Calendarul ortodox ne pune înainte, la data de 14 septembrie și în alte zile de pomenire, chipurile luminoase ale sfinților care s-au jertfit pentru Domnul Iisus Hristos, mărturisind prin viața și moartea lor adevărul Evangheliei. Printre aceștia se află și Sfântul Cuvios Mucenic Macarie din Tesalonic, ucenic al Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului, care și-a încheiat viața pământească prin mucenicie în anul 1527. Jertfa sa stă ca o mărturie vie a puterii credinței și a iubirii de Dumnezeu, care nu poate fi biruită de niciun chin, amenințare sau sabie.
Viața Sfântului Macarie
Viața Sfântului Macarie este strâns legată de personalitatea marelui său povățuitor duhovnicesc, Sfântul Nifon al Constantinopolului, patriarh și nevoitor aghiorit, care a lăsat posterității nu doar o moștenire de rugăciune și înțelepciune, ci și ucenici care au urmat cu credincioșie pilda sa. Printre aceștia, Macarie a strălucit prin râvna pentru Hristos, dorind nu doar să trăiască în curăție și ascultare, ci și să-și pecetluiască credința cu sângele muceniciei.
Formarea duhovnicească sub îndrumarea Sfântului Nifon
Sfântul Macarie s-a format duhovnicește în Muntele Athos, la Mănăstirea Vatopedi, unde Sfântul Nifon se nevoia după retragerea sa din scaunul patriarhal. Această mănăstire, una dintre cele mai vestite lavre athonite, era un loc al rugăciunii și al liniștii, dar și al adâncirii în cunoașterea lui Dumnezeu prin asceză și viață comunitară.
Ucenicia lui Macarie lângă un mare părinte precum Nifon nu a fost una întâmplătoare. În tradiția monahală ortodoxă, ucenicul își încredințează viața în mâinile povățuitorului său, căutând să deprindă de la el nu doar rugăciunea și înfrânarea, ci și dreapta socotință și discernământul duhovnicesc. Astfel, Macarie a crescut sub privirea și rugăciunile Sfântului Nifon, învățând taina ascultării și a smereniei, dar și dorul după desăvârșire.
Însă în inima sa ardea o altă chemare: aceea de a-și dărui viața pentru Domnul Iisus Hristos prin mucenicie. Dorința de a suferi pentru Domnul nu era o ambiție omenească, ci o lucrare a harului, pe care Patriarhul Nifon, luminat de Dumnezeu, a recunoscut-o și a binecuvântat-o.
Dorința muceniciei și binecuvântarea duhovnicului
Potrivit tradiției, Macarie și-a mărturisit dorința arzătoare către părintele său duhovnicesc, rugându-l să-l lase să pornească pe calea muceniciei. Sfântul Nifon, luminat de Dumnezeu, a văzut că dorința ucenicului său nu era un simplu elan de moment, ci o chemare dumnezeiască. De aceea, i-a dat binecuvântarea, trimițându-l la lupta cea bună.
Acest moment este de o profunzime aparte în istoria duhovnicească a Bisericii. El arată cât de importantă este ascultarea ucenicului de povața părintelui. Macarie nu s-a aruncat singur în lupta mărturisirii, ci a cerut cu smerenie binecuvântare. Iar Sfântul Nifon, ca un părinte duhovnicesc cu experiență, a cercetat voia lui Dumnezeu și a încuviințat dorința sa. Astfel, mucenicia lui Macarie nu a fost rodul unui impuls necugetat, ci o împlinire a voii dumnezeiești.
Mărturisirea în Tesalonic
Întărit de rugăciunea și binecuvântarea duhovnicului său, Macarie a plecat la Tesalonic, un oraș aflat pe atunci sub stăpânirea otomană, unde creștinii erau adesea prigoniți și supuși la multe încercări. Aici, în mijlocul unei adunări de turci, a început să predice cu îndrăzneală credința în Hristos, Unul și Adevăratul Dumnezeu. Nu a făcut-o pe ascuns, nu a încercat să-și ascundă credința, ci a vestit-o cu voce tare, chemând pe cei de față la lumină.
