Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la data de 10 august pe Sfântul Mucenic Ipolit, ostaș roman și gardian al închisorii unde erau întemnițați creștinii în vremea împăratului Deciu. Viața lui este strâns legată de cea a Sfântului Arhidiacon Laurențiu, pe care l-a avut sub pază și ale cărui minuni l-au adus la credința în Domnul Iisus Hristos.
Întâlnirea cu Sfântul Laurențiu
Sfântul Mucenic Ipolit era mai-marele ostaș și paznic al temniței în care fusese aruncat Sfântul Laurențiu. Acolo, el a fost martor la numeroase tămăduiri minunate săvârșite de mucenic prin puterea lui Dumnezeu. Această mărturie vie a lucrării harului a aprins în inima lui dorința de a cunoaște și a primi credința creștină.
Sub povățuirea Sfântului Laurențiu, Ipolit a primit Sfântul Botez împreună cu toți cei din casa sa, nouăsprezece suflete, bărbați și femei. Între aceștia se afla și mama lui, Concordia, femeie cu suflet tare și credință neclintită. Din acea clipă, viața lui Ipolit s-a schimbat: nu mai era doar un slujitor al Romei, ci un ostaș al Împăratului ceresc.
Înmormântarea Sfântului Laurențiu
După ce Sfântul Laurențiu și-a încheiat viața pământească prin mucenicie, Ipolit, împreună cu un preot pe nume Justin, a luat trupul acestuia și l-a îngropat într-o peșteră aflată pe proprietatea unei creștine, cu numele de Chiriachi, nu departe de Roma. Au făcut aceasta cu multă cinste, știind că îngroparea trupurilor sfinților este o lucrare bineplăcută lui Dumnezeu și o datorie de dragoste.
Trei zile după această îngropare, Ipolit s-a întors acasă, unde i-a găsit pe toți ai săi în rugăciune. Împreună au primit Sfânta Împărtășanie, pregătindu-se fără să știe pentru propria încununare mucenicească.
Aducerea înaintea împăratului Deciu
Înainte ca familia să înceapă masa, ostașii trimiși de împărat au venit și l-au arestat pe Ipolit, ducându-l înaintea lui Deciu. Împăratul, văzându-l, a râs și i-a zis batjocoritor:
– Și tu te-ai făcut vrăjitor? Ai furat trupul lui Laurențiu?
Ipolit a răspuns fără teamă:
– Nu sunt vrăjitor, ci creștin!
Mâniat, împăratul a poruncit să i se sfărâme gura cu pietre și să fie dezbrăcat de haina creștinească. Dar Ipolit i-a spus:
– Nu mă dezbraci, ci abia ai început a mă îmbrăca.
Împăratul a încercat să-l facă să se rușineze de goliciunea lui, dar sfântul a mărturisit:
– Gol eram când slujeam diavolilor; acum sunt îmbrăcat în Hristos!
Refuzând să aducă jertfă idolilor, a fost întins la pământ și bătut cu bețe. Pe când era lovit, el striga cu glas mare:
– Creștin sunt!
Încercarea de a-l întoarce la slujirea păgână
Chinuitorii au încetat bătaia și au încercat să-l readucă la cinstea de ostaș roman, îmbrăcându-l în haina militară și îndemnându-l să se împărtășească din jertfele zeilor. Ipolit a răspuns:
– Eu sunt ostaș al lui Hristos, Mântuitorul meu, și doresc să mor pentru El!
Atunci Deciu l-a dat pe mâna eparhului Valerian, cu porunca să-i ia averile și să-l piardă.
Pătimirea familiei sale
Valerian a trimis să-i fie jefuită casa și a aflat că toți casnicii lui erau creștini. I-a adus pe toți înaintea sa, între care se afla și mama sfântului, Concordia. Eparhul le-a zis:
– Cruțați-vă anii vieții voastre, ca să nu pieriți împreună cu Ipolit.
Dar Concordia i-a răspuns cu fermitate:
– Mai bine dorim să murim cu stăpânul nostru în credința lui Hristos, decât să trăim fără cinste între voi, păgânii.
Mânios, Valerian a poruncit să fie bătută cu vergi de plumb, iar în urma acestei bătăi mucenița și-a dat sufletul Domnului. Văzând aceasta, Ipolit a spus:
– Îți mulțumesc, Doamne, că ai chemat-o pe maica mea în Împărăția Ta!
Drumul spre mucenicie
Neputând să-l clintească din credință, eparhul a poruncit ca Ipolit și toți cei ai săi să fie scoși afară din cetate, după porțile lui Tiburtie, și acolo să fie omorâți. Pe drum, sfântul îi încuraja pe ceilalți, zicând:
– Fraților, nu vă temeți! Avem un singur Stăpân, Hristos, și El ne va primi în slava Sa!
La locul hotărât, Sfântul Ipolit a fost ucis prin decapitare, primind cununa muceniciei la 13 august 258, la trei zile după pătimirea Sfântului Laurențiu. Trupul său a fost luat în taină de preotul Justin și îngropat lângă Calea Salaria, în afara Romei.
Pilda muceniciei pentru Domnul Iisus Hristos
Pilda Sfântului Ipolit ne arată puterea credinței și a dragostei față de Domnul Iisus Hristos. El nu s-a temut nici de împărat, nici de moarte, nici de suferință. Minunile la care a fost martor nu au rămas pentru el simple întâmplări, ci au devenit începutul unei noi vieți, trăite în slujba Domnului.
Dragostea lui față de Dumnezeu a fost mai mare decât dragostea de viață, iar jertfa lui a adus slavă Bisericii și a întărit credința multora. Împreună cu mama sa și cu toată casa lui, Sfântul Ipolit s-a făcut pildă de statornicie, arătând că, atunci când Hristos locuiește în inima omului, nimic nu-l poate despărți de El.
Astăzi, cei ce îl cinstesc pe Sfântul Mucenic Ipolit se roagă pentru întărirea în credință, pentru curaj în mărturisirea adevărului și pentru puterea de a rămâne statornici în încercări, urmându-i pilda de neclintire și dragoste față de Domnul Iisus Hristos.