Sfântul Proroc Sofonie

În fiecare an, pe data de 3 decembrie, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Proroc Sofonie, unul dintre cei doisprezece profeți mici ai Vechiului Testament, dar cu o voce profetică plină de forță, claritate și profunzime.

Deși cartea sa este scurtă, mesajul ei este cuprinzător, ancorat în dreptatea lui Dumnezeu, în chemarea la pocăință și în nădejdea mântuirii care avea să se arate lumii prin Mesia.

Originea prorocului și numele său cu înțeles duhovnicesc

Sfântul Proroc Sofonie era de neam ales, provenind din muntele Savarata și fiind născut în seminția lui Simeon. Tatăl său se numea Husia, unchiul său Godolia, iar între strămoșii săi se numărau Amoria și Ezechia. Aceste detalii, consemnate în tradiția bisericească, arată că Sofonie făcea parte dintr-o familie cu rădăcini adânci în istoria poporului ales, crescând într-un mediu în care credința în Dumnezeu și cunoașterea Scripturilor erau esențiale.

Numele său nu a fost întâmplător. „Sofonie” se tâlcuiește fie „straja Domnului”, fie „cunoscătorul celor ascunse”. Aceste sensuri reflectă exact darurile pe care le-a primit de la Dumnezeu: de a veghea peste poporul Său și de a pătrunde, prin luminarea dumnezeiască, în tainele viitorului. Sfântul era „văzător” în sensul biblic al cuvântului, adică un om cu inima curată, cu mintea ridicată neîncetat la Dumnezeu și vrednic de a primi descoperiri dumnezeiești.

Viața și vremea în care a prorocit

Sfântul Sofonie a trăit în secolul al VII-lea î.Hr., în timpul domniei regelui Iosia, considerat unul dintre cei mai evlavioși conducători ai lui Iuda. A fost contemporan cu Sfântul Proroc Ieremia, împărtășind același duh de mustrare, chemare la pocăință și vestire a planului lui Dumnezeu pentru poporul Său.

În acea perioadă, Ierusalimul se afla într-o stare de decădere spirituală și morală profundă. Idolatria se înmulțise, nedreptatea și asuprirea erau prezente la toate nivelurile, iar poporul, deși purta numele lui Dumnezeu, se depărtase de adevărata credință. În acest context, Domnul l-a ridicat pe Sofonie ca proroc, pentru a-i trezi pe oameni și pentru a le vesti judecata, dar și milostivirea Sa cea nesfârșită.

Curăția inimii, temelia revelațiilor dumnezeiești

Tradiția îl descrie pe Sfântul Sofonie ca pe un om cu o inimă smerită, cu o minte curată și cu o viață închinată în întregime lui Dumnezeu. Despre el se spune că „avea mintea lui totdeauna curată și îndeletnicindu-se cu gândire către Dumnezeu, s-a învrednicit dumnezeieștilor descoperiri”. Curăția sufletului său a făcut din el un vas primitor al harului, iar Dumnezeu i-a descoperit multe taine care aveau să se împlinească în zilele de pe urmă.

Chipul Sfântului Sofonie este descris în sinaxare ca fiind asemănător cu al Sfântului Ioan Teologul: rotund la față și cu barbă mică. Acest detaliu, aparent neînsemnat, vorbește însă despre marele respect cu care a fost privit în tradiția Bisericii.

Prorociile despre „Ziua Domnului”

Cartea Sfântului Sofonie este una dintre cele mai concentrate și, totodată, unele dintre cele mai profunde scrieri profetice din Vechiul Testament. Tema centrală este „Ziua Domnului”, ziua judecății lui Dumnezeu asupra întregii lumi. Această zi este descrisă ca una a mâniei, a pedepsirii păcatului, dar și ca o pregătire pentru curățirea poporului lui Dumnezeu, din care avea să se ridice „mica rămășiță”, poporul curat și vrednic să-L primească pe Mesia.

Sfântul proroc vestește cu glas puternic:

„Ziua Domnului este aproape… zi de mânie este aceea, zi de necaz și de strâmtorare, zi de pustiire și de nimicire, zi de întuneric și de negură.”

