În istoria Bisericii Ortodoxe, sângele mucenicilor este temelia vie a credinței noastre. Printre aceștia, strălucește cu putere numele Sfântului Mucenic Teodot din Ancira și al celor șapte fecioare mucenițe: Tecusa, Alexandra, Claudia, Falina, Eufrasia, Matroana și Iulia – o ceată sfântă care a ars ca o făclie în întunericul unei epoci sângeroase.
Viața Sfântului Teodot: hangiu și apostol tainic
Teodot nu a fost un călugăr retras, nici un preot hirotonit. El era hangiu. În ochii lumii, un om obișnuit, cu o viață aparent banală, căsătorit și trăind dintr-o meserie simplă. Dar tocmai această aparentă banalitate a fost acoperământul unei lucrări duhovnicești uimitoare. Sub haina unui om simplu, Teodot trăia ca un adevărat ostaș al lui Iisus Hristos.
Deși trăia în căsnicie, el și soția sa viețuiau în curăție, după cuvântul Apostolului Pavel: „Şi aceasta v-o spun, fraţilor: Că vremea s-a scurtat de acum, aşa încât şi cei ce au femei să fie ca şi cum n-ar avea. ” (1 Corinteni 7, 29). Trupul lui era supus duhului, postul și rugăciunea fiind armele cu care se apăra de ispite. Hanul său devenise un liman de salvare pentru creștinii prigoniți în timpul persecuțiilor împăratului Dioclețian. Acolo adăpostea pe fugarii credinței, îi hrănea, îi întărea cu cuvântul Evangheliei și, mai presus de toate, le vindeca sufletele și trupurile.
Teodot era, în taină, un episcop al inimilor, un tămăduitor și misionar. De sub masca meseriei de hangiu, lucra ca un apostol în mijlocul cetății, aducând pe mulți la Iisus Hristos și întorcându-i din rătăcirea idolilor.
Fecioarele mucenițe – un legământ de curăție și jertfă
În aceeași vreme, șapte fecioare din Ancira – Tecusa, Alexandra, Claudia, Falina, Eufrasia, Matroana și Iulia – au fost aduse în fața judecății pentru singura lor vină: credința în Hristos. Erau tinere, curate, hotărâte să nu se închine zeilor păgâni și să-și păstreze fecioria pentru Mirele ceresc.
Pentru neclintirea lor, au fost torturate cu cruzime. Li s-au oferit bogății și eliberare dacă se lepădau de Hristos. Dar ele au preferat moartea. Au fost în cele din urmă înecate într-un lac, în tăcerea unei nopți sumbre, pentru că mărturisirea lor tulbura pe cei puternici.
Una dintre ele, Sfânta Tecusa, i s-a arătat în vis Sfântului Teodot, cerându-i să le scoată trupurile și să le îngroape creștinește. Pentru Teodot, nu era o simplă misiune de pietate – era o poruncă de sus. Și, condus de un înger al Domnului, a făcut această faptă cu bărbăție, riscându-și viața pentru cinstirea mucenicelor.
Trădarea și moartea lui Teodot
Cel care îl ajutase pe Teodot în această faptă de curaj l-a trădat. A fost arestat și adus înaintea judecătorului păgân Teotecn, un om cunoscut pentru cruzimea sa și patima pentru sânge. În fața acestui demon în trup de om, Teodot a rămas de neclintit. Chinurile au fost cumplite: i-au sfărâmat dinții, i-au zdrobit trupul, dar sufletul i-a rămas curat, ridicat deasupra durerii.
Privind spre cei care plângeau la locul execuției, Teodot a rostit: „Nu mă plângeți pe mine, ci lăudați pe Domnul Iisus Hristos, Cel ce mi-a dat să sfârșesc alergarea și să biruiesc pe vrăjmaș”. Apoi și-a plecat capul și a fost tăiat cu sabia, în anul 303, în timpul celei mai aprige prigoniri a creștinilor.
Mărturia care nu moare
Ce au avut în comun Teodot și fecioarele mucenițe? Curăția inimii. Dragostea pentru Iisus Hristos. Disprețul față de moarte. Într-o lume în care religia era o formă de control politic, ei au refuzat să se supună. Nu au protestat zgomotos, nu au luat arme, ci au ales tăria tăcerii, puterea mărturisirii și răbdarea suferinței.
După moarte, trupul Sfântului Teodot a fost îngropat cu cinste de un preot creștin. Pe acel loc, în timp, s-a ridicat o biserică. Nu doar de piatră, ci și în conștiința celor ce i-au urmat. Căci sângele lui și al fecioarelor nu s-a uscat în zadar. El a udat rădăcina unei credințe care a crescut puternic tocmai din prigoană.
Moștenirea lor pentru noi
Astăzi, într-o lume care evită suferința cu orice preț și în care tăcerea se confundă adesea cu lașitatea, exemplul acestor martiri rămâne o chemare vie. Nu ni se cere, de cele mai multe ori, să murim pentru Hristos – ci să trăim pentru El. Dar tocmai aici e greul. Să trăiești curat, cu credință, într-o societate care îți cere compromisuri zilnice – aceasta e o mucenicie tăcută, dar reală.
Fecioarele mucenițe ne învață curăția – o virtute tot mai rară și neînțeleasă. Teodot ne învață curajul de a lucra pentru Iisus Hristos în taină, fără laude, fără scenă, dar cu rod veșnic.
Sfântul Mucenic Teodot și sfintele fecioare mucenițe au trăit o credință reală și au suferit o moarte adevărată pentru Iisus Hristos
Pomenirea lor nu este doar o rememorare, ci o provocare – să ne întrebăm ce fel de creștini suntem și ce facem cu darul libertății noastre.
În veacul XXI, când libertatea religioasă e adesea tratată cu indiferență, iar curajul devine rar, martirii din Ancira ne amintesc că adevărata credință cere jertfă. Fie ca rugăciunile lor să ne întărească în lupta cea bună și să ne lumineze pașii în fiecare zi.
Cântare de laudă la Sfântul Teodot
,,Lângă Anchira, pe un deal înverzit,
O obște mică de prigoniți creștini
Cu binecuvântare își mănâncă pâinea.
Cu cât este soarele mai luminos decât stelele,
Cu atât mai tare strălucește și Teodot între ei.
Lângă el șade presbiterul Fronto.
Către Fronto Teodot grăiește:
„Potrivit pentru zidirea unei biserici
Locul acesta este,
Peste moaște de sfinți mucenici!”
Iar Fronto zice către Teodot:
„Sârguiește-te, minunate om al lui Dumnezeu,
Să ne afli moaște de sfinți mucenici,
Și ușor apoi clădi-vom biserică aici.”
Teodot atot minunatul a zâmbit.
Din dreapta lui el a scos un inel,
Pe care presbiterului întinzându-l,
Grăi aceste cuvinte:
„Iată cuvântul meu îți dau și inelul
Drept zălog:
Curând sfinte moaște găsi-voi
Și la acest loc le voi aduce!”
Teodot astfel prorocie grăi:
Pe-a lui proprie mucenicie,
A lui moarte pentru Hristos.
După cum a spus,
Așa s-a și-ntâmplat.
Sfintele lui moaște la acel loc
Au fost aduse,
Iar peste ele frumoasă biserică s-a clădit:
Semn sfânt al marii biruințe,
Semn veșnic al marii biruințe,
Lângă Anchira, pe dealul înverzit.”