Pe data de 3 septembrie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Antim, episcop al Nicomidiei, unul dintre marii mărturisitori ai Domnului Iisus Hristos din perioada prigoanelor sângeroase ale împăraților păgâni Dioclețian și Maximian. Viața lui strălucește ca un exemplu de credință, de blândețe și de dragoste pastorală, dar și de jertfă până la sânge pentru Domnul Iisus Hristos. El este pentru creștinii de astăzi o icoană vie a curajului și a statorniciei în credință, arătând că adevărata viață se câștigă prin lepădarea de sine și prin mărturisirea Mântuitorului.
Tinerețea și virtuțile Sfântului Antim
Sfântul Antim s-a născut în cetatea Nicomidia (în Bitinia, Asia Mică), care avea să fie și locul păstoririi și al muceniciei lui. Încă din tinerețe a avut obiceiurile unui om desăvârșit, unind curăția copilăriei cu înțelepciunea vârstei înaintate. Trupul său era supus prin înfrânare, iar sufletul său înfrumusețat de smerenie, blândețe și dragoste de aproapele. Nu avea loc în el zavistia, mânia sau iuțimea, ci doar pacea, bunăvoința și râvna pentru slava lui Dumnezeu.
Pentru aceste daruri și pentru viața sa curată, a fost ridicat la slujirea preoțească, unde și-a arătat adevăratul său chip de păstor, învățând pe credincioși rugăciunea, răbdarea și nădejdea în Dumnezeu. Iar după trecerea la cele veșnice a episcopului Chiril al Nicomidiei, Antim a fost ales episcop, primind această chemare cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Tradiția consemnează că, în timpul hirotoniei sale, o lumină cerească a strălucit în biserică, iar un glas dumnezeiesc s-a auzit, mărturisind alegerea lui vrednică.
Păstor în vreme de prigoană
Ca episcop al Nicomidiei, Sfântul Antim a trăit în cea mai grea perioadă pentru creștini. În acei ani, împărații Dioclețian și Maximian au dezlănțuit o prigoană cruntă împotriva celor care mărturiseau pe Hristos. Bisericile erau dărâmate sau arse, cărțile sfinte arse în piețe, episcopii și preoții aruncați în temnițe, iar creștinii supuși la chinuri cumplite.
Un episod cutremurător s-a petrecut în anul 288, când, din porunca lui Dioclețian, a fost dat foc bisericii din Nicomidia, în care se aflau adunați mii de creștini la rugăciune. În flăcări au pierit douăzeci de mii de suflete, care au intrat în ceata mucenicilor (pomeniți la 28 decembrie). Sfântul Antim s-a aflat în fruntea turmei sale, întărindu-i pe credincioși să rămână tari în credință și să nu-și piardă nădejdea în Dumnezeu.
El le spunea adesea:
„Acum se cade să ne arătăm noi creștini. Acum este vremea nevoinței, acum să stea cu vitejie la luptă cel ce este ostaș al lui Iisus Hristos. Să nu ne temem de chinuitorii care ne ucid, că de ne vor ucide aici pe noi, de viața cea mai fericită ne vor fi pricinuitori.”
Prin cuvintele și prin pilda lui, episcopul Antim a făcut din turma sa o adevărată școală a muceniciei. Mulți creștini s-au dat singuri în mâinile prigonitorilor, cu bucuria de a-L mărturisi pe Domnul Iisus Hristos.
Curajul mărturisirii
Un moment aparte din viața lui a fost atunci când, în piața publică din Nicomidia, a fost afișată o poruncă împărătească prin care toți creștinii erau condamnați la moarte. Sfântul Antim, cu îndrăzneală apostolică, a rupt acea poruncă de pe zid, a sfărâmat-o și a strigat cu glas mare împotriva păgânătății. Aceasta a fost o dovadă a curajului său neclintit, care a întărit și mai mult pe credincioși.
Pentru o vreme, pronia lui Dumnezeu l-a ferit de arestare. S-a ascuns în satul Semăn, de unde continua să trimită scrisori și îndemnuri către turma sa, întărindu-i pe creștini să nu se lepede de Domnul Iisus Hristos.