Aceste cuvinte nu se referă doar la o judecată istorică, precum căderea Ierusalimului, ci și la judecata universală din vremurile de pe urmă, când Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele sale.

Profețiile despre Ierusalim și popoarele păgâne

Sfântul Sofonie a vestit cu exactitate dărâmarea și pustiirea Ierusalimului din cauza păcatelor poporului. El descrie cetatea ca fiind „răzvrătită și pângărită”, cu conducători nedrepți, cu profeți vicleni și cu preoți care calcă legea.

„Căpeteniile ei sunt, în mijlocul ei, lei care răcnesc; judecătorii ei, lupi de seară care nu păstrează nimic pentru a doua zi; ” (Sofonie 3, 3)

Dar avertismentul său nu se oprește doar asupra iudeilor. Prorocul vestește și pedepsirea zidurilor cetăților filistene: Gaza, Așkalon, Așdod și Ekron, precum și ruina puternicei cetăți Ninive, orgoliul imperiului asirian. De asemenea, el menționează și Egiptul, arătând universalitatea judecății divine.

Prin aceasta, Sofonie subliniază adevărul că Dumnezeu este Stăpânul tuturor popoarelor și că dreptatea Sa se extinde asupra întregii lumi.

Vestirea venirii Domnului Iisus Hristos și chemarea la bucurie

Printre mesajele solemne și avertismentele serioase, cartea prorocului Sofonie conține și unele dintre cele mai frumoase cuvinte profetice despre venirea lui Mesia și despre mântuirea pe care acesta o va aduce.

Prorocul, luminat de Duhul Sfânt, strigă cu bucurie:

„Bucură-te, fiica Sionului, saltă de veselie, Israele; veseleşte-te şi te bucură din toată inima, fiică a Ierusalimului! ” (Sofonie 3:14)

Aceste cuvinte au fost preluate de tradiția Bisericii și sunt considerate profeții mesianice, deoarece ele anunță venirea lui Hristos, Cel care va aduce pace, izbăvire și împăcare între Dumnezeu și oameni. El este Judecătorul întregii lumi, dar și Izbăvitorul care adună „rămășița cea smerită și curată”.

Întoarcerea neamurilor către Domnul Iisus Hristos

Una dintre cele mai mari profeții ale lui Sofonie este aceea cu privire la convertirea neamurilor la adevărata credință. El vestește că popoare care odinioară se închinau idolilor vor ajunge să cheme numele Domnului și vor deveni parte a poporului ales.

Această profeție s-a împlinit prin Biserica lui Hristos, în care toate neamurile au fost chemate la lumină, iar Evanghelia s-a răspândit până la marginile pământului.

Moartea prorocului și așteptarea învierii celei de obște

Sfântul Sofonie și-a încheiat viața pământească în pace. A murit în casa sa și a fost îngropat în țarina lui, așteptând „învierea cea de obște a tuturor”. Această așteptare este mărturisită în tradiția Bisericii ca parte a credinței prorocilor Vechiului Testament, care nu au văzut împlinirea tuturor profețiilor, dar au crezut cu tărie în ele.

Moștenirea spirituală a Sfântului Proroc Sofonie

Deși a fost numit „proroc mic”, mesajul său este mare și de o actualitate neclintită. El ne amintește:

că păcatul aduce pustiire,
că Dumnezeu cheamă la pocăință,
că judecata Lui este dreaptă,
că mântuirea vine prin Mesia,
că popoarele lumii sunt chemate la credința adevărată,
că cei smeriți vor fi lăsați „ca o rămășiță sfântă”.

Într-o lume frământată, cu oameni adesea îndepărtați de Dumnezeu, glasul prorocului Sofonie rămâne un avertisment, dar și o rază de nădejde: Dumnezeu pedepsește păcatul, dar nu pentru a nimici, ci pentru a curăți și a readuce la lumină firea omenească, cea întunecată de păcat.

Condacul Sfântului Proroc Sofonie

Glasul 6

Uşa milostivirii…

Curăţindu-ţi mintea de întinăciune, înţelepte, ai făcut-o oglindă Dumnezeiască, primind în ea Razele Dumnezeiescului Duh şi acum ai aflat loc la Izvorul Strălucirilor, bucurându-te, Sfinte Prorocule Sofonie.