În fiecare an, la data de 18 decembrie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Mucenic Sebastian și a celor împreună cu dânsul: Zoe, Tranchilin, Nicostrat, Claudie, Castor, Tiburtie, Castul, Marcelin și Marcu, care au pătimit pentru Hristos în vremea prigoanelor cumplite ale împăraților romani Dioclețian și Maximian.
Originea și viața Sfântului Sebastian
Sfântul Sebastian s-a născut în Narvonia, în Galia, iar copilăria și formarea sa le-a petrecut în Mediolan (Milano). Încă din tinerețe s-a remarcat prin frumusețea trupească, prin istețimea minții și prin virtutea vieții sale. A intrat în armata romană și, datorită vredniciei și înțelepciunii sale, a fost ridicat la rang înalt, ajungând voievod și sfetnic apropiat al împăraților Dioclețian și Maximian.
Deși se afla într-o poziție de mare cinste lumească, Sfântul Sebastian era creștin în taină, slujind Domnului Iisus Hristos cu osârdie și păzind poruncile Lui. Nu se temea de munci și nici nu era legat de bogății, ci își ascundea credința doar pentru a putea ajuta mai eficient pe creștinii prigoniți. Sub hlamida dregătoriei pământești se afla un adevărat ostaș al lui Hristos, gata să-și pună viața pentru frații săi în credință.
Mângâietor și întăritor al mucenicilor
În vremea prigoanelor, mulți creștini erau aruncați în temnițe și supuși la chinuri groaznice. Sfântul Sebastian îi cerceta pe cei întemnițați, pe unii îi scăpa de munci, iar pe alții îi întărea cu cuvinte de folos, îndemnându-i să rabde cu bărbăție și să privească la răsplata veșnică. El „întărea mâinile cele slabe și genunchii cei slăbănogiți”, aprinzând în inimile lor dorul pentru cununa muceniciei.
Văzând pe mulți care își săvârșeau alergarea credinței și mergeau cu bucurie spre moarte pentru Hristos, Sebastian însuși ardea de dorința de a pătimi, așteptând vremea rânduită de Dumnezeu când va putea mărturisi pe față credința sa.
Marcelin și Marcu, încercarea credinței
Acea vreme a venit odată cu pătimirea fraților Marcelin și Marcu, oameni de neam ales și cu stare, care fuseseră prinși pentru mărturisirea lui Hristos. Ținuți mult timp în temniță și supuși la chinuri, ei erau pe punctul de a fi condamnați la moarte prin tăierea capului.
Judecătorii le-au oferit însă o ultimă ispită: li s-a dat un răgaz de treizeci de zile, în care, dacă ar fi jertfit idolilor, ar fi fost eliberați și redați familiilor lor. Atunci au venit părinții, rudele, soțiile și copiii lor, plângând și implorându-i să aleagă viața pământească. Tatăl lor, Tranchilin, și mama lor, Maria, bătrâni fiind, încercau să-i înduplece cu lacrimi și suspine.
Cuvântul Sfântului Sebastian
În acel ceas de cumpănă, Sfântul Sebastian a pășit cu îndrăzneală înaintea tuturor și, pentru prima dată, și-a arătat deschis credința. El i-a mustrat cu dragoste pe cei doi frați, îndemnându-i să nu piardă veșnicia pentru o viață trecătoare. Le-a amintit că împărăția pământească este stricăcioasă, iar Împărăția cerurilor este veșnică, și că adevărata slăbiciune este să te temi de moartea care oricum va veni.
Aceste cuvinte, pline de putere dumnezeiască, au întărit nu doar pe Marcelin și Marcu, ci și pe cei din jur. Tatăl lor, Tranchilin, bolnav de mulți ani, a crezut în Hristos, a fost vindecat în chip minunat și s-a botezat, zdrobind idolii din casa sa. Împreună cu el au primit credința și alții, iar familia care venise să-i înduplece pe mucenici a ajuns ea însăși rod al propovăduirii lui Sebastian.
Minuni și întoarceri la credință
Prin lucrarea Sfântului Sebastian, mulți păgâni au fost aduși la Domnul Iisus Hristos. Zoe, soția temnicerului Nicostrat, care era mută de șase ani, a fost vindecată prin rugăciune și a primit Sfântul Botez împreună cu întreaga ei casă. De asemenea, eparhul roman Hromatie și fiul său Tiburtie au fost vindecați de boală și au trecut la credința creștină.
Acești noi creștini au fost însă curând prinși în valul prigoanei. Unii au fost înecați, alții străpunși, arși sau decapitați, primind cununa muceniciei. Zoe a fost prima care a pătimit, fiind prinsă la rugăciune și aruncată în râul Tibru. Tiburtie a călcat pe cărbuni aprinși fără să se vatăme, apoi a fost tăiat cu sabia. Ceilalți au suferit moarte mucenicească în diferite chipuri, rămânând neclintiți în credință.
Mucenicia Sfântului Sebastian
În cele din urmă, Sfântul Sebastian a fost adus înaintea împăratului Dioclețian. Acesta l-a acuzat de trădare, iar Sebastian i-a răspuns cu îndrăzneală că s-a rugat neîncetat pentru sănătatea lui și pentru pacea imperiului, slujind nu oamenilor, ci lui Hristos.
Furios, împăratul a poruncit ca trupul lui Sebastian să fie străpuns cu săgeți. Ostașii au tras asupra lui ca asupra unei ținte, încât trupul său era acoperit de săgeți. Crezându-l mort, l-au lăsat, însă, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, el a rămas viu. Mai târziu, a fost prins din nou și omorât prin bătăi cu ciomege și prin tăierea trupului, primind astfel cununa muceniciei.
Moștenirea duhovnicească
Sfântul Mucenic Sebastian și cei împreună cu dânsul ne învață că alegerea vieții veșnice cere curaj, lepădare de sine și statornicie. Ei au ales Împărăția cerurilor mai presus de legături de sânge, de cinstea lumească și de viața trupească. Jertfa lor rămâne o lumină pentru Biserică și un îndemn pentru fiecare creștin de a rămâne credincios lui Hristos, indiferent de încercări.
Prin rugăciunile lor, să dobândim și noi tărie în credință, înțelepciune în alegeri și nădejde neclintită în viața cea veșnică.
Troparul Sfântului Mucenic Sebastian şi al celor împreună cu dânsul
Glasul 4
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Condacul Sfântului Mucenic Sebastian şi al celor împreună cu dânsul
Glasul 4
Cel Ce Te-ai Înălţat…
Cu roşeala sângiurilor tale vopsindu-ţi haina pătimirii, te-ai îmbrăcat ca şi cu o porfiră, Prealăudate Sebastian. Pentru aceasta te-ai şi sălăşluit împreună cu Hristos întru Împărăţia cea de sus şi fără de sfârşit, împreună cu cei ce au pătimit cu tine şi au primit cununi, înţelepte. Cu care împreună dănţuind, pomeneşte-ne totddeauna şi pe noi.