Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Mucenic Varlaam din Antiohia Siriei ca pe unul dintre cei mai statornici și mai puternici mărturisitori ai credinței în Domnul Iisus Hristos.
Viața lui, deși simplă ca înfățișare, a devenit o mărturie cutremurătoare a biruinței duhului asupra trupului. Bătrân și fără putere lumească, Sfântul Varlaam s-a arătat neclintit în fața celor mai grele chinuri.
Originea și arestarea Sfântului Varlaam
Sfântul Mucenic Varlaam s-a născut în Antiohia Siriei, un oraș mare și cosmopolit al lumii vechi, loc unde creștinismul înflorise încă din primele veacuri. Deși era înaintat în vârstă, Varlaam trăia cu o râvnă neclintită pentru Domnul Iisus Hristos. El nu a fost nici ostaș, nici un om învățat, nici un călugăr retras în pustie, ci un simplu bătrân credincios care a îndrăznit să mărturisească fără teamă numele Domnului într-o vreme în care mărturisirea aceasta era pedepsită cu moartea.
Pentru curajul de a-L mărturisi pe Hristos în public, Sfântul Varlaam a fost prins de autoritățile păgâne și adus înaintea stăpânitorului Antiohiei. În fața judecătorului, bătrânul a refuzat cu hotărâre să aducă jertfe idolilor, mărturisind cu tărie credința în singurul Dumnezeu adevărat. Stăpânitorul, mâniat de îndrăzneala lui, a poruncit să fie supus unor chinuri cumplite, sperând că durerea îl va face să-și lepede credința.
Primele chinuri: bătăile și smulgerea unghiilor
Înainte de marea încercare a focului, Sfântul Varlaam a trecut prin torturi cumplite care ar fi zdrobit trupurile celor mai puternici oameni. Întâi a fost bătut fără milă cu vine de bou. Loviturile necruțătoare i-au sfâșiat trupul lipsit de apărare, dar bătrânul mucenic nu a scos nici un cuvânt de cârtire. El nu striga, nu se văita, ci răbda în tăcere, mărturisindu-L pe Domnul Iisus Hristos prin tăria sufletului său.
După bătăi, chinuitorii i-au strujit trupul cu unghii de fier, până când sângele a început să curgă șiroaie. Apoi i-au smuls unghiile de la mâini, provocându-i o durere greu de imaginat. Totuși, în ciuda tuturor acestor suferințe, bătrânul Varlaam rămânea neclintit, cu ochii ridicați către cer, de parcă durerile ar fi fost doar umbre trecătoare. Râvna lui pentru Domnul Iisus Hristos și dorința de a rămâne credincios până la capăt l-au întărit cu o putere mai presus de trup.
Cea mai cumplită ispită: încercarea cu focul
Pentru că toate chinurile de până atunci nu l-au înduplecat să jertfească idolilor, stăpânitorul a hotărât să-l înșele. Necuratul judecător, dorind să-l facă pe mucenic să jertfească idolilor cu propria sa mână, a poruncit ca acesta să fie dus în capiștea idolească. Acolo, peste jertfelnicul plin de foc, i-au fost întinse cu sila mâinile. Chinuitorii i-au deschis cu forța palma dreaptă și au așezat în ea cărbuni aprinși, peste care au pus tămâie.
Vicleșugul păgânilor era calculat: ei credeau că bătrânul Varlaam, neputând suporta fierbințeala cărbunilor aprinși, va scutura mâna din reflex, iar tămâia va cădea pe jertfelnicul idolilor. Atunci ar fi putut spune: „Iată, ai adus jertfă zeilor noștri”, chiar dacă involuntar. Însă mucenicul nu a vrut să lase nici cea mai mică aparență că ar fi cedat demonilor.
Ceea ce a urmat este una dintre cele mai impresionante minuni ale statorniciei omenești din primele veacuri creștine.
Minunea statorniciei: mâna care a biruit focul
Sfântul Varlaam a stat drept, nemișcat, cu cărbunii aprinși în palmă, ca un stâlp neclintit. Focul ardea, tămâia se topea, iar carnea palmei lui începea să se sfârâie. Dar bătrânul nu a mișcat mâna nici măcar un milimetru.
Nimic nu putea cuprinde măreția acelui moment. Tăria lui era mai presus de fire. Mână de carne neputincioasă, dar ținută de puterea credinței, devenise mai tare decât arama și fierul.
