Pe data de 4 septembrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Sfințit Mucenic Vavila, episcopul Antiohiei și pe cei trei prunci crescuți duhovnicește de el, care au pătimit pentru Domnul Iisus Hristos în vremea împăratului Decius, la anul 250. Jertfa lor rămâne până astăzi o pildă de mărturisire curajoasă, de statornicie în credință și de dragoste desăvârșită față de Dumnezeu.
Contextul istoric și păstorirea Sfântului Vavila
Sfântul Vavila a păstorit Biserica Antiohiei timp de treisprezece ani, între anii 237–250, după vrednicul de pomenire Ignatie Teoforul. A fost ales prin dumnezeiasca purtare de grijă și s-a arătat întru toate chip de păstor adevărat, făcându-se pildă credincioșilor prin viață curată, dragoste și râvnă pentru Domnul Iisus Hristos.
Istoria Bisericii Antiohiei din acea vreme era una plină de încercări. Imperiul roman trecea prin lupte interne și externe, iar împărații prigoneau cu cruzime pe creștini. Deși împăratul Filip Arabul, cunoscut pentru apropierea sa de creștinism, a fost îngăduitor cu Biserica, urmașul său, Decius, a devenit unul dintre cei mai mari prigonitori.
Sfântul Vavila a fost păstorul care a știut să îmbine blândețea cu fermitatea. Despre el, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că a fost „om mare și slăvit, dacă poate fi numit om”, pentru că a mustrat fără frică pe împărați și a apărat cu tărie sfințenia Bisericii.
Împotrivirea împăratului la intrarea în biserică
Un moment hotărâtor al vieții sale a fost întâlnirea cu împăratul Numerian sau, după alte surse, cu însuși Decius. Împăratul, după ce a adus jertfe idolilor și chiar a săvârșit ucideri nevinovate, a dorit să intre într-o biserică creștină pentru a profana prin prezența sa locașul sfânt.
Auzind aceasta, Sfântul Vavila a lăsat altarul și, ieșind în întâmpinarea împăratului, i-a spus cu glas puternic:
„Nu ți se cade, împărate, fiind închinător de idoli, să intri în biserica Dumnezeului Celui viu și să o necinstești cu intrarea ta.”
Apoi, punându-și mâna pe pieptul lui, l-a împiedicat să pătrundă înăuntru. Puterea dumnezeiască și cuvintele episcopului au înfricoșat pe împărat, încât acesta s-a rușinat și s-a întors la palat.
Acest gest al Sfântului Vavila a rămas în istoria Bisericii ca un exemplu de curaj episcopal. El a arătat tuturor că nici o autoritate lumească nu poate întina casa lui Dumnezeu și că păstorii au datoria să apere sfințenia Bisericii chiar și cu prețul vieții lor.
Începutul pătimirii
Împăratul, rușinat, nu a uitat îndrăzneala sfântului. A doua zi a poruncit să fie arsă biserica și să fie adus episcopul înaintea sa. L-a mustrat și l-a ocărât, cerându-i să jertfească idolilor pentru a ispăși „jignirea” adusă puterii împărătești.
Dar Sfântul Vavila a răspuns fără frică:
„Oricine se ridică împotriva lui Dumnezeu și voiește să pângărească locașul Lui, nu este vrednic de respect, ci este dușman al lui Dumnezeu.”
Atunci împăratul a poruncit să fie legat în lanțuri grele și purtat prin cetate, ca de ocară. Însă sfântul a mărturisit cu seninătate:
„Împărate, pentru mine aceste lanțuri sunt atât de onorabile pe cât îți este ție coroana imperială. Moartea pentru Domnul Iisus Hristos îmi este mai de dorit decât viața aceasta trecătoare.”
Cei trei prunci și mama lor
Împreună cu Sfântul Vavila se aflau trei tineri: Urban, Prilidjan și Epoloniu (sau Hippolitus, după alte tradiții), crescuți duhovnicește de episcop. Ei erau fiii Hristodulei, o creștină evlavioasă care îi învățase să iubească pe Domnul Iisus Hristos.
Văzându-i, împăratul a întrebat:
– „Cine sunt acești copii?”