Prinderea Sfântului Antim
După câțiva ani, a venit și ceasul muceniciei sale. Căutat de ostașii trimiși de împărat, Antim s-a predat singur, arătând prin aceasta dorința sa de a-L mărturisi până la sfârșit pe Domnul Iisus Hristos. Când s-a întâlnit cu ostașii care îl căutau, nu s-a ascuns, ci i-a primit cu dragoste. Le-a oferit ospăț, i-a cinstit ca pe niște oaspeți și, la final, le-a spus: „Eu sunt Antim, pe care îl căutați.”
Soldații, mișcați de bunătatea lui, voiau să-l lase în libertate, dar sfântul i-a învățat să spună adevărul și i-a chemat să creadă în Domnul Iisus Hristos. Unii dintre ei chiar au primit botezul, văzând credința și blândețea lui.
Mărturisirea înaintea împăratului
Aducându-l înaintea lui Maximian, împăratul a pus înainte toate uneltele de chinuri. Însă episcopul Antim, nesilit de nimeni, a mărturisit pe Domnul Iisus Hristos cu îndrăzneală. Atunci a fost supus la cumplite pătimiri: i-au zdrobit coastele, l-au străpuns cu fiare înroșite, l-au târât gol peste cioburi ascuțite, l-au bătut cu toiege, l-au încălțat cu sandale de aramă încinse în foc. Apoi, fiind legat la roată, a fost schingiuit cumplit.
Cu toate acestea, nu a încetat să-L mărturisească pe Domnul nostru Iisus Hristos și să îndemne pe credincioși la statornicie. În cele din urmă, i s-a tăiat capul, primind cununa muceniciei.
Tradiția spune că, prin minune dumnezeiască, după moarte, părul sfântului a continuat să crească pe capul tăiat, arătând prin aceasta puterea harului lui Dumnezeu care lucrează chiar și în trupurile mucenicilor.
Semnificația muceniciei Sfântului Antim
Jertfa Sfântului Sfințit Mucenic Antim nu a fost doar un act de credință personală, ci o lucrare de întărire a întregii Biserici. El a arătat prin viața sa că episcopul adevărat este păstorul care nu fuge de primejdie, ci își dă viața pentru oile sale.
Mărturisirea lui este un ecou al cuvintelor Mântuitorului: „Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale.” (Ioan 10, 11). De aceea, Sfântul Sfințit Mucenic Antim a fost pentru turma sa nu doar un învățător, ci și o pildă vie de jertfelnicie și de dragoste până la capăt.
Moștenirea spirituală
Astăzi, Sfântul Sfințit Mucenic Antim rămâne un model pentru ierarhi, preoți și credincioși. Într-o lume în care credința este adesea încercată, pilda lui ne amintește că creștinul adevărat este chemat să-și păstreze credința curată, chiar și în fața încercărilor grele. Curajul său, blândețea cu care și-a primit prigonitorii și hotărârea de a-L mărturisi pe Domnul Iisus Hristos ne arată cum dragostea lui Dumnezeu biruie frica și cum lumina credinței alungă întunericul păgânătății.
Biserica îl cinstește pe Sfântul Sfințit Mucenic Antim în fiecare an la 3 septembrie, aducând aminte credincioșilor de pilda vieții lui, dar și de mulțimea mucenicilor din Nicomidia, care au vărsat sângele pentru credința în Domnul nostru Iisus Hristos.
Sfântul Sfințit Mucenic Antim, episcopul Nicomidiei, este icoana păstorului adevărat și a creștinului statornic
Viața lui curată, păstorirea lui jertfelnică și mucenicia lui plină de curaj luminează până astăzi Biserica Domnului Iisus Hristos. El ne învață că suferința pentru credință nu este pierdere, ci câștig veșnic, iar moartea pentru Domnul nostru Iisus Hristos nu este sfârșit, ci început al vieții celei fără de moarte.
Să-l avem și noi rugător și povățuitor, cerându-i să ne întărească în mărturisirea credinței și în iubirea de Hristos, pentru ca și noi, la vremea cuvenită, să putem primi cununa cea neveștejită în Împărăția lui Dumnezeu.
Condacul Sfântului Sfinţit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei
Glasul 4
Cel Ce Te-ai înălţat…
Între preoţi strălucind cu evlavia şi călătoria muceniciei săvârşind, slujbele idoleşti le-ai stins, ajutor făcându-te turmei tale, de Dumnezeu Înţelepţite. Pentru aceasta, pe tine şi cinstindu-te, cu taină strigăm ţie: din nevoi miluieşte-ne pe noi cu rugăciunile tale, Sfinte Antim, părintele nostru.
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei
Glasul 4
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.