Arderea a continuat până când degetele i-au căzut pe pământ, mistuite de jarul aprins. Totuși, mucenicul nu a clătinat mâna și nu a aruncat tămâia peste altar. Cărbunii aprinși i-au mâncat până și carnea palmei, iar în cele din urmă focul a căzut singur pe pământ, pentru că nu mai avea ce să ardă. Bătrânul Varlaam alesese să-și piardă mâna decât să-L trădeze pe Domnul Iisus Hristos.
Această nevoință, acest act de jertfă absolută, a rămas unul dintre cele mai impresionante acte de credință din viața Bisericii.
Moartea mucenicului și cununa biruinței
Sfântul Varlaam, slăbit de durere, mistuit de foc și istovit de chinuri, și-a dat sufletul în mâinile Domnului chiar acolo, în capiștea idolească. Nu a mai fost nevoie de sabie sau de altă tortură: jertfa lui fusese deplină. Bătrânul, în vârstă și fără puteri trupești, a devenit prin credință un uriaș al mărturisirii. Iar clipa în care sufletul lui s-a înălțat către Domnul Iisus Hristos a fost pentru îngeri un prilej de bucurie.
Mărturiile Sfinților Părinți despre Sfântul Varlaam
Măreția pătimirii Sfântului Varlaam a fost atât de cutremurătoare, încât doi dintre cei mai mari Părinți ai Bisericii: Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gură de Aur, l-au cinstit în mod deosebit cu cuvinte de laudă în scrierile lor.
Sfântul Vasile cel Mare a spus despre el:
„Dreapta lui a fost mai tare decât focul: deși cărbunele i-a ars mâna, mâna lui încă ținea focul, ca și când ar fi fost cenușă.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, cu uimirea sa cunoscută față de nevoințele martirilor, a spus:
„Îngerii au privit la mucenic din înălțime. Arhanghelii au privit și ei la slăvita minune a omului-mucenic cel mai presus de fire. Căci cine nu ar dori să vadă pe nevoitorul care suferă chinuri omenești, dar rămâne liber de durere? Un astfel de mucenic este și altar și jertfă și jertfitor.”
Prin aceste cuvinte, marii Părinți au recunoscut nu doar eroismul său, ci și sfințenia înaltă a vieții sale.
Semnificația duhovnicească a jertfei Sfântului Varlaam
Pilda Sfântului Varlaam este profundă și actuală, chiar dacă au trecut mai bine de 1700 de ani de la martiriul său. Ea arată că adevărata credință nu depinde de vârstă, de putere trupească sau de poziția socială. Un bătrân, aparent slab și neputincios, a putut să biruiască focul și să înfrunte chinuri nenumărate prin puterea mărturisirii sale.
Jertfa lui ne amintește că diavolul nu folosește doar forța, ci și vicleșugul, încercând să-l facă pe om să cadă chiar fără voia sa. Dar credința puternică, hotărâtă, poate învinge orice ispită.
Prin statornicia lui neclintită, Sfântul Varlaam a devenit un simbol al puterii sufletului asupra trupului și al biruinței luminii asupra întunericului.
Sfântul Mucenic Varlaam din Antiohia Siriei este un martor neîndoielnic al adevărului lui Hristos și un model de neclintire pentru toți creștinii
Viața și pătimirea lui ne cheamă și astăzi la o credință sinceră, curajoasă și statornică, care nu se clatină în fața încercărilor, oricât de grele ar fi.
Prin jertfa lui, Sfântul Varlaam ne arată că omul devine cu adevărat tare nu prin puterea trupului, ci prin puterea Duhului. Iar pentru credința lui neclintită, el a primit cununa cea neveștejită a mărturisirii în Împărăția lui Dumnezeu.
Condacul Sfântului Mucenic Varlaam
Glasul 2
Arătatu-Te-ai astăzi…
Arătatu-te-ai, preaminunate, tăriei ardere de tot, tămâie cu bun miros şi pe tine te-ai adus jertfă lui Hristos şi cununa cinstei ai primit, Sfinte Mucenice Varlaam, luptătorule; roagă-te pentru noi pururea.
Troparul Sfântului Mucenic Varlaam
Glasul 4
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Varlaam, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.