Sfântul a răspuns:
– „Aceștia sunt copiii mei duhovnicești. I-am crescut în frica de Dumnezeu și i-am învățat dreapta credință. Pune-i la încercare și vei vedea statornicia lor.”
Împăratul a încercat să-i ademenească prin promisiuni, apoi să-i înfricoșeze prin amenințări. În cele din urmă a poruncit să fie bătuți: cel mai mare, Urban, cu douăsprezece lovituri, Prilidjan cu zece, iar cel mai mic, Epoloniu, cu șapte, după vârsta fiecăruia.
Mama lor, Hristodula, i-a întărit în credință, îndemnându-i să nu se lepede de Domnul Iisus Hristos. Ea însăși a mărturisit cu tărie că nici moartea, nici chinurile nu o vor despărți de Domnul.
Martiriul și cununa cea neveștejită
După multe încercări, împăratul a poruncit ca toți să fie arși, dar văzându-i neclintiți în credință, i-a condamnat la moarte prin sabie.
Astfel, Sfântul Vavila, cei trei prunci și mama lor și-au plecat capetele pentru Domnul Iisus Hristos, primind cununa muceniciei. Sfântul episcop a cerut ca după moarte să fie îngropat împreună cu lanțurile sale, ca mărturie a pătimirii lui.
Creștinii i-au așezat într-o singură groapă, pe păstor împreună cu fiii săi duhovnicești, după cum dorise.
Cinstirea și pomenirea lor
Sfântul Ioan Gură de Aur a ținut o omilie în cinstea Sfântului Vavila, lăudând îndrăzneala și statornicia lui. El a arătat că prin acest episcop, Dumnezeu a învățat pe toți împărații să nu îndrăznească a trece peste măsura stăpânirii lor și pe toți păstorii Bisericii să-și folosească cu tărie autoritatea în apărarea credinței.
De asemenea, pomenirea lui s-a răspândit repede în toată lumea creștină. Moaștele lui, purtate mai târziu în diferite locuri, s-au arătat făcătoare de minuni, aducând mângâiere și tămăduire celor care se apropiau cu credință.
În unele tradiții, alături de cei trei tineri, se pomenește și o mulțime de alți copii, ucenici ai episcopului, care au suferit împreună cu el. Toți aceștia au arătat că nici vârsta fragedă, nici slăbiciunea trupească nu pot fi piedici pentru mărturisirea Domnului Iisus Hristos.
Învățăturile vieții și jertfei Sfântului Vavila
Pilda Sfântului Vavila și a pruncilor săi ne arată câteva adevăruri fundamentale:
Biserica este casa lui Dumnezeu
Nimeni nu poate intra și pângări locașul sfânt. Episcopul, ca păstor, are datoria de a păzi curăția Bisericii.
Lanțurile mucenicilor sunt mai prețioase decât coroanele împăraților
Jertfa pentru Domnul Iisus Hristos dăruiește slavă veșnică, pe când puterea lumească este trecătoare.
Copiii pot fi adevărați mărturisitori
Credința puternică nu ține de vârstă, ci de dragostea pentru Dumnezeu.
Mama creștină este sprijin al muceniciei
Hristodula a arătat prin cuvânt și faptă cum credința unei mame poate întări pe fiii ei să înfrunte moartea pentru Domnul Iisus Hristos.
Curajul episcopului este dar pentru întreaga Biserică
Sfântul Vavila a rămas în istorie drept unul dintre cei mai luminați păstori ai Antiohiei, alături de Ignatie Teoforul.
Sfântul Mucenic Vavila, episcopul Antiohiei, împreună cu cei trei prunci și mama lor Hristodula, s-au arătat mărturisitori neînfricați ai lui Hristos în vremuri de mare prigoană
Ei au pus mai presus de viața aceasta pământească credința în Dumnezeu și au primit cununa cea neveștejită a muceniciei.
Astăzi, pomenirea lor ne cheamă la statornicie în credință, la curaj în apărarea adevărului și la dragoste jertfelnică pentru Domnul Iisus Hristos. Exemplul lor rămâne viu în conștiința Bisericii, amintindu-ne că „lanțurile mucenicilor sunt mai strălucitoare decât aurul și mai puternice decât orice împărăție pământească”.