Pe 22 mai, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Mucenic Vasilisc, un nume poate mai puțin cunoscut în rândul credincioșilor de rând, dar cu o viață și o pătimire care-l așază între marii mărturisitori ai lui Iisus Hristos. Nepot al Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, Vasilisc a fost ostaș și tovarăș de luptă duhovnicească alături de Sfinții Eutropie și Cleonic. Dacă aceștia și-au încheiat repede drumul spre cununa muceniciei prin răstignire, Vasilisc a rămas o vreme în temniță, ca un uitat. Dar uitarea omenească nu înseamnă și uitarea lui Dumnezeu.
Rugăciune și descoperire dumnezeiască
Închis în temnița din Amasia, Sfântul Mucenic Vasilisc nu s-a lăsat copleșit de izolare. El se ruga cu lacrimi, cerând Domnului să nu fie lăsat în afara cetei celor ce suferiseră deja pentru Hristos. Această dorință arzătoare nu a rămas fără răspuns. La miez de noapte, Hristos i Se arată în vedenie, promițându-i că va încheia lupta cu slavă și că numele său va fi cunoscut în toată lumea. I s-a poruncit să meargă în satul său natal, Humialon, pentru a-și lua rămas bun de la cei dragi și a-i întări în credință. Așa începe, simbolic, urcușul său spre Golgota personală – un drum al despărțirii, al suferinței și al mărturisirii.
Ultima îmbrățișare – despărțirea de cei dragi
Cu îngăduința ostașilor care îl păzeau, Vasilisc merge în satul său, unde își întâlnește mama și cei trei frați. Îi îmbrățișează, îi binecuvântează și le spune cuvinte care par ieșite din gura unui apostol: să rămână tari în credință, căci „toate cele din lume sunt ca o umbră ce trece, iar Domnul petrece în veci”. Este o imagine care frânge inimile – un tânăr plin de viață, dar pregătit să moară, nu cu resemnare, ci cu o liniște sfântă și o bucurie de neînțeles pentru cei care n-au gustat din focul Duhului.
Drumul chinurilor
Dar parcursul lui Vasilisc nu s-a încheiat cu acea vizită. Guvernatorul Agripa, numit de împărat pentru a înăbuși creștinismul în Pont, îl cheamă pe mucenic înapoi. Însă călătoria spre Comane nu este una obișnuită. Ostașii îl obligă să poarte încălțăminte de fier, plină cu cuie ascuțite care-i sfârtecă tălpile la fiecare pas. Sângele îi înroșește drumul, dar Sfântul nu scoate un cuvânt de plângere. Așa arată credința adevărată – nu în cuvinte înălțătoare, ci în suferință tăcută dusă cu răbdare.
În satul Dacnon, are loc una dintre minunile ce vor întări mărturia lui. Legat cu mâinile la spate de un paltin uscat, Sfântul petrece noaptea în rugăciune. Dimineața, copacul înverzește, iar la picioarele sale izvorăște apă vie – un simbol clar al biruinței Duhului asupra uscăciunii păgânătății. Slujitorii și femeia care i-au oferit găzduire cred în Iisus Hristos, uimiți de semnele văzute.
Mărturisirea în fața puterii lumești
Ajuns în Comane, Sfântul Mucenic Vasilisc este adus în fața guvernatorului. I se cere, ca de obicei în aceste procese păgâne, să aducă jertfă idolului Apolon (numit și Apollyon – distrugătorul). Vasilisc refuză categoric. Nu doar că refuză, ci cu puterea rugăciunii sale face ca foc din cer să se pogoare și să ardă întreaga capiște împreună cu idolul. O dovadă zdrobitoare că nu slujește unei iluzii, ci Dumnezeului celui viu.
Reacția lui Agripa nu este convertirea, ci furia oarbă. Ca mulți tirani, nu suportă să vadă cum puterea omenească este înfrântă de smerenia divină. Poruncește decapitarea mucenicului și aruncarea trupului său în râu. Însă Dumnezeu nu Se lasă batjocorit.
Minunea care schimbă o viață
În mod uimitor, Agripa, cel care cu o clipă înainte ordonase moartea lui Vasilisc, înnebunește. Orbit la propriu și la figurat de păcat, găsește o bucată de sânge închegat al mucenicului și, punându-l sub centură, se vindecă. Această întoarcere fizică spre viață este și începutul unei renașteri sufletești. Guvernatorul primește Sfântul Botez, un semn că nici cei mai împietriți nu sunt dincolo de harul lui Dumnezeu.
Moaștele și vindecările
În timp, un creștin pe nume Marinus ridică o biserică pe locul execuției, așezând acolo moaștele Sfântului. De la ele pornesc alte minuni – suferinzi de boli grele se vindecă, iar cei aflați în necazuri primesc alinare. Trupul chinuit al mucenicului devine izvor de vindecare, arătând că Dumnezeu lucrează prin cei care și-au dat viața pentru El.
Ce ne spune astăzi viața Sfântului Mucenic Vasilisc?
Într-o lume în care curajul moral e din ce în ce mai rar, în care credința e adesea ținută doar pentru confortul personal, Sfântul Vasilisc ne provoacă: ce înseamnă cu adevărat să fii credincios? El nu s-a lăsat prins de teamă, nu a cerut scăpare, nu s-a târguit cu prigonitorii. A cerut doar un singur lucru: să nu fie lăsat pe dinafară din rândul celor care au suferit pentru Iisus Hristos.
E o lecție de verticalitate, de statornicie și de luciditate duhovnicească. El nu s-a mulțumit cu o viață bună, ci a căutat adevărul până la sânge. A trăit ceea ce mulți doar spun. A suferit fără revoltă și a murit fără ură.
Pentru noi, cei care îi cinstim amintirea, Sfântul Vasilisc nu este doar o figură veche dintr-un sinaxar. Este un semn viu că puterea lui Dumnezeu nu s-a stins, că suferința asumată pentru adevăr dă rod și că, în fața lumii trecătoare, rămâne neschimbat un singur lucru: biruința lui Hristos în cei care nu s-au lepădat de El.
Condacul Sfântului Mucenic Vasilisc
Glasul 8
Apărătoare Doamnă…
Întru răbdare tare şi ca un bărbat te-ai arătat şi întru minuni prea minunat, arătat purtând înainte numele lui Hristos, ai ruşinat pe chinuitor. Pentru aceasta te cinstim pe tine, Sfinte Vasilisc preacinstite, pururea strigând: Bucură-te frumuseţea cea luminoasă a mucenicilor.
Troparul Sfântului Mucenic Vasilisc
Glasul 4
Mucenicul Tău, Doamne, Vasilisc, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.