Viața Sfântului Nou Mucenic Timotei este o mărturie vie despre puterea credinței și dragostea neclintită pentru Hristos, chiar și în mijlocul celor mai grele încercări.
Născut într-o vreme de prigoană și tulburare, el s-a dovedit un adevărat mărturisitor al credinței ortodoxe, dându-și viața pentru Mântuitorul și lăsând Bisericii pilda unei iubiri curate și statornice până la jertfă.
Originea și tinerețea Sfântului
Sfântul Nou Mucenic Timotei, numit la naștere Triantáfillos, s-a născut în satul Paraora, din orașul Kessani, în ținutul Traciei. Provenea dintr-o familie de creștini simpli și evlavioși, care l-au crescut în frica de Dumnezeu și în iubirea de aproapele. Când a ajuns la vârsta maturității, s-a căsătorit și Dumnezeu le-a dăruit două fiice, pe care le-au crescut în duhul curăției și al credinței ortodoxe.
Viața familiei părea a fi una liniștită și binecuvântată, până când diavolul a încercat să strice pacea lor. Într-un moment de rătăcire și ispită, soția lui Triantáfillos a părăsit credința ortodoxă și s-a convertit la islam, căsătorindu-se cu un turc. Această trădare a fost o rană adâncă pentru Triantáfillos, care a rămas singur cu cele două fiice ale sale, neputând înțelege cum femeia cu care împărțise viața a putut cădea într-o asemenea întunecare sufletească.
Întoarcerea soției și încercarea credinței
Cu toate acestea, inima lui Triantáfillos nu s-a învârtoșat. El nu a răspuns cu ură sau dispreț, ci a încercat, prin rugăciune și dragoste, să o readucă pe soția sa la credința cea adevărată. După un timp, a reușit să ia legătura cu ea și a îndemnat-o să se pocăiască și să se întoarcă la Hristos. Femeia, cuprinsă de părere de rău, i-a răspuns că dorește să se reîntoarcă, dar că se teme de represaliile musulmanilor, neputând scăpa ușor din căsătoria în care se afla.
Văzând primejdia și dorind să-și mântuiască sufletul soției, Triantáfillos a luat o hotărâre îndrăzneață: s-a dus la cadiu și a cerut să fie tăiat împrejur, prefăcându-se că primește religia musulmană. Nu făcea aceasta din lepădare de Hristos, ci din dorința de a-și izbăvi soția de viața păcătoasă în care se afla. Astfel, prin această prefăcătorie, a reușit să o readucă la sine și să o smulgă din mâinile celui care o ținea în robie.
Timp de o perioadă, cei doi au trăit în orașul Kessani, sub chip de musulmani, dar în taină erau creștini. În ascuns, se rugau, posteau și păstrau toate rânduielile Bisericii Ortodoxe, trăind cu nădejdea că Dumnezeu le va primi jertfa și le va ierta slăbiciunea.
Alegerea vieții monahale
După câteva luni, soții au hotărât să-și schimbe cu totul viața și să se dedice Domnului. Și-au luat rămas bun de la fiicele lor, lăsându-le în grija lui Dumnezeu, și s-au îndreptat spre orașul Kidonia. Acolo, soția lui Triantáfillos a intrat într-o mănăstire de maici, dorind să-și spele prin lacrimi păcatele și să trăiască în curăție, iar Triantáfillos s-a îndreptat spre Muntele Athos, locul unde harul Duhului Sfânt se revarsă din belșug asupra celor care Îl caută cu inimă smerită.
La început, s-a așezat în Marea Lavră a Sfântului Atanasie Athonitul, unde a lucrat ca grădinar, ducând o viață simplă și smerită. În timp, văzând râvna și credința sa, părinții din mănăstire l-au primit în rândul monahilor, dându-i numele de Timotei. Timp de șase ani, a trăit acolo în ascultare, rugăciune și post, sporind neîncetat în viața duhovnicească.
După această perioadă, cu binecuvântarea egumenului, s-a mutat la Mănăstirea Esfigmenu, una dintre cele mai vechi mănăstiri athonite, renumită pentru viața sa aspră și pentru râvna părinților săi. Aici, Sfântul Timotei a primit schima mare, făgăduind Domnului să-I slujească până la moarte și să nu se mai întoarcă niciodată la lume.
