Pe 5 aprilie, Biserica Ortodoxă prăznuiește pomenirea Sfinților Mucenici Victorin, Claudie, Diodor, Victor, Papia, Serapion și Nichifor – o ceată de creștini care și-au mărturisit credința cu prețul vieții în secolul al III-lea, în timpul persecuțiilor sângeroase împotriva creștinilor. Istoria lor nu e una lungă, dar e plină de forță: un exemplu de credință neclintită în fața morții, o lecție despre curaj, unitate și încredere în Iisus Hristos.
Contextul istoric
Secolul al III-lea a fost o perioadă extrem de dificilă pentru creștinii din Imperiul Roman. După o relativă perioadă de liniște, împărații romani Decius (249–251) și Valerian (253–260) au început o serie de persecuții sistematice împotriva creștinilor. Autoritățile imperiale considerau refuzul de a aduce jertfă zeilor romani o amenințare la adresa unității statului și o formă de „trădare”. Creștinii erau obligați să apostazieze sau să moară. În acest context de teroare au trăit și au pătimit acești șapte sfinți.
Cine au fost Sfinții Mucenici?
Potrivit sinaxarelor și tradiției Bisericii, cei șapte mucenici făceau parte din comunitatea creștină din Egipt sau Asia Mică. Erau oameni simpli, unii dintre ei soldați, alții laici, dar uniți prin credința lor în Iisus Hristos. Numele lor – Victorin, Claudie, Diodor, Victor, Papia, Serapion și Nichifor – sunt amintite împreună tocmai pentru că au fost arestați, judecați și martirizați împreună.
Fiecare dintre acești sfinți are o poveste personală, dar ceea ce îi leagă este faptul că, în ciuda promisiunilor, amenințărilor și chinurilor, niciunul nu a renunțat la Hristos. Nu avem despre ei biografii ample, dar mărturisirea lor este mai grăitoare decât orice detaliu biografic: nu au ales viața lumească, ci veșnicia.
Victorin și Victor
Este interesant că doi dintre mucenici poartă numele de Victor și Victorin – două nume apropiate, cu aceeași rădăcină latină: „victor”, adică „biruitor”. Și într-adevăr, ei au fost biruitori nu prin sabie, ci prin jertfă. Se pare că erau soldați, iar asta face și mai puternică mărturia lor: oameni antrenați să asculte ordine și să se supună autorității, au refuzat să își compromită sufletul chiar cu prețul vieții. Alegerea lor nu a fost una ușoară, dar au pus adevărul mai presus de carieră, de statut, de frică.
Claudie și Diodor
Despre Claudie și Diodor se spune că erau creștini cu viață aleasă, bine cunoscuți în comunitatea din care făceau parte. Claudie era cunoscut pentru înțelepciunea lui, iar Diodor pentru blândețea și smerenia sa. Au fost arestați împreună, iar în timpul anchetei nu s-au lepădat de credință. A fost un moment de mare intensitate, pentru că li s-a oferit „șansa” de a scăpa cu viață dacă aduceau jertfă idolilor. Ei au refuzat categoric. Au fost torturați și apoi executați.
Papia și Serapion
Papia și Serapion erau oameni simpli, dar credincioși, probabil meșteșugari sau agricultori. Au fost arestați în aceeași perioadă și puși sub presiune să se închine zeilor păgâni. Au rămas fermi în credință și au fost omorâți pentru Iisus Hristos. Ceea ce reiese din viețile lor este faptul că jertfa nu e doar pentru cei învățați sau „aleși”, ci pentru toți cei care trăiesc sincer în credință, indiferent de poziția socială.
Nichifor
Nichifor încheie șirul acestor mucenici. Numele lui înseamnă „purtător de biruință” și reflectă sensul adânc al martiriului. Deși unele surse spun că el ar fi fost botezat mai târziu decât ceilalți, a fost plin de râvnă și a arătat o credință puternică. A fost executat la scurt timp după ceilalți, iar pomenirea lui împreună cu ei este o mărturie a comuniunii sfinților – o comuniune care merge dincolo de timp, rang sau vârstă.
Curajul de a spune „nu”
Un aspect esențial în viața acestor sfinți este refuzul lor de a participa la ritualurile păgâne. Nu era vorba doar de un simplu gest symbolic – în Imperiul Roman, a aduce jertfă zeilor era un act politic, un semn de loialitate față de împărat. Refuzul însemna, de fapt, o declarație clară că adevărata autoritate este Dumnezeu, nu împăratul, și că adevărul nu poate fi compromis pentru a supraviețui.
Ei nu au fost „eroi” în sensul lumii, ci mărturisitori. Știau că vor muri și totuși nu au dat înapoi. Pentru creștinii de azi, în fața unei lumi care tot mai des ne cere compromisuri subtile, tăceri convenabile sau conformism, exemplul lor este vital: sunt dovada că adevărul are preț, dar merită orice jertfă.
Moștenirea lor pentru noi
Pomenirea acestor șapte sfinți nu este doar un ritual bisericesc. Este o chemare la trezvie. Ei ne amintesc că viața creștină nu este despre confort, ci despre fidelitate. Despre alegerea binelui, chiar când pare că binele costă totul.
Mai mult, viețile lor sunt dovadă că sfințenia nu e rezervată unui grup „select” de oameni. Un soldat, un meșteșugar, un tânăr sau un bătrân – toți pot deveni sfinți dacă trăiesc curat, iubesc adevărul și nu renunță la Iisus Hristos, oricât de mare ar fi prețul.
Nu în ultimul rând, acești mucenici ne amintesc de forța comuniunii. Nu au fost singuri. S-au sprijinit unii pe alții, s-au încurajat, au pătimit împreună. Și astăzi, Biserica e chemată să fie acest trup viu în care nimeni nu suferă singur, în care rugăciunea și sprijinul frățesc ne țin drepți în fața oricărei prigoane.
Sfinții Mucenici Victorin, Claudie, Diodor, Victor, Papia, Serapion și Nichifor sunt mărturii vii ale credinței trăite până la capăt
Nu avem multe detalii despre ei, dar viața lor vorbește clar: au ales Iisus Hristos mai presus de orice. Într-o lume în care valorile se relativizează, iar credința e adesea marginalizată, pilda lor ne dă curaj. Ne cheamă să fim statornici, să nu ne rușinăm de Evanghelie, să alegem cu inima curată drumul Adevărului.
Condacul Sfinţilor Mucenici Claudie, Diodor, Victor, Victorin, Papia, Nichifor şi Serapion
Glasul 2
Cele de sus căutând…
Arătatu-v-aţi luminători luminoşi, Dumnezeieştilor mucenici cei cu numărul de şapte şi prin razele minunilor străluciţi toată făptura pururea, gonind întunericul cel adânc al neputinţelor; rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.
Troparul Sfinţilor Mucenici Claudie, Diodor, Victor, Victorin, Papia, Nichifor şi Serapion
Glasul 4
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Biserica îi pomenește cu evlavie și îi roagă să mijlocească pentru noi. Și poate cea mai simplă, dar profundă rugăciune pe care o putem înălța către acești sfinți este aceasta:
„Sfinților Mucenici Victorin, Claudie, Diodor, Victor, Papia, Serapion și Nichifor, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi, păcătoșii!”