cei zece ucenici ai săi au fost prinși, legați și duși în Sevastia, unde au fost aruncați în temniță.
Întoarcerea sfântului și durerea inimii lui
Când s-a întors la mănăstire și nu și-a aflat ucenicii, Sfântul Atinoghen s-a întristat adânc. A intrat în biserica mănăstirii și, privind spre Sfânta Cruce, a rostit cu lacrimi: „Unde sunt frații pe care Ți i-am încredințat? Cine va mai cânta cu mine slavoslovii lui Dumnezeu?”. Această întristare profundă a fost îndulcită de o mângâiere cerească: o cerboaică, crescută și hrănită de sfânt cu propriile mâini, a venit la el și i-a sărutat mâinile, ca o făptură vie care simțea durerea pierderii.
Mai târziu, un cunoscut i-a spus ce s-a întâmplat cu ucenicii săi. În acel moment, sfântul s-a bucurat, mulțumind lui Dumnezeu că ucenicii săi au fost găsiți vrednici de cununa muceniciei. Atinoghen s-a dus imediat în Sevastia și, fără teamă, a intrat în curtea ighemonului strigând: „Pentru ce mi-ai prădat biserica și mi-ai răpit fiii duhovnicești?!”. A fost prins și dus înaintea dregătorului, care l-a aruncat în temniță alături de ucenicii săi.
Mărturisirea și jertfa
Sfântul Atinoghen i-a întâmpinat cu bucurie pe ucenicii săi și i-a încurajat: „Fiii mei, nu vă temeți de chinuri! Împărăția cerurilor vă așteaptă!”. A doua zi, toți au fost aduși înaintea ighemonului, care le-a cerut să se lepede de Hristos și să aducă jertfe idolilor. Mucenicii au refuzat hotărât. Atunci, dregătorul i-a supus pe ucenici la chinuri cumplite: au fost dezbrăcați, spânzurați și strujiți cu piepteni de fier. Cu toate acestea, ei au răbdat cu bărbăție, strigând: „Suntem gata de moarte pentru Hristos, Dumnezeul nostru!”.
Văzând că nu cedează, Filomarh a poruncit să fie decapitați. Astfel, cei zece ucenici ai Sfântului Atinoghen și-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu, trecând la viața veșnică în ceata mucenicilor.
Răspunsul sfântului și moartea mucenicească
După moartea ucenicilor, ighemonul a căutat să-l înfricoșeze și pe episcop, batjocorindu-l și întrebându-l: „Unde este Dumnezeul tău? De ce nu te scapă din mâinile mele?”. Sfântul a răspuns cu blândețe și demnitate: „Dumnezeul meu m-a izbăvit și mă va izbăvi. Nu-ți fie cu putință să-L înțelegi tu, păgânule!”.
Atunci a fost supus și el la chinuri, dar un glas dumnezeiesc s-a auzit de sus: „Îndrăznește, alesul Meu! Eu sunt cu tine!”. Ostașii care îl munceau au fost cuprinși de teamă și nu l-au mai putut bate, căci li s-au înțepenit mâinile. Un prieten al ighemonului a spus că Atinoghen este vrăjitor și a cerut moartea lui.
Înainte de a fi executat, sfântul a cerut să fie dus în mănăstirea sa. Acolo, a fost întâmpinat pentru ultima oară de cerboaica pe care o hrănise. A binecuvântat-o și s-a rugat astfel: „Doamne, păzește seminția acestei cerboaice, ca în fiecare an, la pomenirea mea, să aducă un pui în dar obștii spre jertfă și cinstire”. Apoi, plecându-și capul sub sabie, s-a sfârșit întru Domnul.
Minunea cerboaicei
După trecerea sa la cele veșnice, în fiecare an, la pomenirea Sfântului Atinoghen, cerboaica sau urmașii ei veneau din pustie în mănăstire, aduceau câte un pui pe care îl lăsau în biserică, apoi se întorceau în pustie. Puiul era jertfit și ospățul avea loc în cinstea sfântului, spre slava lui Dumnezeu. Această minune s-a petrecut ani la rând și a fost o dovadă a harului lui Dumnezeu revărsat asupra celor care și-au dat viața pentru credință.
Moștenirea duhovnicească
Viața și moartea Sfântului Atinoghen și a celor zece ucenici ai săi rămân un model de neclintire în credință, de păstorire jertfelnică și de dragoste pentru Hristos. Ei ne învață că, indiferent de prigoană sau durere, nimic nu este mai de preț decât mărturisirea adevărului și a vieții în Dumnezeu.
Într-o lume adesea tulburată și confuză, în care valorile se răstoarnă ușor, mucenicii ne reamintesc că statornicia în adevăr, răbdarea în necazuri și iubirea față de Dumnezeu nu sunt zadarnice, ci răsplătite cu cununa vieții veșnice.
Condacul Sfântului Sfinţit Mucenic Atinoghen, cu cei 10 ucenici ai săi
Glasul 4
Cel Ce Te-ai înălţat…
Urmând cuvântului Stăpânului, ca un păstor ales ţi-ai pus sufletul tău pentru oile lui Hristos, Sfinţite Mucenice Atinoghen; pentru aceasta, te lăudăm şi împreună cu tine, pe cei zece ucenici ai tăi, care, ocârmuindu-se cu frica lui Dumnezeu şi cu învăţătura ta, au pătimit. Pentru aceea, ca pe nişte bineplăcuţi v-a încununat pe voi Stăpânul cu dreapta cea începătoare de viaţă. Pe Care rugaţi-L pentru noi toţi.
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Atinoghen, cu cei 10 ucenici ai săi
Glasul 4
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.