În istoria mântuirii neamului omenesc, Dumnezeu a rânduit oameni aleși, prin care să pregătească venirea Mântuitorului în lume.
Între aceștia se numără și Sfântul Proroc Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, marele Înaintemergător al Domnului. Viața sa, plină de credință, răbdare și jertfă, ne descoperă chipul preotului drept și al mărturisitorului neînfricat al adevărului.
Sfântul Zaharia este pomenit cu cinste de Sfânta Scriptură și de Tradiția Bisericii, fiind un model de slujire curată, de ascultare față de voia lui Dumnezeu și de statornicie până la moarte.
Originea și viața sa duhovnicească
Sfântul Zaharia provenea din neamul preoțesc al lui Aaron, fiind fiul lui Varahie. Soția sa, Sfânta Elisabeta, era, la rândul ei, din seminția preoțească, fiind rudă cu Maica Domnului. Amândoi erau cunoscuți pentru viața lor curată și plină de fapte bune.
Despre ei, Sfânta Scriptură mărturisește că „erau drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile și rânduielile Domnului”. Această mărturie arată că nu doar împlineau Legea în mod exterior, ci trăiau în adâncă comuniune cu Dumnezeu, prin rugăciune, post și milostenie.
Rodul vieții lor sfinte a fost nașterea Sfântului Ioan, care avea să devină cel mai mare proroc al Legii Vechi și puntea de legătură dintre Vechiul și Noul Legământ.
Rânduiala preoțească și slujirea la Templu
În vremea lui Zaharia, slujirea preoțească era organizată în douăzeci și patru de cete, stabilite încă din vremea regelui David. Fiecare ceată slujea prin rotație la Templul din Ierusalim.
Sfântul Zaharia făcea parte din ceata lui Avia, care avea rândul al optulea. Când venea săptămâna slujirii sale, el intra în Templu pentru a tămâia și a se ruga pentru popor. Această slujire nu era doar un act ritualic, ci o lucrare sfântă, prin care preotul se apropia de Dumnezeu în numele întregului Israel.
În timpul unei astfel de slujiri, Dumnezeu avea să-i descopere o mare taină.
Arătarea Arhanghelului Gavriil
În timp ce Zaharia tămâia în Sfântul Altar, i s-a arătat Arhanghelul Gavriil, stând de-a dreapta altarului. Această arătare l-a umplut de teamă, dar îngerul i-a spus:
„Nu te teme, Zaharie, că rugăciunea ta a fost auzită.”
Gavriil i-a vestit că Elisabeta va naște un fiu, care se va numi Ioan și va fi mare înaintea Domnului, plin de Duhul Sfânt încă din pântecele mamei sale. El urma să pregătească poporul pentru venirea Domnului Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.
Neînțelegând cum este posibil acest lucru, din pricina bătrâneții lor, Zaharia a cerut semn. Pentru această necredință, a fost pedepsit temporar cu muțenia, până la împlinirea făgăduinței.
Această întâmplare, relatată în Evanghelia după Luca, ne arată că Dumnezeu lucrează dincolo de limitele omenești, dar cere credință deplină.
Nașterea Sfântului Ioan și prorocia lui Zaharia
După împlinirea vremii, Elisabeta a născut un fiu. La tăierea împrejur, când rudele voiau să-i pună alt nume, Zaharia a scris pe o tăbliță: „Ioan este numele lui”.
În acel moment, limba i s-a dezlegat, iar el a început să slăvească pe Dumnezeu. Umplându-se de Duhul Sfânt, a rostit prorocia Sfântului Zaharia, binecuvântând pe Dumnezeu și vestind mântuirea ce avea să vină prin Hristos, precum și misiunea sfântă a fiului său.
Această cântare profetică arată că Zaharia a devenit nu doar tată trupește, ci și părtaș conștient la planul dumnezeiesc al mântuirii.
Prigoana lui Irod și fuga în munți
La nașterea Mântuitorului în Betleem, magii i-au vestit lui Irod cel Mare despre Împăratul nou-născut. Temându-se să nu-și piardă puterea, Irod a poruncit uciderea pruncilor.
Auzind de minunile petrecute la nașterea lui Ioan, Irod a bănuit că acesta ar putea fi „împăratul” prorocit. A trimis ostași să-l caute.
Sfânta Elisabeta a fugit cu pruncul în munți, iar Dumnezeu a făcut minune, ascunzându-i într-o peșteră. În acel timp, Zaharia se afla la slujire în Templu.
Martiriul Sfântului Zaharia
Neaflându-l pe Ioan, Irod l-a chemat pe Zaharia și i-a cerut să-l predea. Sfântul a refuzat cu demnitate, spunând că nu știe unde se află fiul său și că slujește lui Dumnezeu.
Pentru această mărturisire, Zaharia a fost ucis între templu și altar. Sângele său a devenit mărturie a nedreptății lui Irod și pecete a credinței sale.
Astfel, Sfântul Zaharia a primit cununa muceniciei, devenind nu doar proroc și preot, ci și martir pentru adevăr.
Sfârșitul Sfintei Elisabeta și ocrotirea lui Ioan
După patruzeci de zile, Sfânta Elisabeta și-a dat sufletul în pace, în locul unde fusese ascunsă. Sfântul Ioan a fost ocrotit de un înger și hrănit în pustie, până la vremea arătării sale către Israel.
Această grijă dumnezeiască arată că jertfa părinților săi nu a fost zadarnică, ci a rodit în lucrarea mântuirii.
Învățăturile duhovnicești ale Sfântului Zaharia
Viața Sfântului Zaharia ne oferă numeroase lecții pentru viața creștină:
- Credința statornică, chiar și în încercări;
- Ascultarea de Dumnezeu, mai presus de rațiunea omenească;
- Răbdarea în suferință, fără cârtire;
- Curajul mărturisirii, chiar cu prețul vieții;
- Responsabilitatea părinților, în creșterea copiilor în credință.
El ne arată că sfințenia se dobândește prin fidelitate zilnică față de voia lui Dumnezeu și prin jertfă smerită.
Sfântul Proroc Zaharia rămâne o lumină vie în istoria mântuirii
Preot drept, tată al Înaintemergătorului, proroc inspirat și mucenic al adevărului, el a slujit lui Dumnezeu cu toată ființa sa.
Prin viața și moartea lui, ne cheamă și pe noi să trăim cu credință, curaj și nădejde, să ne încredem în făgăduințele Domnului și să rămânem statornici în mărturisirea adevărului.
Fie ca rugăciunile Sfântului Proroc Zaharia să ne întărească în credință, să ne lumineze mintea și să ne călăuzească pe calea mântuirii, spre slava lui Dumnezeu și spre folosul sufletelor noastre. Amin.
Troparul Sfântului Proroc Zaharia
Glasul 2
A prorocului Tău, Doamne, Zaharia pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.