Dorința de martiriu
În acea perioadă, Mănăstirea Esfigmenu se afla într-un climat de fierbinte râvnă duhovnicească. Tocmai avusese loc martiriul Sfântului Nou Mucenic Agathanghel de la Esfigmenu, care fusese ucis pentru mărturisirea credinței ortodoxe. Auzind despre jertfa acestuia, inima lui Timotei s-a aprins de dorința de a urma aceeași cale. A început să se roage cu lacrimi lui Dumnezeu să-i dăruiască și lui cununa muceniciei, considerând că aceasta este cea mai înaltă formă de dragoste față de Hristos.
După ce a primit binecuvântarea egumenului Eftimie, Timotei a plecat spre Hellespont, ducând cu sine scrisori de recomandare către un preot numit Gherman. Ajuns la el, părintele Gherman i-a dat haine mirenești pentru a nu fi recunoscut ca monah și au pornit împreună spre orașul Kessani, locul unde odinioară trăise cu familia sa. Scopul lor era acela de a-i întoarce la Ortodoxie pe cei care părăsiseră credința și se făcuseră musulmani.
Mărturisirea și prigoana
Lucrarea lor nu a rămas însă ascunsă pentru mult timp. În curând, autoritățile otomane au aflat de activitatea celor doi și i-au arestat. Sfântul Timotei a fost dus în lanțuri la Adrianopole, unde a fost aruncat în temniță. Acolo s-a întâlnit cu un alt monah, Varnava, care trecuse prin chinuri asemănătoare pentru credința în Hristos. În ciuda durerilor și a suferinței, cei doi s-au încurajat reciproc, găsindu-și puterea în rugăciune.
După o vreme, părintele Gherman a reușit să-l viziteze pe Timotei în temniță, aducându-i Sfânta Împărtășanie, pe care sfântul a primit-o cu lacrimi de recunoștință. Era conștient că se apropie de sfârșit și că Hristos îl cheamă la viața veșnică.
Jertfa pentru Hristos
Văzând tăria și curajul său, musulmanii au încercat să-l înduplece prin promisiuni și amenințări. L-au bătut, l-au batjocorit și l-au înfometat, dar el nu a lepădat nici măcar o clipă credința ortodoxă. Când i s-a poruncit să se lepede de Hristos și să primească legea islamică, Sfântul Timotei a răspuns cu blândețe:
„Nu pot și nu voi lepăda pe Mântuitorul meu, Care S-a răstignit pentru mine. Mai bine să pierd viața aceasta trecătoare, decât să pierd viața cea veșnică.”
Mărturisirea aceasta i-a adus osânda morții. În ziua de 29 octombrie 1820, Sfântului Timotei i s-a tăiat capul, primind astfel cununa muceniciei. Trupul său a fost aruncat într-un râu, dar creștinii din acea vreme, cu multă evlavie, au reușit să adune părți din hainele sale pătatate de sânge. Părintele Gherman a cumpărat o parte dintre ele și le-a dăruit fiicelor sfântului, iar restul au fost trimise la Mănăstirea Esfigmenu, unde sunt cinstite până astăzi.
Moștenirea duhovnicească a Sfântului Timotei
Viața și jertfa Sfântului Timotei ne învață că iubirea adevărată față de Hristos nu se măsoară în cuvinte, ci în fapte și în puterea de a rămâne statornici în credință, chiar și atunci când lumea întreagă se împotrivește. El nu a fost un om învățat, nici un conducător de oști, ci un simplu monah care a ales calea smereniei și a ascultării. Dar prin această smerenie a biruit lumea, prin răbdare a biruit frica, iar prin jertfă a dobândit cununa slavei cerești.
Pilda lui rămâne vie pentru toți cei care se confruntă cu ispite, cu prigoane sau cu încercări sufletești. Sfântul Timotei ne arată că, oricât de mare ar fi întunericul, lumina credinței poate străluci din nou dacă omul își deschide inima către Dumnezeu.
Astfel s-a încheiat viața pământească a Sfântului Nou Mucenic Timotei de la Mănăstirea Esfigmenu, dar sufletul său s-a mutat la Domnul, unde se roagă neîncetat pentru cei ce-i cinstesc pomenirea
Jertfa lui, izvorâtă din dragoste curată și din dorința de mântuire, rămâne un model de statornicie în credință și o chemare pentru fiecare creștin la viață curată, la iertare și la iubire.
Fie ca rugăciunile Sfântului Timotei să ne întărească în vremurile de încercare, să ne lumineze mintea și să ne dea puterea de a-L mărturisi pe Hristos cu viața noastră, așa cum a făcut și el, până la sfârșit.
Amin.