Într-o vreme în care Imperiul Roman cerea supunere absolută față de poruncile împăraților și închinare la zeii păgâni, un ostaș roman cu numele Iuliu, veteran de război, a avut curajul să spună „nu”. A spus „nu” minciunii, „nu” compromisului și, mai ales, „nu” trădării lui Iisus Hristos. Pentru aceasta, a fost condamnat la moarte. Dar tocmai această moarte l-a făcut nemuritor. Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul ca pe un erou al credinței și un model de verticalitate morală, curaj și fidelitate față de Dumnezeu.
Contextul istoric – când creștinismul devenise „trădare de stat”
În jurul anului 297, împărații Dioclețian și Maximian Galeriu au declanșat una dintre cele mai sângeroase prigoane împotriva creștinilor. Galeriu, plin de suspiciuni și influențat de ideea că religia creștină submina autoritatea imperială și coeziunea militară, a cerut epurarea armatei de soldați creștini.
Pentru acești soldați, conflictul devenise clar: ori își păstrau credința și erau considerați trădători ai imperiului, ori se supuneau ordinelor și își trădau conștiința și pe Dumnezeu. În această confruntare s-a remarcat Iuliu, un veteran respectat, cu 20 de ani de serviciu militar, șase campanii încheiate cu onoare și o reputație de om curajos și disciplinat.
Judecata: loialitatea față de Dumnezeu sau față de împărați?
Sfântul Iuliu a fost adus în fața dregătorului Maxim în Durostor, provincia Moesia Inferior. Învinuirea era clară: refuzul de a jertfi zeilor păgâni și de a se supune poruncii împărătești. Când Maxim l-a întrebat dacă este adevărat, Iuliu nu a căutat justificări și nu a încercat să evite răspunderea: „Este adevărat. Eu sunt creștin și nu pot să jertfesc zeilor. Nu pot să uit pe Dumnezeul meu Cel adevărat și viu.”
Această mărturisire l-a surprins pe dregător, care a încercat să-l convingă cu vorbă bună. I-a amintit de serviciul său militar și i-a promis o recompensă generoasă, o pensie completă pentru cei 20 de ani de slujbă. Dar Iuliu a refuzat: „Banii aceștia ai satanei și sfatul tău cel viclean nu trebuie să mă lipsească de lumina cea veșnică.”
Pentru Iuliu, nu exista negociere când era vorba de credință. El nu a fost nici fanatic, nici extremist. A fost lucid, conștient de alegerea lui și dornic să plătească prețul cu propria viață. Maxim, văzând că blândețea nu funcționează, l-a amenințat cu moartea. Răspunsul lui Iuliu a fost ferm: „Te rog, pe sănătatea împăraților, să îndeplinești gândul tău și să dai împotriva mea hotărârea, ca să se desăvârșească juruințele mele.”
Credința mai presus de viață
În fața unei astfel de tărie sufletească, orice om cu conștiință nu poate rămâne indiferent. Maxim l-a întrebat cu dispreț: „Un om răstignit și mort v-a încredințat acestea?” Iuliu, cu demnitate, a răspuns: „Acela a murit pentru păcatele noastre, ca să ne dăruiască viața cea veșnică. Hristos Dumnezeu rămâne în vecii vecilor.”
A urmat o ultimă încercare de a-l întoarce de la decizie: „Deplângându-te, te sfătuiesc să jertfești zeilor, ca să trăiești împreună cu noi.” Dar Iuliu a încheiat dialogul cu o sentință ce sună ca un testament: „De voi trăi împreună cu voi, voi fi despărțit de Hristos. Dar dacă mor pentru El, voi trăi veșnic.”
Moartea ca biruință
Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul a fost condamnat la moarte prin decapitare. Nu a cerut milă, nu a implorat viața, ci a îmbrățișat moartea ca pe o cunună. A plecat de pe câmpul de luptă al Romei pentru a păși pe câmpul de biruință al cerului. A murit ca un soldat, dar nu pentru gloria imperiului, ci pentru împărăția lui Dumnezeu.
Moartea lui nu a fost o pierdere, ci o victorie. Prin martiriul său, a arătat că adevărata putere nu stă în sabia romană, ci în jertfa asumată pentru Hristos. Pentru Biserică, Iuliu a devenit simbolul ostașului creștin care îmbină disciplina cu credința, curajul cu sfințenia.
Actualitatea unui martir
Deși au trecut aproape 1800 de ani de la moartea sa, Sfântul Iuliu Veteranul rămâne un model viu. Trăim într-o lume în care presiunile nu mai vin de la împărați, ci de la norme sociale, cariere, oportunisme și compromisuri zilnice. Credința este adesea ridiculizată, marginalizată sau asociată cu slăbiciunea. În acest context, exemplul lui Iuliu este mai necesar ca oricând.
El ne învață că fidelitatea față de Dumnezeu nu este negociabilă. Că nu există jumătăți de măsură în credință. Că a fi creștin înseamnă a-ți asuma riscuri, a spune adevărul și a alege veșnicia, chiar și cu prețul pierderii confortului sau al vieții.
De asemenea, el arată că un creștin poate fi și un cetățean exemplar, și un soldat curajos, dar numai atâta timp cât nu este pus în situația de a-L trăda pe Dumnezeu. Iuliu nu a refuzat armata. A refuzat doar să se plece în fața idolilor. El a fost un om cu onoare, dar și cu o conștiință luminată de harul lui Hristos.
Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul este un far de lumină pentru creștinul contemporan
El ne arată că viața poate fi dusă cu demnitate, credință și curaj, chiar și în cele mai grele momente. Într-o lume care ne cere să cedăm puțin câte puțin, Iuliu ne învață să nu cedăm deloc.
Ziua lui de prăznuire este un prilej de recunoștință, dar și de conștientizare: credința nu e un moft, ci un angajament total. Iar mucenicii, ca Iuliu, nu sunt fanatici, ci oameni care au înțeles că adevărul lui Hristos merită totul – chiar și viața.
În fața compromisurilor de azi, să ne întrebăm: ce ar fi făcut Sfântul Iuliu? Răspunsul e clar – și ne cheamă să mergem și noi „până la capăt”.
Condacul Sfântului Mucenic Iuliu Veteranul
Glasul 8
Pe Mucenicul cel destoinic și preaînțelept, pe Sfântul Iuliu, pe ostașul Ziditorului, să-l cinstim după dreptate toți credincioșii; că îndrăzneală dobândind la Împăratul ceresc, mijlocește celor care îl laudă, zicând: Bucură-te, de Hristos încununatule.
Troparul Sfântului Mucenic Iuliu Veteranul
Glasul 5
Cu podoaba virtuților strălucind și împodobit cu lumina muceniciei fiind, Sfinte Iuliu, strălucești mai mult decât soarele, diamantule slăvit, luminând pe cei ce-ți fac cu dragoste pomenirea cea de lumină-purtătoare, de-Hristos încununatule.