În istoria Bisericii Ortodoxe, sfinții mucenici ocupă un loc aparte, deoarece prin viața și pătimirile lor au mărturisit credința în Hristos până la jertfa supremă. Unul dintre acești aleși ai lui Dumnezeu este Sfântul Mucenic Mamant, prăznuit la data de 2 septembrie, care, deși născut în temniță, a fost ocrotit de Dumnezeu și s-a învrednicit de cununa muceniciei la o vârstă fragedă. Viața lui este o mărturie a puterii dumnezeiești, care se arată și prin cei mai neputincioși, dovedind că adevărata biruință nu este cea a trupului, ci a sufletului statornic în credință.
Nașterea și părinții săi
Sfântul Mamant s-a născut în a doua jumătate a secolului al III-lea, în cetatea Gangra din Paflagonia, Asia Mică. Părinții săi, Teodot și Rufina, erau oameni de neam ales, patricieni bogați, dar mai presus de toate erau creștini evlavioși și statornici în credință. Ei nu și-au ascuns dragostea pentru Hristos, ci au mărturisit-o deschis, aducând și pe alții la dreapta credință. Din această pricină au fost pârâți la dregătorii păgâni.
Mai întâi, tatăl lui, Teodot, a fost adus înaintea dregătorului Alexandru, care îl silea să jertfească idolilor. Neclintit în credință, Teodot a fost trimis la Cezareea Capadociei, la dregătorul Faust, cunoscut pentru cruzimea sa față de creștini. Acolo a fost aruncat în temniță. Credincioasa lui soție, Rufina, deși însărcinată, nu l-a părăsit, ci a împărțit cu el suferința. În închisoare, Teodot s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să nu ajungă să cadă pradă chinurilor și, fiind ascultat, și-a dat duhul. La scurt timp, Rufina a născut un prunc, dar și ea și-a sfârșit viața, încredințând copilul lui Dumnezeu. Astfel, micuțul Mamant a rămas orfan, dar ocrotit de pronia dumnezeiască.
Ocrotirea dumnezeiască și creșterea pruncului
Dumnezeu, Care are grijă de orfani și văduve, nu l-a lăsat pe prunc fără ocrotire. O femeie de neam bun, creștină evlavioasă, pe nume Amia, a primit în vis poruncă de la un înger să ia trupurile sfinților părinți din temniță și să le îngroape cu cinste, iar copilul să-l crească precum pe fiul ei. Ascultând de poruncă, Amia a făcut întocmai: a îngropat cu cinste pe Teodot și Rufina și a luat pe pruncul Mamant la casa ei.
Pruncul nu a vorbit până la vârsta de cinci ani, iar primul cuvânt pe care l-a rostit a fost „mama”. De aceea i s-a pus numele Mamant. Crescut în casa Amiei, copilul a primit o educație aleasă și a fost întărit în dreapta credință. Dădea dovadă de înțelepciune și de cunoștințe peste vârsta sa, iar în fața altor copii râdea de idolii păgânilor, mărturisindu-L pe Hristos.
Prigoana și primele chinuri
Pe vremea împăratului Aurelian (270–275), prigoana împotriva creștinilor s-a întețit. Creștinii erau siliți să jertfească idolilor, iar cei care refuzau erau supuși la chinuri cumplite. Sfântul Mamant, ajuns la cincisprezece ani, a fost adus înaintea judecătorilor pentru mărturisirea credinței. Împăratul însuși i-a cerut să se lepede măcar cu buzele de Hristos, însă tânărul a răspuns cu bărbăție:
„Nici cu inima și nici cu buzele nu mă voi lepăda de Domnul și Dumnezeul meu, Iisus Hristos.”
Pentru această mărturisire a fost bătut cu toiege, ars cu făclii și, în cele din urmă, aruncat în mare, având un plumb legat de gât. Însă îngerul Domnului l-a scos nevătămat din valuri și l-a dus pe un munte, lângă Cezareea.
Viața în pustie și îmblânzirea fiarelor
În munți, Mamant a dus o viață de pustnic, trăind în rugăciune și tăcere. Se hrănea cu laptele sălbăticiunilor, iar fiarele cele mai neîmblânzite se supuneau lui ca niște animale domestice. Cu laptele adunat, sfântul făcea brânză, pe care o împărțea săracilor. Această viață minunată amintește de sfinții pustnici ai deșertului, care prin rugăciune și curăția sufletului dobândeau stăpânire asupra naturii și a fiarelor.
Noi pătimiri și mucenicia
Chinuitorii, aflând că Mamant trăiește, l-au prins din nou și l-au adus înaintea dregătorilor. A fost supus la și mai multe chinuri, dar prin puterea lui Dumnezeu a rămas nevătămat. A fost aruncat la fiare, dar acestea nu l-au vătămat. A fost ars, însă focul nu l-a atins. În cele din urmă, un preot păgân, mânios pe neputința chinurilor, l-a străpuns cu o suliță. Rănit, sfântul s-a retras într-o peșteră aflată în afara cetății, unde și-a dat sufletul cu bucurie în mâinile Domnului, în jurul anului 275.
Astfel s-a încununat cu mucenicia, devenind „fiul mucenicilor”, căci s-a născut din părinți martiri și și-a săvârșit viața prin jertfă pentru Hristos.
Cinstirea Sfântului Mamant
După moartea sa, creștinii au luat cu cinste trupul său și l-au îngropat, iar mai târziu moaștele sale au devenit izvor de tămăduiri pentru cei bolnavi și de ajutor pentru cei ce se rugau cu credință. Minunile săvârșite prin rugăciunile către Sfântul Mamant au răspândit și mai mult evlavia față de el.
De-a lungul secolelor, cinstirea sfântului s-a răspândit în tot Răsăritul ortodox. Numeroase biserici și mănăstiri îi poartă hramul, iar icoanele sale îl înfățișează de obicei alături de animale sălbatice, ca semn al minunii prin care acestea i se supuneau.
Sfântul Mucenic Mamant este un exemplu luminos de credință, curaj și sfințenie
De la nașterea sa minunată în temniță, până la mucenicia sa la vârsta de numai cincisprezece ani, viața lui ne arată că puterea lui Dumnezeu se desăvârșește în slăbiciune. Astăzi, creștinii îl cinstesc ca pe un mare mijlocitor înaintea Domnului și ca pe un ocrotitor al celor care se află în primejdii.
Prin pomenirea Sfântului Mamant, Biserica ne cheamă să ne întărim în credință, să mărturisim cu statornicie pe Hristos și să ne punem nădejdea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Care nu lasă niciodată pe cei ce se încred în El.
Condacul Sfântului Mucenic Mamant
Glasul 3
Fecioara astăzi…
Cu toiagul care ţi s-a dat de la Dumnezeu, sfinte, păstoreşte poporul tău la păşune aducătoare de viaţă. Iar fiarele cele nevăzute şi sălbatice sfărâmă-le sub picioarele celor ce te laudă pe tine. Că toţi, cei ce suntem în primejdii, te avem pe tine, Sfinte Mamant, părtinitor fierbinte.
Troparul Sfântului Mucenic Mamant
Glasul 4
Mucenicul Tău, Doamne, Mamant, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.