Pe data de 17 august, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Mucenic Miron, preotul, care a slujit Domnului Iisus Hristos cu credință și dragoste, până la jertfa sângelui. Viața lui, petrecută în Ahaia, în vremea împăratului păgân Deciu și a guvernatorului Antipatru, ne stă înainte ca o icoană vie a curajului și a puterii credinței în fața celor mai cumplite chinuri.
Sfântul Miron a fost un om cu viață aleasă, de neam cinstit și înzestrat cu bunăstare materială. Dar toate acestea le-a socotit ca neînsemnate în fața slujirii lui Dumnezeu și a iubirii față de aproapele. Preot al Bisericii Domnului Iisus Hristos, a împletit slujirea la Sfântul Altar cu milostenia, cu bunătatea și cu o râvnă arzătoare pentru adevărul Evangheliei.
Pilda sa rămâne actuală și astăzi, căci în vremuri de încercare, credincioșii sunt chemați să-și mărturisească dreapta credință, asemenea lui, cu fermitate și nădejde în Hristos Cel Înviat.
Contextul istoric și duhul vremii
Sfântul Miron a trăit în secolul al III-lea, o perioadă marcată de persecuțiile sângeroase împotriva creștinilor. Împăratul Deciu (249-251) a rămas în istorie ca unul dintre cei mai aprigi prigonitori ai Bisericii. El a dat poruncă generală ca toți supușii să aducă jertfe zeilor păgâni, iar cei care refuzau erau pedepsiți cu moartea.
În Grecia, în Ahaia, cârmuitorul numit de împărat era Antipatru, un om crud, nemilos și plin de ură față de creștini. Acesta vărsase mult sânge nevinovat, socotind că prin teroare și prin cruzime va putea stinge credința în Hristos.
Dar Dumnezeu, Care întărește pe mărturisitorii Săi, a ridicat în acele vremuri oameni de o tărie sufletească uimitoare, între care se numără și Sfântul Miron, preotul.
Viața și slujirea Sfântului Miron
Sfântul Miron era de origine nobilă și foarte bogat. Însă nu rangul și averea îl defineau, ci blândețea, smerenia și dragostea față de oameni. Ca preot al Bisericii, se dăruia cu totul slujirii liturgice și îngrijirii celor aflați în nevoie. Era iubit de comunitate pentru bunătatea lui, dar mai ales pentru râvna pe care o arăta în propovăduirea Evangheliei.
Se spune că în ziua praznicului Nașterii Domnului, pe când credincioșii erau adunați la Sfânta Liturghie, Antipatru a intrat în biserică în fruntea soldaților, cu gândul să prindă pe toți creștinii și să-i trimită la chinuri. În acel moment, Sfântul Miron, plin de îndrăzneală sfântă, l-a mustrat pe guvernator pentru cruzimea și fărădelegile sale. Acest gest de curaj a fost începutul muceniciei sale.
Chinurile mucenicești
Antipatru, mâniindu-se de îndrăzneala preotului, a poruncit să fie prins și supus la cumplite chinuri.
Mai întâi l-au spânzurat pe un lemn de osândă și i-au strujit trupul cu unghii de fier. Rănile sângerânde i-au fost arse apoi cu tăciuni aprinși. În fața acestor schingiuiri, Sfântul Miron nu s-a clătinat în credință, ci Îl slăvea pe Domnul Iisus Hristos, Care îl întărea.
Judecătorul a poruncit apoi să fie aruncat într-un cuptor încins. Dar, asemenea celor trei tineri din Babilon, focul s-a prefăcut în răcorire prin puterea lui Dumnezeu. Ba mai mult, flăcările au ucis 150 dintre slujitorii păgâni care stăteau în jur, în timp ce Sfântul a rămas nevătămat, fiind ocrotit de îngeri.
Când văpaia s-a stins, el a ieșit din cuptor neatins, binecuvântând pe Dumnezeu. Aceasta a fost o mare rușinare pentru Antipatru, însă inima lui împietrită nu s-a înmuiat.