Cuvintele sale au stârnit mânia celor necredincioși. Mărturisirea lui Macarie nu era doar o declarație de credință personală, ci și o provocare directă la adresa falsei credințe și a păgânătății. Atunci turcii l-au prins, l-au bătut și l-au aruncat în temniță, crezând că astfel îi vor înfrânge curajul. Însă Macarie, asemenea apostolilor, s-a bucurat că a fost învrednicit să sufere pentru Numele lui Hristos.
Judecata și cuvintele de foc
A doua zi, a fost adus la judecată, unde i s-a cerut să lepede credința creștină și să se supună islamului. Însă răspunsul său a răsunat ca un tunet:
„O, dacă ați ști voi adevărul și dacă v-ați boteza întru Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!”
Aceste cuvinte arată nu doar tăria credinței sale, ci și iubirea pentru cei rătăciți. Macarie nu îi ura pe torționarii săi, ci îi chema la adevăr, dorea mântuirea lor. Chiar în clipa cea mai grea, el a fost un misionar al Evangheliei, predicând cu simplitate și putere adevărul Botezului și al credinței în Sfânta Treime.
Cununa muceniciei
Neputând să-i clatine credința, turcii au dat hotărârea de moarte. În anul 1527, Sfântul Macarie a fost decapitat, primind astfel cununa muceniciei și intrând în ceata sfinților. Moartea sa nu a fost o înfrângere, ci o biruință a credinței, căci sângele martirilor este sămânța noilor creștini.
Mucenicia lui Macarie nu a trecut neobservată. În duh, Sfântul Nifon, aflat la Muntele Athos, a văzut clipa morții ucenicului său. I-a descoperit unui frate vestea, zicând: „Să cunoști, fiule, că acum fratele tău Macarie a luat moarte de mucenic și este purtat spre ceruri, prăznuind și bucurându-se în Domnul.” Astfel, jertfa lui Macarie a fost confirmată de mărturia profetică a părintelui său duhovnicesc.
Cinstirea Sfântului Mucenic Macarie
Sfântul Macarie este pomenit împreună cu alți noi mucenici athoniți care și-au dat viața în Tesalonic, printre care se numără și un alt Macarie, de la Mănăstirea Dionisiu, mucenicit în anul 1525. Acești sfinți arată că Athosul nu a fost doar un loc al rugăciunii și al ascezei, ci și o pepinieră de martiri, care au mărturisit credința până la capăt.
Astăzi, pomenirea lui Macarie este prilej de întărire pentru toți credincioșii. Într-o lume în care credința este adesea disprețuită sau ignorată, mucenicul ne amintește că adevărul lui Hristos merită apărat chiar și cu prețul vieții.
Moștenirea duhovnicească
De la Sfântul Macarie învățăm că credința nu este doar o mărturisire lăuntrică, ci o lumină care trebuie să strălucească în fața oamenilor. El ne arată că adevărata iubire față de Dumnezeu nu se teme de moarte și că jertfa pentru Domnul Iisus Hristos este cea mai înaltă formă de mărturisire.
Totodată, legătura dintre el și Sfântul Nifon arată frumusețea relației dintre părinte și ucenic în viața duhovnicească. Macarie nu a fost un singuratic, ci un rod al ascultării și al binecuvântării, iar mucenicia lui a fost recunoscută de duhovnicul său ca o lucrare a harului.
Sfântul Mucenic Macarie, ucenicul Patriarhului Nifon, rămâne pentru Biserica Ortodoxă un exemplu de dăruire totală lui Hristos
Prin viața sa curată, prin ascultarea de duhovnic și prin mucenicia sa, el arată calea spre desăvârșirea creștină. Mărturisirea sa din Tesalonic răsună până astăzi ca un îndemn la curaj, la credință vie și la dragoste pentru adevăr.
Fie ca și noi, urmând pilda lui, să mărturisim cu îndrăzneală credința în Domnul nostru Iisus Hristos și să ne rugăm cu nădejde: