În fiecare an, la data de 11 noiembrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește pomenirea Sfântului Mucenic Vichentie, diaconul, un luminător al Spaniei creștine din primele veacuri și un neînfricat mărturisitor al lui Hristos.
Viața sa este un exemplu rar de credință curată, dăruire și tărie duhovnicească în fața celor mai cumplite chinuri.
Tinerețea și chemarea lui Vichentie la slujirea lui Hristos
Sfântul Mucenic Vichentie s-a născut în Spania, în cetatea Augustopoli, într-o vreme când creștinismul abia prindea rădăcini adânci în pământul iberic. Încă din tinerețe, Vichentie s-a dedicat studiului dumnezeieștilor Scripturi, învățând „legea Domnului ziua și noaptea”, după cum spune Psalmistul. Dorința sa de a se apropia de Dumnezeu l-a făcut să caute un îndrumător duhovnicesc înțelept și plin de virtute, iar Dumnezeu i l-a trimis pe Sfântul Valerie, episcopul Augustopoliei.
Episcopul Valerie a văzut în tânărul Vichentie un ucenic cu minte luminată, cu viață curată și cu o inimă plină de râvnă pentru Hristos. De aceea, l-a hirotonit diacon, punându-l să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu poporului credincios. Deși episcopul era un teolog desăvârșit, avea greutate la vorbire, fiind peltic; Vichentie, însă, avea darul cuvântului și vorbea cu putere și limpezime, umplând inimile ascultătorilor de bucurie duhovnicească.
Astfel, prin binecuvântarea episcopului său, Sfântul Vichentie predica Evanghelia nu doar în biserică, ci și pe drumuri, în sate și cetăți, aducând la credință mulțime de oameni. Era un suflet plin de iubire pentru Hristos și pentru oameni, dorind mântuirea tuturor.
Tiranul Dacian, prigonitorul creștinilor
În vremea împăratului păgân Dioclețian (284–305), a fost pornită o prigoană cumplită împotriva creștinilor din întreg Imperiul Roman. În Spania, împăratul a trimis un dregător necruțător, cu numele Dacian (sau Datian), grec de neam, care avea poruncă să ucidă fără milă pe toți cei care se închinau lui Hristos.
Ajungând în cetatea Valencia, Dacian a început să verse sânge creștinesc, răpind ca un lup oile lui Hristos. Auzind despre episcopul Valerie și diaconul Vichentie, care propovăduiau fără frică Evanghelia, a trimis ostași să-i prindă și să-i aducă ferecați la judecată.
Cei doi slujitori ai Domnului au fost prinși și legați cu lanțuri grele de fier, fiind chinuiți pe drum cu foamea, setea și loviturile. Trimișii dregătorului îi sileau să alerge pe lângă cai, iar când nu mai puteau, erau târâți pe pământ.
În temnița din Valencia
Ajungând în Valencia, tiranul a poruncit să fie aruncați într-o temniță întunecoasă, umedă și urât mirositoare, unde au fost ținuți zile întregi fără hrană și fără apă. Dar Dumnezeu, Care „nu părăsește pe cei ce nădăjduiesc în El”, i-a întărit cu putere cerească, încât, deși istoviți trupește, fețele lor străluceau de bucurie duhovnicească.
Când au fost scoși înaintea dregătorului, acesta s-a mirat văzându-i sănătoși și plini de viață. Crezând că străjerii i-au hrănit în taină, i-a mustrat aspru, însă aceștia s-au jurat că nu le-au dat nimic. Atunci, mânia lui Dacian s-a îndreptat asupra lor, dorind să-i înfricoșeze cu amenințări și batjocuri.
A început să-l mustre pe episcopul Valerie, socotind că bătrânețea îl va face mai ușor de înduplecat. Dar episcopul răspundea cu blândețe și răbdare, asemenea unui miel între lupi.
Atunci, Sfântul Vichentie, plin de Duhul Sfânt și aprins de râvnă pentru adevăr, a luat cuvântul:
„Pentru ce, părinte, vorbești cu frică acestui câine? Ridică-ți glasul și mărturisește cu tărie pe Hristos, căci nu se cade ca slujitorii lui Dumnezeu să se teamă de făptura omenească. Să zdrobim capul balaurului acestuia care se ridică împotriva Făcătorului său!”
Cuvintele diaconului l-au umplut de mânie pe Dacian, care a hotărât să-l pedepsească cu cruzime.
Mărturisirea și chinurile Sfântului Vichentie
Fiind adus singur înaintea judecătorului, Sfântul Vichentie a fost îndemnat să jertfească idolilor. El a răspuns cu glas puternic:
„Eu nu mă voi închina lucrărilor mâinilor omenești, ci numai lui Hristos, Dumnezeul cel Viu și Adevărat. Fă ce voiești, tiranule, căci trupul acesta e trecător, dar sufletul e nemuritor și se va bucura întru Dumnezeu.”
Atunci Dacian a poruncit să fie frecate trupul sfântului cu țesale de fier, care îi sfâșiau carnea. Dar Vichentie, în loc să se plângă, slăvea pe Dumnezeu, zicând:
„Mulțumesc Ție, Doamne, că m-ai învrednicit să port semnele pătimirii Tale. Întărește-mă să rabd până la sfârșit!”
Apoi a fost răstignit pe o cruce, asemenea Mântuitorului, și lovit cu vergi de fier. I-au ars coastele cu făclii aprinse, însă chipul său rămânea senin și lumina ochilor săi sporea. Tiranul, cuprins de ciudă, l-a întrebat: „Nu simți durerea?”
Sfântul a răspuns:
„Durerea trupului meu e mică față de bucuria sufletului, care se odihnește în nădejdea Domnului. Căci mai tare este puterea lui Hristos, Care mă întărește, decât puterea ta care mă chinuiește.”
Nesuferind această răspunsuri, Dacian a poruncit să fie lovit cu bețe de fier înroșite în foc, dar nici atunci sfântul nu a tăcut. Mărturisirea lui devenea tot mai puternică, iar cei de față se minunau de tăria credinței sale.
Minunile din temniță
Văzând că nu-l poate birui, Dacian a hotărât să-l arunce din nou în temniță, socotind că va muri acolo. Dar Dumnezeu a făcut minune. În noaptea aceea, temnița s-a umplut de o lumină cerească, iar îngerii Domnului au venit și l-au mângâiat pe Vichentie, vindecându-i rănile. Străjerii, văzând lumina și auzind cântări îngerești, s-au înspăimântat și mulți dintre ei au crezut în Hristos.
După aceste descoperiri dumnezeiești, Sfântul Vichentie, simțind că se apropie sfârșitul, s-a rugat Domnului:
„Primește, Doamne, sufletul robului Tău și dă pace Bisericii Tale. Întărește pe toți credincioșii în credință și nu-i lăsa pe prigonitorii Tăi să biruiască.”
Și, învăluit de lumină, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, primind cununa muceniciei.
Cinstirea și moaștele Sfântului Vichentie
Trupul său a fost aruncat de păgâni într-un loc necurat, dar creștinii, cu mult curaj, l-au luat și l-au îngropat cu cinste. Curând, la mormântul său au început să se petreacă minuni: bolnavii se vindecau, cei chinuiți de duhuri necurate se eliberau, iar inimile celor credincioși se umpleau de credință și curaj.
Mai târziu, sfintele lui moaște au fost mutate la Roma, unde au fost așezate într-o biserică ridicată în cinstea sa: Biserica Sfântului Vichentie. Pomenirea sa s-a răspândit în întreaga lume creștină, iar numele său este rostit cu evlavie în fiecare colț al pământului.
Sfântul Mucenic Vichentie este cinstit ca ocrotitor al clericilor și predicatorilor, pentru râvna sa în propovăduirea Evangheliei și pentru curajul cu care a mărturisit credința în fața tiranului.
Pilda vieții sale pentru noi
Viața și pătimirea Sfântului Vichentie ne învață că adevărata credință nu se dovedește în cuvinte, ci în răbdare și statornicie.
Sfântul Vichentie n-a fost un om mare prin funcție sau bogăție, ci prin curajul de a spune adevărul în fața puterii lumești. El ne arată că nimic nu este mai prețios decât mărturisirea lui Hristos, chiar dacă pentru aceasta trebuie să plătim cu viața.
Prin suferința sa, el a arătat că Hristos este biruitorul durerii, al morții și al fricii. În mijlocul chinurilor, el a văzut lumina veșniciei și s-a bucurat că poate purta „semnele Domnului Iisus” în trupul său.
Sfântul Mucenic Vichentie, diaconul din Spania, rămâne o stea strălucitoare în ceata mărturisitorilor creștini, o dovadă vie că „în slăbiciune se desăvârșește puterea lui Dumnezeu”. El a biruit chinurile și moartea prin credință, devenind un semn de nădejde și un îndemn veșnic pentru toți cei care își pun viața în mâinile lui Hristos.
Troparul Sfântului Mare Mucenic Mina, al Sfinţilor Mucenici Victor şi Vichentie şi al Sfintei Muceniţe Ştefanida
Glasul 4
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.