Văzând că Sfântul nu cedează, a dat poruncă să i se jupoaie pielea în fâșii, de la umeri până la picioare. Într-un gest de sfidare sfântă, Miron a luat o bucată din propria-i piele și a aruncat-o în fața prigonitorului. Aceasta l-a umplut de furie pe Antipatru, dar în același timp l-a și rușinat înaintea poporului. Mai departe, mucenicul a fost dat fiarelor sălbatice, dar nici acestea nu s-au atins de el, arătând că Dumnezeu Își ocrotește alesul.
Sfârșitul mucenicesc și cununa biruinței
Umilit și rușinat de neclintirea și minunile care se săvârșeau prin Sfântul Miron, Antipatru a căzut în deznădejde și, orbit de mânia sa, și-a luat viața cu propriile mâini. Cronica spune că s-a străpuns cu sabia, pierind cu sunet și lăsându-și sufletul în iad.
După aceasta, păgânii l-au dus pe Sfântul Miron în cetatea Cizicului din Asia Mică, unde i-au tăiat capul. Astfel și-a încheiat viața pământească, primind cununa muceniciei și intrând în bucuria Domnului său. Moartea lui nu a fost o înfrângere, ci o biruință. Biserica l-a cinstit ca pe un adevărat mărturisitor al Domnului Iisus Hristos, iar pilda lui a întărit pe mulți creștini în credință.
Semnificația duhovnicească a mărturisirii sale
Viața și pătimirile Sfântului Miron ne arată câteva adevăruri duhovnicești de mare preț:
Curajul mărturisirii
El nu a tăcut în fața nedreptății, ci a mustrat pe prigonitor chiar în biserică, arătând că datoria preotului și a creștinului este de a apăra adevărul.
Puterea credinței
Chinurile cumplite, focul și fiarele nu l-au biruit, pentru că Domnul Iisus Hristos era cu el. Aceasta este mărturia că Dumnezeu nu părăsește pe cei ce-L iubesc.
Răbdarea în suferință
Sfântul a primit cu seninătate toate chinurile, înțelegând că jertfa lui nu este zadarnică, ci este o cale către viața veșnică.
Biruința asupra prigonitorilor
Antipatru, cel care l-a chinuit, a ajuns să se omoare singur, semn că răutatea nu are putere împotriva Domnului Iisus Hristos.
Moartea ca trecere
Tăierea capului nu a fost sfârșit, ci începutul bucuriei veșnice, căci mucenicii intră direct în slava lui Dumnezeu.
Cinstirea Sfântului Miron
Biserica îl pomenește pe Sfântul Mucenic Miron în fiecare an, la 17 august. În Mineiele ortodoxe, viața și pătimirile sale sunt relatate pentru a întări pe credincioși. În unele locuri, credincioșii îl cheamă în rugăciune ca ocrotitor al celor aflați în încercări, ca ajutător în suferințe și ca mijlocitor pentru întărirea credinței.
Numele său, „Miron”, amintește de mirul cel cu bună mireasmă, simbol al jertfei curate și al vieții sfințite lui Dumnezeu.
De asemenea, exemplul Sfântului Miron ne arată că nu suntem singuri în încercări. Îngerii și harul lui Dumnezeu sunt mereu de partea celor ce Îl iubesc pe Domnul Iisus Hristos.
Sfântul Mucenic Miron, preotul din Ahaia, rămâne pentru Biserică un model de slujire, de jertfă și de mărturisire a credinței
Viața sa a fost o adevărată Liturghie neîntreruptă, încununată de jertfa sângelui.
El ne învață că dragostea de Hristos este mai puternică decât frica de moarte și că suferința răbdată pentru adevăr se preschimbă în slavă veșnică.
Condacul Sfântului Mucenic Miron preotul
Glasul 2
Cele de sus căutând…
Din pruncie dorind după Hristos, preamărite şi păzind Dumnezeieştile Lui porunci, la Dânsul ai alergat, Sfinte Mucenice Miron şi te-ai odihnit, slăvindu-L cu îngerii şi cerând tuturor Dumnezeiască iertare.
Troparul Sfântului Mucenic Miron preotul
Glasul 4
Mucenicul Tău, Doamne, Miron, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.