În sinaxarul Bisericii Ortodoxe, viața Sfântului Mucenic Nichifor se distinge nu printr-o prigoană îndelungată sau prin chinuri trupești fără măsură, ci printr-o luptă lăuntrică adâncă, purtată în taina inimii: lupta pentru iertare, pentru pace și pentru împlinirea poruncii iubirii.
Pomenit la data de 9 februarie, Sfântul Mucenic Nichifor ne arată că mucenicia nu începe neapărat pe eșafod, ci în conștiință, acolo unde omul alege între mândrie și smerenie, între ură și dragoste, între viața vremelnică și adevărul veșnic.
Prietenia prefăcută în vrajbă
În marea cetate din Antiohia Siriei, trăiau doi oameni cunoscuți și respectați: preotul Saprichie și cetățeanul Nichifor. Între ei exista o prietenie atât de puternică, încât cei din jur îi socoteau frați după trup. Multă vreme au viețuit în pace, în cinste și în dragoste, împărtășind aceeași credință și aceeași viață creștină.
Însă, vrăjmașul mântuirii, urâtorul binelui, a semănat între ei dezbinare. Din pricini mărunte, dar lucrate de diavol, prietenia s-a transformat în vrajbă, iar dragostea în ură. Cu cât legătura fusese mai strânsă, cu atât ruptura a fost mai adâncă. Cei doi nu mai voiau să se vadă, iar inima fiecăruia s-a închis față de celălalt.
Pocăința lui Nichifor și împietrirea lui Saprichie
După o vreme, Nichifor, venindu-și în sine, a înțeles că ura nu vine de la Dumnezeu, ci este rodul lucrării diavolești. Conștiința sa trezită l-a împins spre pocăință. A trimis prieteni și cunoscuți la Saprichie, rugându-l cu smerenie să-l ierte și să primească împăcarea pentru Domnul Hristos. Dar preotul, deși purta haina slujirii altarului, a refuzat cu asprime.
Nici a doua, nici a treia rugăminte nu l-au înduplecat. Mai mult, i-a alungat pe cei trimiși, rămânând neînduplecat și nemilostiv. Astfel, Saprichie a uitat cuvintele Evangheliei: „Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv. Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi.”(Luca 6, 35-37)
Văzând că mijlocitorii nu au izbândit, Nichifor a mers el însuși la Saprichie. A căzut la picioarele lui și i-a cerut iertare cu lacrimi: „Iartă-mă, părinte, pentru Domnul!”. Dar Saprichie nici nu a vrut să-l privească. Inima sa, învârtoșată, nu mai avea loc pentru dragoste, deși era chemat, ca preot, să fie chip al iertării lui Hristos.
Prigoana și mărturisirea credinței
În acea vreme, s-a pornit o prigoană cumplită împotriva creștinilor, în timpul împăraților Valerian și Galerie. Saprichie a fost prins și dus înaintea ighemonului. Mărturisirea sa a fost fără echivoc: el s-a declarat creștin și slujitor al lui Hristos, refuzând să aducă jertfă idolilor.
Supus la chinuri grele, Saprichie a răbdat cu tărie, mărturisind că judecătorul are putere doar asupra trupului, nu și asupra sufletului său, care aparține lui Dumnezeu. Pentru această statornicie, a fost osândit la moarte prin tăierea capului.
Ultima încercare a iubirii
Aflând că Saprichie este dus la moarte, Nichifor a alergat în întâmpinarea lui. Cu smerenie și dragoste, i-a căzut din nou la picioare, numindu-l „mucenic al lui Hristos” și rugându-l să-l ierte. Dar Saprichie, orbit de ură, a rămas tăcut și neînduplecat. Nici măcar în ceasul din urmă nu a voit să-și deschidă inima.
Prigonitorii înșiși se mirau de stăruința lui Nichifor și de împietrirea lui Saprichie. Dar Nichifor știa că nu cere un lucru omenesc, ci împlinirea unei porunci dumnezeiești. Pentru el, iertarea nu era un detaliu, ci condiția mântuirii.
Căderea lui Saprichie și judecata lui Dumnezeu
Ajuns la locul execuției, Saprichie a fost chemat să-și plece capul. Atunci, în chip înfricoșător, harul l-a părăsit. Cel care îndurase chinuri fără să se lepede de Hristos, acum, din pricina urii și a lipsei de iertare, s-a prăbușit. A făgăduit că va aduce jertfă idolilor și că va asculta porunca împăraților.
Astfel, a pierdut cununa muceniciei chiar în pragul ei. Dumnezeu, Judecătorul drept, i-a luat darul, arătând că mărturisirea exterioară nu poate fi despărțită de curăția inimii. Fără dragoste, nici chiar moartea pentru credință nu poate aduce mântuirea.
Jertfa Sfântului Nichifor
Văzând lepădarea lui Saprichie, Nichifor a strigat cu glas mare înaintea tuturor: „Eu sunt creștin! Eu cred în Domnul Iisus Hristos, de Care Saprichie s-a lepădat! Tăiați-mă pe mine în locul lui!”. Această mărturisire, izvorâtă din iubire și credință, a uimit pe toți.
Cu învoirea ighemonului, Saprichie a fost eliberat, iar Nichifor a fost osândit la moarte. Fără a fi fost chinuit înainte, dar cu inima plină de dragoste și pace, Sfântul Nichifor și-a plecat capul sub sabie și a primit cununa muceniciei.
Învățătura duhovnicească a Sfântului Nichifor
Viața și moartea Sfântului Mucenic Nichifor sunt o predică vie despre puterea iertării. El ne arată că adevărata credință se dovedește nu doar prin cuvinte sau prin suferință, ci prin împlinirea poruncii iubirii până la capăt. Iertarea nu este opțională, ci este temelia pe care se zidește mântuirea.
Sfântul Nichifor a câștigat cununa nu doar pentru că a mărturisit pe Hristos, ci pentru că a trăit ca un ucenic adevărat al Lui. De aceea, Biserica îl cinstește ca pe un mucenic deplin, care a trecut de la vrajbă la dragoste și de la smerenie la slavă.
În ceata sfinților mucenici, Sfântul Nichifor stă astăzi ca mărturie vie că Dumnezeu caută inima omului și că „Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura.” (Matei 7, 2). Prin rugăciunile lui, să dobândim și noi duhul iertării, al păcii și al dragostei în Hristos, spre mântuirea sufletelor noastre. Amin.
Troparul Sfântului Mucenic Nichifor
Glasul 4
Mucenicul tău, Doamne, Nichifor, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Condacul Sfântului Mucenic Nichifor
Glasul 3
Fecioara astăzi…
Într-aripându-te, fericite, cu dragostea Domnului şi Crucea Lui pe umeri purtând, mărite, ai ruşinat meşteşugirile diavolului şi te-ai luptat până la moarte pentru adevăr. Pentru aceasta te-ai arătat purtător de biruinţă şi tăinuitor al harului lui Dumnezeu.